Septembrie 2010 – Aburoasa 764.414 din București
Nu,
nu a trecut niciodată vreo cale ferată prin Parcul Tineretului (așa cum
a trecut prin Parcul Herestrău, de exemplu), însă din 2010 și-a făcut
apariția locomotiva cu aburi 764.414. Din surse am aflat că locomotiva a făcut serviciu pe CFF Orăștie (Calea Ferată Forestieră). Tot prin mediul virtual
sunt păreri împărțite referitoare la eficiența conservării locomotivei
în cadrul unui spațiu public. Prima impresie a fost una frumoasă,
obiectul feroviar constituind un punct de atracție pentru toate
vârstele.
Locomotiva a fost construită în 1957 la Combinatul
Metalurgic – Fabrica de locomotive Reșița cu numărul cazanului nr. 1323.
A stat multă vreme la Tecuci, după ce în 1988 a încheiat serviciul la
CFF Orăștie. Toate cele 4 osii sunt motoare, acestea fiind cuplate
printr-un sistem de biele-manivele care transformă forța aburului în
forță de tracțiune la nivelul roată-șină. Vă invit să savurați câteva
fotografii a locomotivei – vedetă, o atracție feroviară din cadrul
Parcul Tineretului ce aparține Sectorului IV din București.
Locomotiva cu aburi din Parcul Tineretului
Locomotiva cu aburi 764.414 Reșița
Vedere laterală cu aburoasa bucureșteana
Marchiza locomotivei
Viteza maximă 30 km/h
Focarul locomotivei
Vedere din marchiză
Placheta de fabricație a locomotivei la Combinatul Metalurgic Reșița
La o parte că vine trenul!
Monument de joacă în Parcul Tineretului
Sursa foto: http://www.drehscheibe-online.de/foren/read.php?17,4961800
Vă mulțumesc pentru urmărire! Fotografiile au fost realizate cu un aparat foto Canon A470. Aaa… și că tot vorbim de locomotivele cu aburi, știați că Rod Stewart deține la domiciliul său din Beverly Hills o colecție impresionantă de trenulețe?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu