joi, 25 septembrie 2014

Plimbare cu trenul Servtrans de la Roșiori Nord – Costești – Pitești

19-20 martie 2010 -=- Activitate FeRoviaRă la Roșiori Nord și la Pitești

Am avut ”șansa” ca în 2006 să fiu martor la o scenă interesantă în gara Rădăuți, în ceas de seară, când mă urcam într-un ”balaur” lung și zgomotos care scotea aburi și fum exact ca într-o luptă titanică. Nu era altceva decât… Trenul Personal Nisipitu – Suceava Nord. Aburi care învăluiau vagoanele și locomotiva. Era întuneric, iarnă, seară târziu, și trebuia să călătoresc de la Rădăuți spre Fălticeni.

Imaginea prezentată subiectiv anterior am vrut să fie reconstruită la… Roșiori Nord unde se găseau încă în exploatare ultimele vagoane cu încălzire cu aburi din România – vagoanele Dimitrov, seria 29-22. La experimentul pe care am vrut să-l fac au participat Ionuț și Dragoș. Concluziile acestuia le veți extrage… urmărind imaginile de mai jos, realizate cu un Canon A550.


Locomotiva 81-0701-3 de la Servtrans la tracțiunea Trenului Personal Roșiori – Pitești


Trenul Personal 9531, pregătindu-se de plecare la ora 6:25 din Pitești spre Curtea de Argeș


Harta Circuitului feroviar



23:40

Părăseam Bucureștiul cu un Tren Rapid de Timișoara Nord. Era vineri, urma week-end-ul, așa că nu era nicio problemă că urma să ”prestăm” o noapte albă în dauna… ”pasiunii pentru transportul feroviar”.

Locomotiva EA-926 la un tren în București Nord


Cisterne cu petrol la Videle



00:50

Ora 1 a venit, omul negru… n-a sosit. Însă căruciorul de la Carrefour era prezent în Acceleratul de Timișoara! Smile

Cărucior de Carrefour în Trenul Accelerat București Nord – Timișoara Nord


Între Videle și Roșiori Nord firul 1 lipsea



01:30

Triunghiul – dacă putem spune așa – de 293 km pe care îl formează traseele liniei ferate București – Roșiori Nord – Pitești – București are o istorie… frântă. De exemplu, linia București – Roșiori – Craiova a fost finalizată la 23 august 1947, obținându-se astfel o reducere de 45 km a distanței față de traseul inițial care lega Bucureștiul de Timișoara / Vârciorova – construit tocmai din 1875.

Mersul Trenurilor de la Roșiori Nord


Mersul Trenurilor Servtrans pe ruta Roșiori Nord – Pitești


Pasaj subteran in Gara Roșiori Nord


Placă aniversară pentru 55 de ani de la darea în exploatare


Linia de garare pentru trenul Servtrans



01:40

Apoi, de la Roșiori Nord, către Costești, linia a fost dată în exploatare la 1887. Acest traseu de 65 de km face parte din tronsonul Roșiori – Turnu Măgurele Port și a fost construit din rațiuni economice: transportul grânelor către vasele de pe fluviul Dunărea. Și, în fine, de la Costești la Pitești, linia era deja construită încă din 1875.

Clădirea impiegatului de mișcare din Roșiori Nord


Gara Roșiori Nord


Locomotiva EA1-304


Atenție la legăturile aparatajelor de înaltă tensiune



02:00

Trenul Personal 15001, Roșiori Nord – Pitești, era garat pe linia 18 cantină din gara Roșiori Nord. Mersul Trenurilor ne-a dat informația că trenul va pleca abia la 3:40, iar frigul de afară era cam stânjenitor. Speram la faptul că… odată intrați în vagoane, totul va fi în regulă.

