luni, 30 noiembrie 2009

M500: Gara Suceava Burdujeni

28 aprilie 2008 -=- Un Paşti FeRoviaR


Dedicat tuturor FeRoviaRilor care îşi sacrifică Paştele, Crăciunul, Anul Nou şi conduc roata cu aripi spre destinaţie!

Primăvara, se ştie, înverzeşte chiar şi iarba din preajma gărilor, apelor, pădurilor. Ei bine, aşa cum am mai văzut şi în zilele de 17 şi 18 aprilie, Gara Suceava Burdujeni îşi etalează din nou cărămiziul devenit celebru în peisajul burdujănean. S-a nimerit ca în această zi de Paşte să fiu în Suceava şi să mai surprind câteva momente alături de liniile ferate sucevene.

Rugat să însoţesc spre Fălticeni o cunoştinţă de la trenul Rapid 651, Bucureşti Nord – Suceava Nord, am ajuns (mult) mai devreme în peisajul FeRoviaR sucevean decât ora sosirii trenului bucureştean. După ce am servit masa copioasă cu familia şi am fost în vizită la Manolea la… bunicii mei, m-am pornit după-amiază spre capitala Bucovinei.


Gara Burdujeni






17:20

A fost cam pustiu pe drumul European 85 (Fălticeni - Suceava), mi-era şi teamă că nu voi găsi maşină de întors (deoarece Trenul Rapid 651 ajunge abia pe la 20:30 în Suceava). În cele din urmă, am prins pe cineva care a mers exact până în Burdujeni, ajungând astfel la o oră tocmai bună pentru niscaiva mişcări de roţi grăbite.

Ajuns la podul rutier ce traversează Magistrala 500, am zărit o locomotivă diesel-electrică pe cocoaşa de triere. Nu cunosc motivul pentru care ea se afla acolo. Fiind zi festivă (aceste zile festive sunt bine plătite şi mi se pare corect, având în vedere că răpesc membrii din familiile care celebrează diferite sărbători religioase), nu cred că era pregătită pentru a prelua un tren de marfă.


Pod rutier peste Magistrala 500


LDE pe cocoaşă de triere



După ce am păşit peste peronul scurt al Gării Suceava Burdujeni, am făcut cunoştinţă cu un căţelandru care umbla cu limba scoasă, probabil bucuros pentru alimentele pe care le-ar fi gustat în timpul acestei sărbători frumoase.


Vedere spre nord de pe peronul scurt al Sucevei


Un câine drăguţ, pasionat, şi el, de FeRoviaRe



17:30

Călcând cu grijă printre traverse şi cupoane de cale ferată, am ajuns la peronul Gării Burdujeni. În depărtare, văd că se apropie o garnitură de Personal pe linia 1. Era Trenul Personal P5623, Suceava – Putna. Acesta va pleca de pe linia 1 la 18:09, având la frunte pe locomotiva LDH 89-0068-0.

Trenul de Putna garează în Burdujeni pe linia 1


Locomotiva unui tren personal, dotată cu încălzire electrică



17:40

Pe peronul liniei 2 avea să sosească Trenul Rapid 755 Bucureşti Nord – Suceava Nord, pe peron fiind deja o familie care îşi aştepta neamurile venite din sudul ţării. Acest tren a fost tras de locomotiva electrică 41-0769-4. Printre pasagerii acestui tren se afla şi un străin care a cerut explicaţii domnului conductor de tren. Plăcut surprins, am observat că domnul cu caschetă a reuşit să lămurească englezeşte problema de orientare străinului.

Mami, vine trenul!


Locomotiva Trenului Rapid Bucureşti N – Suceava N


Străin cerând explicaţii şefului de tren



Trenul Rapid a ajuns în gară la 17:38 şi a plecat spre Suceava Nord la 17:41. Acesta a fost compus din 5 vagoane, având o compunere după cum urmează: Locomotivă --- B (20-76) --- B (20-76) --- A (19-76) --- B (20-76) --- B (20-76) --- B (20-76). Unul dintre momentele „cheie” ale excursiei FeRoviaRe a fost atunci când am surprins cele câteva zeci de secunde în care mecanicul de pe EA1-769 stătea de vorbă cu „train engineer”-ul de pe LDH 68. Mecanicii, şi nu numai ei, sunt oameni care pleacă de acasă, de la familiile lor să tragă trenuri de-a lungul şi de-a latul ţării. Unii spun că le convine munca în zilele festive, pentru că eşti plătit bine. În trecut, desigur, însă acum lucrurile stau cu totul şi cu totul diferit. Realitatea – o vedeţi şi voi în media, în realitate, pe forumuri…


