luni, 27 mai 2013

Teatre și trenuri de mare viteză

28 mai 2009 -=- Teatru pe calea carelor de fier

duminică, 26 mai 2013

Plimbare cu vaporașul pe Dunăre la Brăila

23 mai 2009 -=- Mini-croazieră pe Dunăre în zona Brăilei


De curând am auzit la știri că Portul Brăila de Dunăre este locul unde încă se mai produc nave care circulă prin toată lumea transportând diverse mărfuri.

Am avut și eu ocazia, timp de 2 ore, la data menționată anterior, să fac o plimbare cu vaporașul alături de ceilalți participanți la Festivalul Poeziei Ruse organizat la Brăila. Așadar, având ca limite Insula Arapu și malul drept al fluviului, am explorat cu viteza de câteva noduri, la sfârșit de sâmbătă, Dunărea. Mai făcusem asta o dată, în 2002, când eram participant la Festivalul Dansului și Portului Rușilor Lipoveni din România organizat la Brăila, însă atunci nu dețineam un aparat foto digital și memoria acelor clipe a rămas doar în suflet și în minte.


Croaziere pe Dunăre!

Bistrița, pe Dunăre

Locomotive diesel pe Faleza Dunării


sâmbătă, 25 mai 2013

Tramvaie străine pe linii ferate românești în Brăila

23 mai 2009 -=- Vehicule FeRoviaRe urbane în municipiul Brăila



În Brăila, unul dintre cele 13 orașe din România care deține o rețea de transport electric urban pe șine, există aproximativ 20 de km unde circulă în jur de 50 de tramvaie. Deși toate sunt aduse în regim second-hand din orașe ca Berlin, Viena, Rotterdam sau Nurnberg, specialiștii brăileni reușesc să mențină parcul existent în exploatare și să ofere pasagerilor un transport rapid, ieftin și sigur pe teritoriul municipiului Brăila.

Mi-a plăcut să merg cu tramvaiul brăilean, mai ales pe ruta Lacu Sărat – Centru, când eram în taberele de recreație organizate de Comunitatea Rușilor Lipoveni din România în anii 2001-2002. Ba, aș putea spune Brăila este al doilea oraș după București unde am circulat cu tramvaiul! Dacă cineva este interesat despre detalii tehnice sau alte informații despre tramvaiele care circulă pe rețeaua acestui oraș dunărean, vă invit să accesați acest link sau aici.


Un tramvai SGP venit tocmai din Austria în Brăila

duminică, 5 mai 2013

Dus-întors, cu trenul, de la București și până la ”Orașul cu salcâmi”

23-24 mai 2009 -=- Excursie FeRoviaRă București Nord – Buzău - Brăila


În perioada 22-24 mai 2009, Festivalul Poeziei Ruse s-a organizat la Brăila. Am decis să plec în zorii zilei de sâmbătă spre Brăila, aveam să petrecem pe tren o distanță de 227 de kilometri (București – Buzău – Brăila). Motivul principal al acestei vizite a fost participarea fratelui meu alături de trupa de teatru rusesc din Fălticeni la acest festival.

Al doilea motiv a fost acela de a vizita, din nou, frumosul oraș dunărean. Voiam neapărat să revăd faleza Dunării, acolo unde, tot cu ocazia organizării Festivalului Dansului și Portului Rușilor-Lipoveni din România de la începutul mileniului III, m-am plimbat de-a lungul falezei de pe Dunăre, precum și pe frumoasa esplanadă cu Fântâna Arteziană. Imaginile vizuale și emoțiile trăite în 2001 și 2002 au fost reîmprospătate cu aceste fotografii din 2009.

Din punct de vedere feroviar, Brăila este conectată de București prin 2 trasee principale, și anume: București – Buzău – Făurei – Galați (M500, M702, M700) sau București – Urziceni – Făurei – Galați (M700, linie neelectrificată între București și Făurei). În acea dimineață m-am urcat în Trenul Rapid 875, București Nord – Galați, compus din vagoane confortabile, cu câte 5-6 locuri în compartiment. Călătoria dus-întors este prezentată în imaginile și rândurile de mai jos. Vizionare plăcută!


Locomotiva LDE1300 în Brăila, pe malul Dunării




UA-11835228-1