duminică, 1 aprilie 2012

M500: Gara Pascani

17 mai 2008 –=– Activitate FeRoviaRă pe înserate în Pașcani 

Dacă în povestirea FeRoviaRă publicată în trecut v-am prezentat câteva crâmpeie despre calea ferată dintre Fălticeni şi Paşcani, iată că acum îmi revine la rând să vă relatez despre Activitatea FeRoviaRă din Paşcani într-o frumoasă zi de primăvară. Primele amintiri legate de această staţie din judeţul Iaşi le-am deprins de când eram mic copil, venind pe aici la un coleg de breaslă de-al tatălui meu. Mai apoi, Paşcani a continuat să reprezinte staţie de parcurs din călătoriile mele spre Constanţa, spre Brăila, spre Bucureşti sau spre Braşov.

Activitate FeRoviaRă Paşcani




16:50

Când am intrat cu Trenul Personal 5602, Putna – Iaşi, în Gara Paşcani, Trenul Personal 5525, Paşcani – Târgu-Neamţ se pregătea pornească în călătoria de 31 de kilometri pe ruta 517. Despre această submagistrală s-ar putea spune că este cea mai nouă cale ferată construită în România (data inaugurării: 28 decembrie 1986) şi, de asemenea, printre singurele rute din ţară unde locomotiva care face rebrusment la capăt de linie este de tip electric, şi nu diesel sau diesel-electric.

Trenul Personal, Paşcani – Târgu-Neamţ


Cozile trenurilor de Târgu-Neamţ (stânga), respectiv Iaşi (dreapta)


Trenul Personal, Putna – Iaşi



Plecarea Personalului de Iaşi a avut loc la 16:59, în timp ce Personalul de Târgu-Neamţ urma să fi plecat la 17:02. Pe una dintre liniile mărginaşe ale Gării Paşcani se afla un convoi cu macarale şi vagoane utilitare folosite de CFR Infrastructură în intervenţiile sale.

Verde-galben pentru Trenul de Iaşi


LDH 292, însărcinat cu manevra din Gara Paşcani


O macara TAKRAF garată pe una dintre liniile mărginaşe ale Gării Paşcani



17:00

După ce ultimele vagoane ale Trenului Personal, Putna – Iaşi, s-au înscris în curba spre stânga de pe ruta 606, câţiva nori negri au acoperit soarele şi au trimis o ploaie de picuri reci spre solul din zonă.

Ultimele vagoane ale Trenului de Iaşi


În câteva clipe, deasupra Gării s-au năpustit nori de ploaie



17:10

O întâmplare puţin mai amuzantă a adus zâmbetul pe buzele angajaţilor CFR din Gara Paşcani. Un preot care aştepta un tren şi care probabil îi era frică să nu-l piardă a rămas pe peronul dintre liniile 2 şi 3 pe aproape toată durata ploii. Respectele mele pentru dumnealui, m-am şi gândit… Domnia sa a crezut că ploaia nu avea să dureze foarte mult şi de aceea a rămas sub cerul liber. Însă după vreo 5 minute de ploaie destul de serioasă, preotul se retrage sub arcadele Gării Paşcani. În planul secund staţiona locomotiva diesel-hidraulică 292, care urma să intervină pentru manevrarea vagoanelor de călători în Grupa Tehnică Paşcani. Îmi amintesc că păţeam şi eu aşa când mă întorceam de la şcoală pe timp de ploaie… Credeam că ploaia e scurtă, însă când ajungeam acasă eram ud leoarcă.

Un preot în ploaie


În cele din urmă, preotul se retrage sub adăpostul Gării Paşcani



17:20

După ce ploaia s-a mai liniştit în Paşcani, Trenul Intercity 563, Iaşi – Bucureşti Nord, soseşte în Gară pe linia 1 cu 5 minute mai devreme decât este stabilit în Mersul Trenurilor. Acest tren a fost tras de locomotiva electrică EA1-755. Vagoanele moderne vor fi manevrate către capătul X al staţiei Paşcani, pentru a lăsa loc Grupei de Suceava Nord să gareze pe linia 1.

