sâmbătă, 28 iunie 2014

Cea mai frumoasă vacanță de iarnă – cu trenul prin Moldova!

Februarie 2010 -=- Traficul feroviar pe timp de iarnă în Putna, Botoșani, Iași și Târgu Neamț

Vacanța inter-semestrială este una dintre cele mai așteptate vacanțe din viața unui student. Scapă de examene, de colocvii, de materii și are timp două săptămâni să-și relaxeze mușchii creierului fie în natură, fie la distracții, fie acasă la căldurică. Împreună cu Ionuț și cu aparatele noastre foto am ales să ne petrecem vacanța acasă în Moldova. Am profitat la maximum de iarna frumoasă care se instalase așa cum trebuie pe tărâmurile sucevene.

Timp de câteva zile am realizat excursii cu trenul pe liniile ferate din zona Fălticeniului, și anume: Fălticeni – Dolhasca – Verești – Leorda – Botoșani (94 km); Fălticeni – Dolhasca – Suceava – Dornești – Rădăuți – Putna (137 km) și Fălticeni – Dolhasca – Pașcani – Iași – Ciurea – Târgu Neamț (123 km + 107 km). Dar nu kilometri parcurși, banii cheltuiți, picioarele ude, somnul întrerupt cu noaptea în cap sau ocările primite de la angajații CFR au avut importanță, ci peisajele văzute, varietatea de material rulant observată, voioșia și adrenalina care curgea prin venele noastre. Am imprimat în sufletul nostru unele dintre cele mai frumoase imagini cu trenuri pe care le-am văzut până atunci: Trenul Personal Putna – Iași văzut de pe coasta dealurilor din Putna, automotorul Malaxa demarând în viteză din gara Botoșani sau zecile de locomotive care tractau trenuri de marfă sau de călători.




Trenul Personal Putna - Iași







6 februarie 2010, H = 03:30

Diminețile de iarnă sunt… friguroase, asta o știe toată lumea. Însă diminețile de iarnă în Gara Pașcani sunt… cele mai friguroase! Aflându-se în lungul culoarului râului Siret, magistrala 500 e locul unde se formează unii dintre cei mai aprigi curenți de aer rece din Moldova. Noroc de etajatele care compuneau Trenurile Personale în care era cald.

Trenul Personal 6442, Pașcani – Iași


Interiorul unui vagon etajat, loc călduros de așteptat Trenul de Fălticeni


Trenul Personal 5442, Pașcani - Adjud, având la tracțiune pe locomotiva EA1-655


Săgeata Albastră ca Tren Personal Fălticeni – Dolhasca


Desiro SR 20 D nr. 96-2057-6 în Dolhasca





9 februarie 2010, H = 06:33

Întrucât nu am fost niciodată spre Botoșani cu trenul, am decis să punctez pe harta căilor ferate române vizitate și linia Leorda – Botoșani. Totul a început din… Fălticeni.

Ninge, ninge liniștit în Gara Fălticeni


Gara Fălticeni la ora 6.33 dimineața



07:00

În așteptarea Trenului, la Dolhasca


Cele două vagoane albastre ale Trenului Personal 5534 abia sosit de la Fălticeni


Vagoane părăsite în Dolhasca


Locomotiva 41-0836-1 demarând cu Trenul Personal 5601, Putna – Iași


Locomotiva electrică 41-0627-4 în Gara Liteni cu Trenul Personal 5504, Suceava Nord – Pașcani


Răsăritul de la Liteni și Trenul Personal Iași – Putna



08:00

În iunie 2008 am efectuat o călătorie maraton Verești – Iași via Leorda, ocazie cu care am descris pe îndelete traseul și istoria liniei Verești – Leorda. Repetam plimbarea de la Verești la Leorda, însă de la Leorda la Botoșani erau 15 kilometri nedescoperiți încă de mine.

Placheta de aniversare a 125 de ani de la înființarea liniei Botoșani – Verești


Locomotiva Softronic 784 cu Trenul Rapid 652, Suceava Nord – București Nord


Gara Verești


Tren Personal în Botoșani - automotorul Malaxa 78-0716-7


Gara din Botoșani



10:00

Ajunși în Botoșani, am decis să parcurgem pe jos distanța dintre Botoșani și Leorda. Cred că a fost o decizie cam dură, însă a meritat.



Vagoane de călători în Botoșani


Vagoane Dimitrov 29-22 garate pe o linie din Botoșani


Semafor mecanic de ieșire cu paleta prevestitoare a semaforului de parcurs


Linia ferată Botoșani – Leorda






Trenul Rapid 754, Botoșani – Verești – București Nord, trecând în viteză pe lângă noi


Tren Regiotrans pe linia Botoșani - Leorda – Dorohoi



13:00

Trecere la nivel cu Drumul Național 39B, Botoșani – Dorohoi


În sfârșit, ne ziceam noi în gând, am ajuns la ”un drum” unde călcam pe asfalt, ocazie cu care simțeam câți decilitri de apă aveam în bocanci. Așa cum ați văzut în fotografiile anterioare, trenurile Botoșani – București și Botoșani – Dorohoi au trecut grăbit pe lângă noi, spulberând zăpada. Noi ne propusesem să ajungem în Leorda pentru a prinde trenul Rapid de București. Speram ca cei 15 kilometri de calea ferată dintre Botoșani și Leorda vor fi parcurși în mai puțin de 3 ore. Dar socoteala din gară nu se potrivește cu cea de pe… teren.

Iarna în Municipiul Fălticeni



15 februarie 2010, H = 07:19

Într-o altă zi din același frumos februarie, plecam cu Ionuț spre Putna. Ajunși dis-de-dimineață în gara Dolhasca, așteptam sosirea Trenului Personal 5601, Iași – Putna. Cu ghetele uscate și cu bateriile încărcate, porneam să descoperim Putna!



Locomotiva 60-0788-4 cu Trenul Personal Fălticeni – Dolhasca


Vagoane Fals cu cărbune pentru CET Suceava


Locomotivele CET Suceava


În Gara Burdujeni staționa LDE 60-1387-6


Drezina Geismar a CFR Electrificare SA în Suceava


Rama electrică Z6300 58-1003-1 în Suceava Burdujeni


Cei mai harnici oameni de la CFR


Locomotiva LDE 1287


Gara Suceava Nord – Ițcani



08:30

Cum între Dărmănești și Putna linia nu mai este electrificată, eram martori în stația Suceava Nord la manevra locomotivei electrice, care își termina serviciul pentru acest tren și transfera ștafeta unei locomotive diesel-hidraulice cu motor Caterpillar.

Locomotiva electrică 41-0815-5 se dezlega de la Trenul de Putna


Locomotiva 82-0586-6 se atașa la Trenul Personal Iași - Putna


Vagon etajat modernizat vs. vagon etajat nemodernizat


Trenuri pe liniile gării Suceava Nord – Ițcani


Trenul Personal Suceava – Cacica


Automotorul ars 78-0783-7 în Depoul Suceava Nord


Locomotiva electrică 41-0359-4 în Depoul Suceava Nord


Locomotiva electrică 40-0746-4 în depou


Rama electrică Z6300 58-1009-8 în depou


Singurătate crâncenă pentru locomotiva cu aburi 150.1120 și tenderul acesteia... Oare câți ar trebui să fie luați la socoteală pentru această imagine!!


Stația Țibeni și limitarea de viteză la 50 km/h


Magistrala 500 și râul Suceava


Gara din Dornești


Locomotiva în timpul manevrelor de rebrusment


Trenul Personal 5622, Putna – Suceava


Locomotive diesel în remiza din Dornești


Trenul trece pe sub drumul Rădăuți – Dornești


Acarul din Dornești


Vagoane din Ucraina într-un depozit cu macara la Dornești


Intrare în Egger Holzindustrie Schweighofer Rădăuți


Biomasă


Egger Rădăuți, uzina care prelucrează pădurea românească


Între Dornești și Rădăuți



10:00

Iată-ne la Rădăuți, un oraș foarte frumos și cochet, cu parcuri mari și înverzite, plăcute și care te invită la plimbare, având clădiri îngrijite și conferind orașului un aer autentic bucovinean.