Locomotiva 41-0209-1 se odihnea pe una dintre liniile din Roșiori Nord


Vagon încărcat cu componente de catenară


Piese de schimb pentru susținerea firului de contact


EA1-209 in Roșiori Nord


Vagoane de călători și locomotive închiriate la Servtrans


Locomotiva LDH 81-0702-1 ca locomotiva de rezervă pentru Servtrans


Vagon 21-47 de la Servtrans Invest


Vagon 29-22 Dimitrov în Roșiori Nord


Vagonul 50 53 29-22 041-0


Vagonul 50 53 29-22 004-8


Locomotiva 81-0701-3 de la Servtrans la tracțiunea Trenului Personal Roșiori – Pitești


Boghiul de vagon Dimitrov cu generator electric


Vagonul Dimitrov 29-22 001



Așa cum se vede și în imaginea de mai jos, alimentarea cu aburi a vagoanelor Dimitrov trebuia să fie posibilă, dar… așa cum veți vedea în clipul de mai jos, așteptările noastre s-au năruit complet!



Conducta de trecere aburi de la locomotivă la vagoane


Interiorul vagoanelor Dimitrov



06:10

Somnul a mai șters din senzația aproape dureroasă a frigului care ne înconjura în vagoanele Dimitrov fără încălzire. Ne-am trezit la Pitești, când am coborât pe peron și am schimbat trenul spre București Nord.

Peronul gării Pitești


Automotorul Malaxa Clasa 78-0782-9


Vedere spre Gara Pitești


Trenul Personal 9531, pregătindu-se de plecare la ora 6:25 spre Curtea de Argeș


Automotorul Malaxa 77-0949-6 de la CFR Marfă


Locomotiva LDE 2100 CP nr.  60-0975-7





06:30

Fiind într-o zonă cu linie neelectrificată, am avut șansă să admir locomotive diesel-electrice, diesel-hidraulice, diesel-mecanice, dar și automotoare diesel-hidraulice / diesel-mecanice. Din păcate, lumina orei 6 din noiembrie nu a fost deloc prietenoasă cu diafragma prea mică a aparatului meu.

La revedere, Pitești!


Utilaje de la CFR Infrastructură


Automotoare Desiro Siemens Săgeata Albastră și LDE-uri de 2100 cai putere


Locomotive diesel... în viteză


Un alt automotor Malaxa pe 2 osii


LDE 2100 CP în remiza Pitești


Automotorul 77-0928-0 părăsit prin remiză



06:50

Am plecat din Pitești, după o noapte în care somnul ne-a ținut loc și de căldură. Am observat toate vehiculele cu tracțiune diesel din triajul Golești, dar și multitudinea de serii de vagoane de marfă.

Locomotive diesel-hidraulice prin triajul de la Golești


Vagoane de marfă în triajul Golești


Locomotiva diesel-electrică 60-1563-0 de la Constantin Grup


Trecere la nivel de pe Magistrala 901



09:20

Buimaci de cap, ne retragem la ”depou”, așa cum și alte vehicule feroviare se retrăgeau la depoul de automotoare / revizia de vagoane / depoul de locomotive.

Săgeata Albastră 96-2029-5 trecând pe sub jumătate din Pasarela Basarab



Era al doilea circuit feroviar realizat în luna martie, e drept, mai scurt decât cel realizat la Cluj, dar cu aceeași senzație de noapte nedormită, de multe experiențe feroviare acumulate, fotografii și linii vizitate pentru prima dată.

Aaa… și poate nu ați prins era trenurilor cu încălzirea cu aburi. Iată cam ce speram noi să filmăm / fotografiem la Roșiori Nord. Din păcate, nu s-a întâmplat, mulțumită factorilor de atunci…

2 comentarii:

  1. Salut
    Ai niste reportaje foarte frumoase!
    Ar fi interesant unul si prin sud, cum ar fi pe linia Rosiori Nord - Turnu Magurele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut și mulțumesc pentru comentariu. Din păcate, în prezent nu mai stau în București și mi-e greu să ajung pe liniile ferate din Sud. În Sud am pe Călărași - Ciulnița ---> https://www.youtube.com/watch?v=esAGh8wiG80 și București Sud - Oltenița ---> https://www.youtube.com/watch?v=O0RLFnocAnw . Te mai aștept pe blog, numai bine.

      Ștergere

UA-11835228-1