Intercity Iaşi – Bucureşti Nord soseşte în Gara Paşcani


EA1-755 la cupla Trenului Intercity 563



La 17:25, EC 113 îşi face intrarea în Paşcani cu cele trei vagoane moderne venite de la Suceava, care vor călători alături de Grupa de Iaşi până în Bucureşti Nord. EA1-755 ataşează cele trei vagoane de Iaşi Trenului Intercity 554, Suceava Nord – Bucureşti Nord, care devine acum un „şarpe albastru” cu 6 vagoane şi cu un cap „roşu” de 3.400 kW.

Intercity Suceava Nord – Bucureşti Nord soseşte în Gara Paşcani


Grupa de Suceava aşteaptă ataşarea Grupei de Iaşi


Trenului Intercity 554 i se alătură trenul 563 şi pleacă spre Bucureşti Nord



17:30

După ce am aflat cum se formează Trenul 554 şi cum ajunge el cu 6 vagoane în Bucureşti Nord, locomotiva s-a încăpăţânat să plece spre sud datorită orarului care indica ora de plecare: 17:41. Totuşi, să mai amintim până atunci că trenul a fost compus din 3 vagoane clasa a II-a (21-76 017-3, 21-76 004-1, 21-76 003-3), 2 vagoane de clasa I (10-91 004-2 şi 10-91 005-9) şi un vagon bufet înregistrat cu numărul 89-87 003-9.

Trenul Intercity 554, pregătit de plecare


EA1-755 lasă onoarea BoBicei EC 113 să tragă trenul spre Bucureşti Nord



17:40

Am profitat de faptul că a fost linişte în Gara Paşcani şi m-am deplasat spre capătul Y al staţiei pentru a fotografia utilajele de întreţinere a căii ferate. Aici am găsit o drezină UAM 215P, un plug de zăpadă şi mai multe vagoane vechi unde locuiau chiriaşi ai CFR-ului.

Utilaje pentru întreţinerea infrastructurii FeRoviaRe


Vedere spre Bucureşti


Semnalul luminos pitic M31 dedicat manevrelor din Gara Paşcani


Vedere spre Bucureşti



17:50

Conform tabelului afişat în Gara Paşcani despre Mersul Trenurilor, Trenul Personal 5405, Iaşi – Mărăşeşti, avea să sosească în Gară la 17:56. Acesta soseşte din direcţia rutei 606 cu 5 minute mai devreme, având ca locomotivă de tracţiune pe locomotiva Bo’-Bo’ EC 85 roş-albă modernizată. Vagoanele pe care le-a tras 76 de kilometri de la Iaşi până la Paşcani au fost 4 de clasa a II-a (20-57 110-0, 20-57 793-3, 20-50 040-5, 20-57 439-3) şi un vagon de clasa I: 19-50 050-7. Filmul sosirii acestui tren îl puteţi urmări în clipul dedicat acestui reportaj FeRoviaR.

Trenul Personal, Iaşi - Mărăşeşti, soseşte timpuriu în Paşcani


Vedere spre Bucureşti



Am rămas tot în partea Y a staţiei, unde am fotografiat locul de unde trenurile de Iaşi se înscriu în curbă şi îşi înclină vagoanele şi locomotivele pentru a ajunge în Gara Paşcani.

De aici vin trenurile dinspre Iaşi


Element de catenară


Detaliu la catenara Gării din Paşcani



După alte câteva minute, soseşte Trenul Personal 5421, Adjud – Paşcani, cu 8 minute în avans faţă de ora stabilită. EA1-815 a fost locomotiva Trenului Adjud – Paşcani, având în spate două vagoane etajate 26-26 şi un altul neetajat. Tot în acelaşi timp cu sosirea Trenului din Adjud, locomotiva electrică EC 85 trecea prin faţa mea pe linia 2 pentru a rebrusa să ajungă la Trenul Personal 5402, Iaşi – Mărăşeşti, de pe linia 1.

Trenul Personal, Adjud – Paşcani


Locomotiva electrică pe 4 osii se pregăteşte să preia Trenul Personal Iaşi – Mărăşeşti



Linia 1 şi linia 5 au fost ocupate cu cele două trenuri de lung parcurs (Adjud – Paşcani cu 143 de kilometri şi Iaşi – Mărăşeşti cu 244 de kilometri).