Gara din Rădăuți


În drum spre Putna




Curbele largi de pe linia 515 oferă călătorului o perspectivă aparte


Intrare în stația Horodnic de Jos


Halta Horodnicu


Calea ferată Rădăuți - Putna și Drumul Național 2H


Trecere la nivel cu calea ferată la Rădăuți


Gara din Gălănești


Intrare în stația Vicovu de Jos




Stația Vicovu de Jos


Între Vicovu de Jos și Vicovu de Sus


Halta Vicovu de Sus


Zăpada se curăță cu WOLA la Vicov


Clădirea haltei Bivolărie


Între Bivolărie și Gura Putnei


Trenul și casa din pustiu


De-a lungul liniei de telegraf



11:00

Tot mai adânciți în perimetrul natural al Bucovinei, savuram pur și simplu peisajele care se afișau în fața noastră. Notam trecerea prin Horodnic, Gălănești, Vicov, Bivolărie și Gura Putnei. Parcă desprinsă din basmele lui Andersen, gara din Gura Putnei crea o atmosferă feerică.

Gara Gura Putnei


Trenul urca 13 metri în următorii 700 de metri


Trenul Personal Iași - Putna pe linia Dornești – Rădăuți – Putna


Cu trenul, după dealuri


Casa din Putna



11:30

Și iată-ne ajunși la Putna!

Gara CFR din Putna


Trenul Personal Putna – Iași


Tabloul de garare al trenurilor din Stația Putna


Tren în gara Putna


Vă salut din Gara Putna!



12:00

Trenul călduros, Personalul Putna - Iași, aștepta cuminte într-una din cele mai nordice stații de cale ferată din România. Aici, turiștii puteau deveni pelerini căutând liniștea de la Mănăstirea Putna sau puteau îndrăgi și mai mult istoria căutând urmele lui Daniil Sihastrul, personaj strâns legat de succesele lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Tot aici, turiștii puteau deveni cei mai prietenoși oaspeți pentru zecile de pensiuni cochete și pline de margarete. Doritorii de aventură puteau bate la pas Obcinele sub care găseau Sucevița, Moldovița... Oricine putea ajunge de la Timișoara, de la Costanța, de la Brașov sau Craiova, din București sau Oradea, simplu, confortabil, economic, cu trenul…

Trenul Personal de Iași și dealurile împădurite ale Putnei


Trenul Personal de Iași văzut la nivelul râului Putna


Locomotiva portocalie din Putna


Semnalul mecanic de ieșire


Locomotiva diesel-hidraulică cu motor Caterpillar de la Faur 16 Februarie Cluj-Napoca


Un utilaj forestier gata de acțiune



14:00

Drumul spre casă era, cumva, trist, dar noi trăiam fiecare clipă. Nu știu sincer cât timp va trece până când vom mai circula din nou pe această rută.

Semafor mecanic de intrare în Gara Gălănești dinspre Gura Putnei


Impiegatul de mișcare din Gălănești


Curbă periculoasă la dreapta înainte de Rădăuți


Trenul, ca un șarpe...


Gara Rădăuți


Vis-a-vis de Mănăstirea Bogdana


Statuia lui Bogdan I, întemeietorul Moldovei


În depărtare, depozitul de biomasă de la Egger


Vagoane ucrainene în triajul de la Egger


Boghiuri de locomotivă diesel-electrică părăsită


Locomotiva 60-1193-6 la Dornești


DA1-1529 de la GFR luând în primire garnitura de cisterne rusești transbordate pe boghiuri cu ecartament de 1435mm


Activitate feroviară de iarnă la Dornești


Boghiuri Diamond pe cutii de osii cu rulmenți


DA-1220 la Dornești


EA-899 sosit în Suceava Nord cu Trenul Personal Suceava - Ilva Mică


O ramă electrică în Suceava Nord Ițcani


Automotor Malaxa 757 pe linia 1 în Ițcani


EA-883 de la CFR Marfă plecând într-o vizită la Depou


Tracțiune Diesel la Suceava


19 februarie 2010, H = 06:27

După frumoasele episoade de la Botoșani și Putna, am pornit într-o altă excursie feroviară care a vizat gările din Târgu Neamț și Iași.