Mecanici discutând despre una şi alta


17:50

Pe linia 4, dincolo de bunătăţile aduse de bucureşteni, staţiona LDE 60-1236-3. Din nou, motivul staţionării acestei locomotive nu îl cunoşteam. Aşa că am încadrat-o în umila diafragmă a obiectivului şi am aşteptat sosirea următorului tren.

6 osii cu 6 motoare si 2100 cai putere = LDE 1236



La 17:58 soseşte în staţie pe linia 2 Trenul Personal 5507, Paşcani – Suceava Nord. Sunt rare locomotivele care mai ţin în față stema osiei zburătoare, iar una dintre ele a sosit cu trenul P5507: 41-0755-3. Cealaltă locomotivă a fost 40-0824-9, ea fiind şefă de trib la acest tren interjudeţean. Compunerea vagoanelor a arătat cam aşa: EA 824 --- EA1-755 --- B(20-47) --- B(20-57) --- B(26-26) --- B(20-57) --- B(20-57). Ambele locomotive au sosit cu pantografele ridicate, iar ştergătorul primei locomotive se balansa grăbit să înlăture ploaia binecuvântată de Paşti. Trenul pleacă spre destinaţia finală – Suceava Nord Iţcani - la 18:02, când pe linia 1 motorul locomotivei începea să producă lucru mecanic… neconsumat.


EA 824 cu Personalul Paşcani - Suceava Iţcani


EA1-755, locomotiva electrică cu roata zburătoare în frunte


Două doamne electrice, una cu gene şi cealaltă fără



18:00

Puţine gări din România se ridică la înălţimea, grandiozitatea şi la aşezarea strategică pe care gara din Suceava Burdujeni se poate lăuda. Ploaia spală murdăria din aer şi de pe suprafaţa gării, astfel că fotografia cu „Capra cu trei iezi”, sau, mai bine-zis, Trenul Personal P5623, Suceava – Putna, a ieşit cam neclară.. Acesta avea să plece la 18:09 spre localitatea unde se află Mănăstirea unde a fost îngropat Ştefan cel Mare. Cele 3 vagoane albastre trec prin Dorneşti, Rădăuţi, Gura Putnei şi se opresc, în cele din urmă, la Putna.


Capra cu cei trei iezi pleacă spre locul de baştină


LDH-uri, una albastră care pleacă, alta portocalie care îngheaţă sub trecerea timpului



18:10

După ce am stat printre liniile 5, 6 sau 7 să urmăresc plecarea trenului de Putna, am revenit pe peronul gării pentru a ura bun-venit călătorilor din Cacica, respectiv Vatra Dornei Băi, care urmau să vină cu trenurile în Suceava. Rama electrică 58-1005-6, reprezentând Trenul Personal 5736, soseşte la 18:13 pe linia 1 şi îşi lasă copiii, părinţii şi bunicii veniţi din localitatea vestită cu mina de sare.


Un colos maiestuos cu pretenţie de monument istoric


Fotografie FeRoviaRă de pe peronul gării


Rama electrică traversează linii şi va ajunge pe linia 1


Trenul Personal Cacica – Suceava intră în gară



18:20

Pentru a nu perturba traficul sau călătorii care au de tranzitat prin gară spre / de la trenurile româneşti, rama electrică 1005 înaintează pe linia 1 şi ajunge în poziţia prezentată în fotografia de mai jos. De asemenea, aşa cum v-am rugat în povestirile precedente (Vă mulţumesc pentru răspunsuri!), sunt curios ce vrea să însemne sau, mai bine zis, ce lucrări a suferit calea ferată în imaginea de mai jos.