Călătorii Trenului Personal, Adjud – Paşcani


Garnitura Trenului Personal, Iaşi - Mărăşeşti



18:00

Trenul Personal 5506, Suceava Nord – Paşcani, soseşte în staţie pe linia 3 cu locomotiva EA 855. Călătorii acestui tren se retrag la casele lor, în timp ce EA 855 se îndreaptă spre Depoul de locomotive Paşcani. Un alt moment amuzant al acestei zile a fost când un manevrant s-a speriat de pocnetul produs de locomotivă când mecanicul acesteia a deconectat disjunctorul şi a spus, dezorientat: „Care-mpuşcă, ai??”

EA1-815 pleacă spre Depoul de locomotive Paşcani


Trenul Personal, Suceava - Paşcani, garează pe linia 3


Locomotiva electrică EA 855 se retrage la Depoul de locomotive Paşcani



18:10

În timp ce călătorii trenurilor din Adjud, respectiv Suceava şi-au văzut de drumurile lor prin municipiul Paşcani, locomotiva diesel-hidraulică 292 a avut grijă ca vagoanele ultimelor două Trenuri Personale să fie manevrate către Grupa Tehnică Paşcani.

LDH 292 face ordine în Gara Paşcani


Locomotiva electrică ce avea să tragă Trenul Personal până la Mărăşeşti


Activitate FeRoviaRă Gara Paşcani



În timp ce Trenul Personal 5402, Iaşi – Mărăşeşti, se pregăteşte să plece spre direcţia Roman – Bacău – Adjud – Mărăşeşti, un mărfar lung soseşte în Gara Paşcani pe linia 2. Compus din aproximativ 40 de vagoane şi tras de locomotivele electrice EA 505 şi EA 918, acesta a staţionat în gară câteva minute, după care a plecat spre direcţia Paşcani Triaj. Pe cât de clasice erau aceste două locomotive de la CFR Marfă, pe atât de neîngrijite erau la aspect exterior… Dacă li s-ar fi aplicat o spălare ca la carte, ar fi arătat la fel ca exponatele prezentate în cadrul Zilelor FeRoviaRe.

Trenul Personal, Iaşi - Mărăşeşti


EA 505 soseşte cu EA 918 în Gara Paşcani cu un mărfar din Suceava


Suceveanca EA 918 este la datorie alături de EA 505


Cele două locomotive de la CFR Marfă



În timp ce trenul de marfă se îndrepta spre direcţia Paşcani Triaj, LDH 292 împingea 8 vagoane de călători (dintre care 2 erau etajate) spre Grupa Tehnică pentru Revizia Vagoanelor de Călători Paşcani.

Un boghiu de vagon de marfă obosit


LDH 292 eliberează Gara Paşcani de vagoanele Trenurilor de călători



18:30

Un fapt nemaivăzut de mine până atunci şi care mi-a rămas şi acum în minte a fost sosirea unui vagon mai ciudat (înregistrat cu seria 94-60 850-0) din care coborau oameni în pantaloni albaştri - CeFeRişti. După alte câteva minute, alţi FeRoviaRi urcau în acest vagon. Locomotiva Diesel-electrică DA 1233 cu fluier a şuierat scurt, ambalându-şi motoarele pentru a duce vagonul de călători mai speciali spre direcţia Paşcani Triaj.

LDE 1233 duce şi aduce FeRoviaRi din Gara Paşcani spre Halta Paşcani Triaj şi viceversa


Vagonul ciudat 94-60 pentru uz intern



În timp ce motorul diesel al LDE-ului clasic 1233 îşi făcea auzite bătăile cilindrilor în sucul (cămăşile) propriu/i, Trenul Personal 6457, Iaşi – Paşcani, a sosit cu 6 minute mai devreme pe linia 4 a Gării Paşcani. EA1-156

EA1-156 aduce Trenul Personal de la Iaşi cu 6 minute mai devreme


Alb-lunar pentru transportul CeFeRiştilor



18:40

Calm, locomotiva electrică de viteză dedicată transportului de călători, EA1-156, părăseşte cele trei vagoane etajate (26-26 074-0, 26-26 140-9 şi 26-26 011-2) şi se îndreaptă Depoul de locomotive Paşcani.

