duminică, 29 noiembrie 2009

Iarna in Garile Burdujeni si Itcani

12 ianuarie 2008 -=- M500: Plimbare Suceava Burdujeni - Itcani


12 ianuarie 2008 -=- Prima plimbare Burdujeni-Itcani, primul blog...

O zi de 12 ianuarie începea foarte leneş, în frunte cu un gând care mergea deja la Suceava, localitate mult îndrăgită de mine… care e sau nu din întâmplare reşedinţa de judeţ a… judeţului cu acelaşi nume.

A începe să vă povestesc despre faptul că am pornit (şi am şi venit) cu o Dacie roşie ori că ziua a fost – din nou – friguroasă şi „ne-senină”, nu ar avea aşa mare importanţă. Dar am ajuns în cele din urmă la Cursurile de Excelenţă care se desfăşoară din două în două sâmbete. Astăzi, 12, ar fi trebuit ca domnişoara Andreea Şandru să ne mai povestească despre literatura română alte două ore frumoase. Însă astăzi… nu a mai venit. Până acum am participat de două ori şi mă simt foarte mulţumit de timpul pe care l-am câştigat ascultând-o. Sper să-mi prindă bine.

În slujba roții și a șinei, pentru totdeauna!












La fel de bine ca şi zgomotul fioros de locomotivă auzit de la vârsta de 3 anişori, care mi-a introdus, gradat, pasiunea pentru trenuri, în sânge. Ori mai bucuros cum am fost în această vacanţă când am aflat de RRT-GROUP, nu-mi aduc aminte. Asta din punct de vedere al pasiunii mele… FeRoviaRele.




Aşa că am decis să încep acest blog – care nu din întâmplare coincide cu o zi sau două întârziere faţă de sărbătorirea a unui an de existenţă a RRT-GROUP-ului – să scriu aici de fiecare dată când dau de trenuri (sper să nu dea şi ele de mine ori de camera mea foto, aşa cum se putea întâmpla azi. Nu te poţi juca cu forţa lor când vine vorba de scamatorii.) Aşa că… mândriţi-vă de ceea ce aţi deschis în sufletul meu, dragi utilizatori şi fondatori ai site-ului menţionat mai sus. Ori nu vă cunosc de câteva zile, dar prin simplul fapt că am aflat că există şi ALŢI nebuni ca şi mine – în materie de FeRoviaRe – m-a făcut să uit insuccese şi să mă bucur de prezent.





Pentru trenuri mereu am păstrat aceeaşi reţetă. Nu m-a trădat niciodată şi asta apreciez cel mai mult. Mulţumesc, pe această cale, şi tatălui meu – care de peste 25 de ani practică această meserie şi îmi doresc ca Dumnezeu să-i dea sănătate şi nervi tari să meargă în continuare cu această meserie. Sunt multe de povestit, dar toate la timpul lor.




Teoretic, prima însemnare a trebuit să fie pe 6 ianuarie, când lentilele CANON ale A550-ului pe care-l deţin cu drag au făcut cunoştinţă cu albastrul vagoanelor cu plăcuţe albe şi scris negru: Paşcani-Fălticeni.


Vorbisem de-o călătorie la Dorneşti, să-i fac lui iubitzel29 nişte fotografii la modul de cuplare a vagoanelor ruseşti/ucrainene. Dar am avut norocul să văd şi în Suceava câteva zeci de vagoane de „Hlor Ă(Z)ridjenii Gaz” cu astfel de… moduri de cuplare.




Dar să încep… cu aventura propriu-zisă. Ajungând la Gara Burdujeni (despre care puteţi şi vă recomand din inimă să citiţi aici, aici, aici şi aici, un localnic de-acolo, văzându-mă că fac poze la fiecare 3 metri parcurşi, a început a povesti cum numai un bătrânel şi cu mustăcioară albă poate să povestească (presupun că a fost şi mecanic de locomotivă) despre faptul cum gara a fost construită pe buşteni la sfârşitul secolului al XIX-lea, activitate coordonată de un italian pe care nu i-am mai reţinut numele – fie-mi ruşine. Acum citeam pe cfr.ro… „iar pentru asigurarea unui fundament mai solid s-au asezat una langa alta grinzi de stejar de marimea unui copac.” Data viitoare îl voi filma. Sigur a fost un om nostalgic care îşi petrecea vremea în gări.














Fotografiile le puteţi viziona în cele ce urmează şi scuzaţi-mi tremuriciul din timpul filmărilor. Încă mi-era teamă să nu se ia cineva de mine, însă spre surprinderea mea, toţi îşi vedeau de treaba lor, chiar treceau prin faţa mea şi nu-mi ziceau nimic.






Ora 12 fără 3 minute, ajung în faţa gării şi-o pozez ca pe o adevărată divă - din aproape toate părţile. O gară frumoasă, ale cărei cărămizi dau o culoare superbă. Puţini oameni, multe maşini, mult soare şi un frig care avea să se coboare brusc peste… culoarul Suceava-Dorneşti şi tot aşa mai departe… până la Manolea. Şi nu numai!