Rama electrică înfruntă frica de ploaie şi merge spre capătul peronului


Natura îmbibată în creozotul ferat



18:30

Trenul Rapid 858, Vatra Dornei Băi – Iaşi soseşte în Burdujeni cu 5 minute mai devreme (18:29) şi pleacă la 18:36 spre capitala Moldovei. Am surprins automotorul 1003 în filmul de aici http://www.youtube.com/watch?v=YXZiJR5UUtE , însă am fost şi eu surprins mai apoi de o goarnă care m-a speriat serios. În gară, pasagerii aşteptau trenul rapid către Iaşi, în timp ce stopurile roşii ale ramelor electrice luminau pe o distanţă de sute de metri prezenţa acestora în Burdujeni.


Rama electrică 1003, în serviciu între Vatra Dornei şi Iaşi


Vehicule FeRoviaRe franceze, surclasate de un Sulzer clasic românesc



18:40

După ce am lăsat clădirea portocalie să primească şi să aştepte călători într-o zi de Paşti, am luat-o pe linia 502, pentru a ajunge la Gara Suceava Vest - Şcheia. În drum spre acest obiectiv, am trecut de podul peste râul Suceava. Dar nu înainte de a ajunge acolo, am auzit treacătul unui tren de seară, şi anume Personalul 5508, Suceava Nord – Iaşi, care avea să ajungă în Burdujeni la linia 2 la 18:48. A plecat spre Iaşi la 18:50 cu o garnitură de 5 vagoane, aceeaşi cu care a venit şi Trenul Personal 5507.


Trenul Personal interjudeţean, Suceava Nord - Paşcani



După ce am salutat, în gând, Trenul Personal 5507, am continuat să merg pe linia 502, având în stânga o fabrică cu multe turnuri de înălţimi mici, iar în dreapta cartierul Iţcani. Tot pe aici se află intersecţia de linii (Iţcani şi Burdujeni) cu unica linie care duce din Suceava spre Vatra Dornei, Cluj-Napoca, Timişoara. Imediat după intersecţie, începe podul peste râul învolburat al Sucevei.


Tot înainte, spre… Timişoara Nord


În stânga, o fabrică, iar în dreapta, o fabrică… de energie


Intersecţie de linii



18:50

Pe aici am trecut şi pe 22 martie 2008 - Excursii cu trenul în România: M500: Gara Suceava Burdujeni (trenuriromania.blogspot.com) , astfel că puteţi face diferenţa dintre cum era în martie, şi cum a fost în aprilie. Explozia naturii afectează puternic culorile prezente în lume, astfel că verdele devine rege în peisaj. După ce am trecut de macazul care decide Nord (Iţcani) sau Sud (Burdujeni), am ajuns pe podul feroviar cu cele două pile de susţinere montate în adâncimea râului. Învăţ la facultate despre Rezistenţa Materialelor şi abia aştept ca la vară să mă întorc acasă să îi calculez capacitatea maximă de încărcare.

Podul puternic peste râul învolburat al Sucevei


Pile de susţinere ale podului



19:00

Depăşind podul, am ajuns la prima curbă la dreapta de pe linia 502. Aici viteza maximă între Suceava/Suceava Nord şi Suceava Vest este de 70 km/h. Terenul era ud, ploaia era în toi, însă tot mergeam şi mergeam, dorind să ajung, iniţial, la Suceava Vest. Până la ora 20:30, când avea să sosească trenul din Bucureşti, timpul era de partea mea în călătoria ce voiam s-o fac.

Curbă la dreapta pe 502 şi 40 km/h limitare de viteză


Înclinare necesară pentru rezistenţa la forţa centrifugă



19:10

Pe la 19:16 trece prin dreptul meu Trenul Accelerat 1834, Timişoara Nord – Iaşi. El va fi ajuns în Burdujeni la 19:19 şi va ajunge pe seară în Iaşi. Trenul era tras de locomotiva 40-0855-3, vagoanele-i din urmă fiind în număr de 8, având următoarea compunere: L --- B(20-54) --- B(20-54) --- B(20-54) --- A(19-55) --- B(20-54) --- B(20-54) --- B(20-54) --- A (pus suplimentar). Având grijă să nu mă intersectez cu pala uriaşa de vânt care avea de gând să aplice legile fizicii pe mine, m-am dat la o parte şi am primit cu drag claxoanele domnului mecanic.

Linie dreaptă spre Suceava Vest


EA 855 cu Acceleratul Timişoara Nord – Iaşi


Trenul inter-regional, Timişoara Nord – Iaşi



19:20

Înaintând şi ceasul, înaintând şi eu, am ajuns la podul feroviar de peste şoseaua de centură a Sucevei. În dreapta aveam o zonă în care companii care mai de care şi-au făcut depozite şi centre comerciale. Deşi colorate, siglele firmelor pur şi simplu nu pot să facă faţă schimbărilor de nuanţă survenite asupra ierbii.