EA1-156 pleacă spre Depoul de locomotive Paşcani



18:50

Ora 18 a fost o oră mai liniştită din Gara Paşcani, însă în următoarea jumătate de oră aveau să se întâmple mai multe lucruri interesante. Totuşi, la sfârşitul orei 18 locomotivele DA1233 şi LDH 292 se ocupau de chestiuni administrative în Gara Paşcani, chestiuni care sunt detaliate în fotografiile de mai jos.

LDH 292, pregătită să intervină în manevrarea vagoanelor din Gara Paşcani


LDE 1233 cu vagonul 94-60, la datorie în Gara Paşcani



19:00

Cu 3 minute mai devreme, Trenul Personal 5526, Târgu-Neamţ – Paşcani, soseşte în Gară. Din acest tren coboară peste 30 de oameni veniţi de la 31 de km depărtare. Locomotiva datoare cu serviciul trenului mai sus menţionat a fost EA1-827.

EA1-827 soseşte în Paşcani cu Trenul Personal de Târgu-Neamţ



19:10

După cum v-am obişnuit să vă spun şi până acum, locomotivele Trenurilor Personale sosite în Gara Paşcani se îndreaptă către Depoul de locomotive Paşcani. La fel va proceda şi EA1-827. Însă odată cu această locomotivă au primit alb-lunar atât LDH-ul 292 cu vagoanele venite de la Iaşi, cât şi DA-ul 1233 cu al ei vagon ciudat.

Da, aţi ghicit! EA1-827 pleacă la odihnă în Depoul de locomotive Paşcani


EA1-827 se ia la o întrecere legală cu LDH 292


În cursă se înscrie şi LDE 1233



La 19:16, Acceleratul 1955, Iaşi – Bicaz, soseşte în Gara Paşcani pe linia 2. Acesta era compus din două automotoare Desiro, nr. 2067 şi nr. 2068. Deci putem spune că au funcţionat foarte bine pe tot parcursul celor 246 de kilometri (Iaşi - Bicaz). Sau… mai bine zis… s-au înţeles bine, că doar erau fraţi.

Automotorul Desiro nr. 2068 se pregăteşte să plece spre Bicaz


Automotorul nr. 2067, fratele lui 2068



19:20

La ora menţionată mai sus, automotorul electric Z6100 cu nr. 1005 a sosit în Gara Paşcani pe linia 3, reprezentând Acceleratul 10858, Vatra Dornei Băi – Iaşi. În călătoria lui de 253 de kilometri, Trenul ajunsese aproape la finalul călătoriei. Coincidenţă sau nu, dar cele două trenuri compuse din automotoare (diesel pentru Acceleratul de Iaşi – Bicaz şi electric pentru Acceleratul Vatra Dornei Băi - Iaşi) au plecat în acelaşi timp în direcţii diferite la 19:22.

Acceleratul Vatra Dornei Băi – Iaşi


Automotorul electric Z6100 nr. 1005



Dacă acum câteva rânduri mai sus spuneam despre EA1-827 că pleacă la odihnă… ei uite că nu a fost chiar aşa. Locomotiva a venit la cupla Trenului Personal 5511, Paşcani – Suceava Nord, care se afla pe linia 4 şi urma să fi plecat spre destinaţie la 20:10.

EA1-827 îşi continuă drumul zilei până la Suceava şi înapoi



19:30

Cu 4 minute înainte de ora înscrisă pe Tabela Mersului de Tren, Trenul Rapid 651 soseşte în staţie pe linia 3. Cei 450 de kilometri au fost parcurşi cu ajutorul unei locomotive electrice clasa 45 nr. 311, fostă modernizată de Siemens. Vedeta acestei seri a fost, fără îndoială, locomotiva de Bucureşti ale cărei ventilaţie şi compresor cântau interesant şi unic, în timp ce aspectul era de necontestat. De altfel, dacă ne aducem aminte de la reportajul despre Trenul regal din Suceava, locomotiva electrică 45-0311-6 a fost vedeta celor peste 1.500 de kilometri pe care i-a parcurs la cupla Trenului cu scriitori. Mi-am continuat călătoria până în Suceava Nord cu acest tren, admirând cu nesaţ peisajele Văii Siretului.