Am ajuns pe peron, am dat de nişte… elemente de artă, culori, forme impresionante. Le mai văzusem de vreo 2 sau 3 ori, însă ori era noapte, ori nu venisem special pentru… a le observa îndeaproape. E lungă, e largă şi sare în ochi de departe. Mi-a părut bine că am avut timp şi disponibilitate să notez cu CHECK cele 2 gări din Suceava. Şi mai urmează… şi mai urmează… M-au surprins, de asemenea, formele literelor cu care scrie „Şef de gară”, „Bagaje de mână”, felinarele, tavanul vopsit cu verde, portocaliu şi albastru. De asemenea, afişajul electronic şi sonorizarea de calitate demonstrează apartenenţa la una dintre cele mai moderne gări pe care le-am văzut până acum.







M-a deranjat soarele din unele privinţe, însă aparatul foto ştie să facă treabă bună, iar lucrurile pe care am vrut să le evidenţiez au ieşit la lumină într-un mod clar. Fiind relativ pustiu prin „ogradă”, am luat-o pe-o linie agale şi am făcut cunoştinţă cu nişte vagoane de cereale, verzi, care ajungeau odată şi prin Fălticeni. Am găsit şi cisterne, vagoane goale, iar unele chiar cu doar două osii.






Ce inspiraţi au fost cei care au scris sus, în formă de coajă de ou crăpat – Burdujeni... Ori am atracţie spre albastru, ori a ieşit foarte frumos culoarea în ochiul aparatului. Mi-a plăcut, de asemenea, că fie dacă mă apropiam prea tare de vagoane sau de bordura gării, nu am fost tras de mânecă.




Tot mergând, am dat şi de-o locomotivă diesel, de un roşu spălăcit dar destul de atrăgător, pentru că la inima acesteia se afla un LDH-45. Cărăruşe erau peste tot, semn că angajaţii de la CFR Marfă îşi făceau treaba cu sârguinţă. Am dar şi de un vagon de vreo 10 metri pe care scria Ulei CFR. Oare ce-o fi cărând?

---


Şi nu trece mult că se făcu 12:36… O LE 5100 aştepta undeva la vreo 500 de metri de gară. Aştepta ca Internaţionalul 383 cu 4 vagoane să pornească spre Ruse. Dar înainte de asta, s-a anunţat sosirea pe linia a doua a Personalul 5505 Suceava – Paşcani Nord. Timp de 3 minute, linia a doua şi a treia au fost intens circulate. Internaţional din Iţcani, Personal din Paşcani. Tot acesta – personalul - nu stă decât 2 minute şi plecă. Acceleratul de Galaţi-Cluj avea nevoie să intre şi el pe „teritoriul gării” cum spunea EA.




Locomotiva din umbră i se ataşează apoi internaţionalului, ca mai apoi Sulzer-ul, dacă nu mă înşel, cu care a venit I-ul din Vadu Siretului, să meargă liniştit pe linia a patra.




La 13.47 se vede în zare tot un LE 5100 care era să-mi sfarme o lună de zile de muncă. Gara se aglomerează, semn că Suceava va fi vizitată azi de către Sudul Moldovei. Între timp, LE 5100 41-0359-4 se pregăteşte să plece de pe linia a treia, spre Ruse. Eram curios ce se întâmplă cu LDE-ul rămas stingher pe 4…




La fel de curios eram şi de soarta lui 40-0442-0 care ducea Galaţiul spre Timişoara cu ajutorul A-ului 1931, însă… a trebuit să mă grăbesc spre centru. Dar nu-i nimic, am revenit după o oră, la Iţcani.






Pare asemănătoare Gara Iţcani cu Gara Burdujeni, mai ales dacă ne uităm la extremităţi. Şi chiar la interior, se observă un firicel de asemănare. Când am păşit pe peron, ne-am întâlnit cu vagoanele lui Suceava Nord – Bucureşti, OS 11652, un tren cu ordin special. Mă rog… erau mai multe convoaie în gară, 4 la număr, şi nu aveam de gând să le văd pe toate 4 plecate. Cel puţin nu atunci.






Şi-am pornit pe ruta Suceava Nord – Suceava Burdujeni. Iniţial mi-era teamă că nu o să găsim o potecă sau ceva, dar… ne-am descurcat. Cine era automotorul 783? Dacă aţi şti ce gălăgie făcea… Numai că ne-a salutat de la marcă, şi a şi plecat înapoi spre Iţcani.






Mergând, am remarcat şi două Sulzere care survolau zona, după care să vedem un convoi automotor portocaliu. Cel mai exotic punct al întâlnirii! Am traversat apoi linia de revizii de vagoane, unde am văzut doi oameni făcând curăţenie. O mulţime de convoaie erau adunate în Burdujeni la ora 15. Trenuri îngheţate… trenuri mărfare… trenuri portocalii.






Am găsit şi nişte „Hlor” ucrainean sau rusesc… oricum, cu vagoane care deţineau acel sistem de prindere specific. După câteva fotografii, ne-am luat revedere de la… sper să remarc bine… 58-1001-5, pe care nu ştiu ce rută funcţiona… Mă voi documenta şi o să vă spun. Aşa că… RRT-GROUP… un sincer „La mulţi ani!” şi să fim uniţi şi-n continuare! Să scriem corect „gramaticeşte” pe forum şi să privim cu optimism spre viitor!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

UA-11835228-1