sâmbătă, 12 mai 2012

Locomotiva diesel-hidraulica la manevre in Falticeni

29 iulie 2008 -=- M510: Ultimele vagoane manevrate de locomotiva diesel-hidraulică LDH45-389


Cu mai mulţi nori pe cer decât în ziua precedentă, am scos bicicleta din garaj şi am dat o raită până la Gara Fălticeni. Aici, tatăl meu îşi făcea datoria zilnică de mecanic de locomotivă. În acea zi s-a nimerit să aducă pe linia 2 a gării un convoi de câteva vagoane Eacs încărcate cu buşteni din curtea companiei unde lucra, ForestFalt Fălticeni.

Tot atunci, în jurul orei 13, în Gara Fălticeni staţiona Automotorul Desiro. Acesta avea să plece ca Tren de Călători nr. 5538 abia la 15:12 spre Dolhasca, celălalt capăt al liniei 510. Astfel, manevra era permisă pe teritoriul staţiei Fălticeni, iar trenul mărfar pe care tata-l conducea avea liberă trecere după sabotul roşu. După această manevră, o LDE de 2100 CP venea în Gara Fălticeni, prelua convoiul de marfă şi-l ducea spre Dolhasca şi mai departe în Paşcani.

Nu-mi rămâne decât să vă prezint câteva fotografii în care am surprins locomotive diesel-hidraulică LDH45-389 într-o ipostază… într-una din ultimele ipostaze ca vehicul feroviar motor. De pe la mijlocul anului 2008, activitatea de manevră a echipei de lucru în care tatăl meu avea rolul de mecanic de locomotivă era tot mai rară. Marfa produsă de combinatul fălticenean era transportată pe cale rutieră, iar consecinţa acestei opţiuni a fost şomajul... cruntul şomaj.


Gigantul roşcat manevrând pe linia 2 din Gara Fălticeni



Trenul mărfar era tras pe teritoriul Gării Fălticeni


Gigantul roşcat printre -bădădăul- din Gara Fălticeni


O Locomotivă diesel-hidraulică versus un Automotor diesel




Petruţ, câinele care alerga după locomotivă şi nu obosea niciodată


Trenul manevra înapoi pentru a gara vagoanele cât mai aproape de semnalul de ieşire din Fălticeni


Liniile Gării Fălticeni, văzute mai „de sus”





Vă mulţumesc pentru atenţie!

PS: „bădădău” = grup de plante care cresc natural pe calea ferată

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

UA-11835228-1