Un tren se vede c-ar sosi din zare...


Mecanicul Trenului mă salută cu farurile din partea de jos ale locomotivei 311



Înainte de a ajunge în Suceava Nord, merită să amintesc că la Activitatea FeRoviaRă din Paşcani au mai participat şi guguştiucul grăbit, corbul spion şi surorile (raţă + găină) navetiste.

Guguştiucul grăbit


Un corb cu alură de spion urmărea cu privirea orice mişcare în Gara Paşcani


Raţa şi găina navetistă



20:30

După o călătorie de 63 de km (Paşcani – Suceava Nord) parcursă în 53 de minute, deci o viteză medie de parcurs de 71 de km/h, Trenul Rapid 651 opreşte în ultima staţie din traseul propriu de 450 de km. Ajuns în Gara Suceava Nord – Iţcani, m-am îndreptat spre Gara Burdujeni de-a lungul liniilor de 3 km care despart cele două staţii de cale ferată.

EA Siemens 311 se retrage, şi ea, în Depoul de locomotive Suceava Nord


LDH 383 manevrează vagoane în Gara Iţcani



20:40

Nu înainte de primul pod peste „Dunărea învolburată” (dacă nu ştiţi încă ce înseamnă acest hidronim, vă invit să citiţi povestirea FeRoviaRă unde am cercetat îndeaproape cei 3 km dintre Iţcani şi Burdujeni), ne-am întâlnit cu Trenul Personal 5737, Suceava – Cacica. Format dintr-o ramă electrică franceză Z6100, „omida portocalie” se îndreaptă agale spre Iţcani.

Trenul Personal de seară, Suceava – Cacica


Spre Iţcani, spre Dărmăneşti, spre Cacica



20:50

Trenul Personal 5634, Nisipitu – Suceava, se îndreaptă spre destinaţia finală – Suceava Burdujeni. Locomotiva ce a făcut serviciu pe acest tren în seara zilei de 17 mai 2008 a fost un LDH modernizat din seria 89. După numai un minut, LDH 141 duce vagoanele Rapidului de Bucureşti în Grupa Tehnică de Vagoane de Călători Suceava.

Trenul Personal de seară, Nisipitu – Suceava


LDH 141 conduce vagoanele Rapidului de Bucureşti la somnul de noapte



În drumul meu spre… drumul spre casa mea din Fălticeni, am făcut popasuri în mijlocul naturii plină de verde care era disponibilă pe parcursul celor 3 km dintre Burdujeni şi Iţcani. Pentru a admira trenurile, pentru a admira Gara Burdujeni, pentru a admira luna de pe cer şi nu în ultimul rând pentru a admira parfumul unei iubiri efemere.

Indicatorul „Aşteaptă!” de la intrarea în Grupa Tehnică de Vagoane de Călători Suceava


Mişcare într-o gară mişcătoare


Gara Burdujeni, văzută de la nivelul unor îndrăgostiţi



În loc de încheiere doresc să mulţumesc acelor persoane care mi-au hrănit, mi-au susţinut şi mi-au promovat pasiunea! Practic, aceste rânduri sunt create pentru ca eu, omul… călătorul de rând să vă arăt dumneavoastră locuri, întâmplări, peisaje, sunete şi sentimente FeRoviaRe. Nu-mi rămâne decât să vă transmit bucurie dacă aţi ajuns la capătul acestei poveşti cu happy-end, dedicând tuturor îndrăgostiţilor de CFR şi nu numai o ultimă fotografie cu o Gară Burdujeni înghiţită de noaptea liniştitoare… Înghiţită în arome de ciocolată aerată, înghiţită în cântece de LDE-uri, înghiţită de săruturi în noapte şi înghiţită în sufletele unor pasionaţi de FeRoviaRe.

Gara Burdujeni într-o seară superbă de mai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

UA-11835228-1