Podul FeRoviaR peste şoseaua de centură a Sucevei


Zona Iţcani


Albastru care încearcă să facă faţă vestitului verde de primăvară



19:30

După ce am întâlnit o potecuţă care mergea paralel cu calea ferată, am adoptat oferta ei în ceea ce priveşte siguranţa circulaţiei. Spun asta deoarece urma să fie o curbă la stânga care nu îmi oferea o vizibilitate foarte primitoare. Deşi m-am făcut verde de ud pe papuci, ciorapi şi blugi (iar site-urile tabloide gen click.ro îmi iau pozele şi le publică la articole gen: „accident pe calea ferată” sau „trenurile CFR întârzie x ore”), eram bucuros că mă aflu în mijlocul naturii. Oricând putea veni un tren, oricând puteam să tresalt la vreun semnal acustic precaut.

O casă primitoare numită codru, o culoare voioasă numita primăvară


Semnal în curbă, cheia vizibilităţii eficiente la CFR



19:40

Apropiindu-se ora 20, m-am oprit în curba prezentată mai jos (kilometrul 2) şi am ascultat plângerile şinei ferate. La nici câteva minute de la popas, cu al său motor silenţios, trece Trenul Personal 5723, Suceava Nord – Câmpulung Moldovenesc. Aceasta a fost momentul pe care l-am aşteptat, astfel că după ce becurile roşii ale ramei Z6100 şi-au semnat dispariţia după orizont, am făcut cale întoarsă spre Burdujeni. Voi lăsa imaginile să vorbească în continuare.

O zonă rustică ce se traduce a fi Şcheia


Rama electrică pentru Câmpulung, în trecere pe lângă Şcheia


Coborâm 1 m pe distanța de 600 de metri



19:50

Seara de Paşti se aşterne fără probleme peste traverse


Blitzul încurajează calitatea, întunericul încurajează întoarcerea acasă


Limitare de 40 km/h pentru podul sucevean


Curbă la stânga, liber cu viteză stabilită


Zeci de megapascali, datori să susţină structuri gigantice


Semnal repetitor de intrare în gară


Linie rar folosită contra unui semnal pe galben


Intersecţie dintre fluier, limitare de 40km/h şi Magistrala 500



20:10

Drumul de întoarcere, puţin cam anevoios după câteva ore de umblat prin natură, ajunge aproape de sfârşit. După ce am făcut cruce cu Magistrala 500, am mers de-a lungul liniei 1 pentru a ajunge la gară. Mi-a atras atenţia macazul de intrare în Revizia de Vagoane Suceava, din care lucea o luminiţă ce indica direcţia de acces în revizie.

Lumina arde, semn că Suceava aşteaptă şi trimite trenuri în ţară


Melc, melc codobelc



20:20

Trenul Personal 5737, Suceava – Cacica, se află garat în staţie la linia 1 şi va fi plecat spre Cacica la 20:40. Până a mă apropia de gară, soseşte neîntârziat Rapidul 651, Bucureşti Nord – Suceava Nord, acesta fiind şi termenul meu de staţionare pe tărâmuri bucovinene.

There’s no ghost train in our railstation


Trenuri grăbite, de final


Acestea fiind spuse, îmi exprim respectul pentru toţi acei oameni care lucrează „la trenuri”, ştiu ei câţi şi care sunt şi ce sacrificii depun pentru ca un copil să ajungă acasă la părinţii lui, pentru ca un soţ să se întoarcă de sărbători la familie, pentru ca o soţie de la ţară să vină acasă cu cumpărăturile din oraş, pentru ca un îndrăgostit să-şi aştepte îndrăgostita pe aceleaşi linii ferate care i-au şi despărţit, pentru ca un pasionat FeRoviaR să se hrănească cu niscaiva sunete, cu niscaiva imagini, cu niscaiva sentimente curate şi legate - cu şurub şi piuliţă, cu eclise şi tirfoane - de calea ferată românească!

Momentele dinamice surprinse atunci le puteţi viziona aici:


2 comentarii:

UA-11835228-1