LDH CFR Marfă modernizat cu motor Caterpillar la Fălticeni


DA-1187 în Dolhasca


Locomotiva EA-666 cu Trenul Accelerat Iași – Timișoara Nord


Vagon 20-57


Vagoane părăsite la Dolhasca


Vagoane folosite de CFR Infrastructură pentru odihna oamenilor de la linii


EA1-836 cu Personalul Suceava – Pașcani


Gara Lespezi



08:30

Gara Pașcani


Trenul Personal 5401, Mărășești – Iași


LDH nr. 235 efectuând manevre la Pașcani


Locomotiva electrică EA1-836 depărtându-se de garnitura tractată de la Suceava


Locomotiva Softronic 692 la Trenul 652 de București Nord


EA1-646 atașându-se Trenului Personal 5401, Mărășești – Pașcani – Iași


Locomotive în Gara Pașcani


EA-758 cu Trenul Accelerat 1838, Timișoara – Iași


Locomotiva EA1-156 în Pașcani



09:00

Gara Pașcani


Călătoria cu trenul între Pașcani și Iași


Iadul alb de la Ruginoasa


În apropiere de Târgu Frumos


Între Târgu Frumos și Iași


Locomotiva LDH25 în cadrul Societății Remat din Podu Iloaiei


Locomotiva Clasa 95, 20164 a Remat Podu Iloaiei


LDH45 la Lețcani


Locomotivele albastre de la COMAT Iași


LDE 2100 CP 60-1017-7 în Iași


Automotoare Regiotrans în compunere multiplă la Iași


Locomotiva cu aburi 50.469 și tenderul 50.715, părăsite și devastate



11:30

Primit cu deosebită ospitalitate de către Robert, am făcut o scurtă excursie în gara Ciurea și în vechiul CET Iași

Gara Ciurea


Cărămida de Ciurea în cărămizile gării din... Ciurea


Kilometrul 399 de pe Magistrala 600


Fosta fabrică de cărămizi de la Ciurea


Linia de intrare în Combinatul de Utilaj Greu din Iași


Alături de borna km 400 a Magistralei 600


Locomotiva B-DM-290 a MoldoForest Iași


Gara din Socola


Locomotiva diesel-electrică de la CFR Marfă 60-1176-1 în Socola



14:00

Locomotiva de dimineață care m-a adus de la Dolhasca la Pașcani avea să fie și cea cu care am călătorit de la Pașcani la Iași și retur, în aceeași zi.

Gara Iași


EA1-836 cu Trenul Personal 5404, Iași – Pașcani – Bacău



16:00

Locomotiva 44-0126-1 pregătindu-se să preia Trenul Personal Pașcani - Târgu Neamț


Locomotiva EA1-836 în Pașcani


Locomotiva EA1-627 cu Trenul Personal 5507, Pașcani - Suceava Nord


Frumoasa locomotivă EA1-720 cu Trenul Personal 5405, Pașcani – Bacău


Locomotiva zilei de manevră la Pașcani


Locomotiva diesel-hidraulică 92 53 0 84 1018-0, văzută și de dimineață la Fălticeni


Trenuri în Gara Pașcani


EA-361 cu Trenul Accelerat 1932, Cluj-Napoca – Iași


Generator de curent alternativ tip GIV pentru încărcarea bateriilor la vagonul de călători


Vedere din cabina de conducere a locomotivei EC 3400 kW



Privesc cu drag în urmă și am puterea necesară să retrăiesc momentele când bocancii mei aveau 2 litri de apă la activ, aparatul foto era ținut strâns de mănușile înghețate și în fața mea se derulau peisajele de poveste ale României, peisaje pe care le puteai descoperi călătorind... CU TRENUL!


Un comentariu:

  1. Călătoria cu trenul pe calea ferată între gara Leorda până la gara Botoșani este o minunăție, chiar adineaori tocmai am călătorit cu o tipă în blue jeans cu origine în Statele Unite Ale Americii și telefon celular inteligent la buzunarul în dos, veselă, vioaie și discutativă, până la zebra cu farmacia Artemis.

    RăspundețiȘtergere

UA-11835228-1