30 aprilie 2010 -=- Activitate FeRoviaRă București Băneasa
Am condus cu bucurie o bună prietenă la Aeroportul Băneasa, motiv pentru care am zăbovit câteva momente pe linia de tren care leagă Bucureștiul de Constanța. Era mijlocul primăverii, simțeam, pur și simplu, o explozie de viață a mediului înconjurător, toți copacii verzi mă sufocau cu aer curat, cântecelele calde și maiestuoase ale păsărilor abia întoarse din Țările Calde îmi creau o bucurie interioară extraordinară.
Tot aceste imagini plastice și auditive erau decorul din acea dimineață în care așteptam trenurile… Dar nu le așteptam ca să circul cu ele, ci le așteptam să le admir, să le sorb din enorma energie cinetică pe care o emit, trilul naturii luându-se la întrecere cu zgomotele aparent asurzitoare ale roților vagoanelor de marfă sau de călători…
Ora petrecută pe Magistrala 800, de la 06:00 la 07:00, avea să-mi confere ocazia de a filma și fotografia trei trenuri, dintre care două de călători și unul de marfă. Mai jos sunt fotografiile cu pricina, alături de scurtul film calm, relaxant, recomandat a fi urmărit dimineață alături de o ceașcă de cafea… în așteptarea primăverii.
Un tren CFR Marfă cu vagoane Uacs
aprilie 2010 -=- Activitate FeRoviaRă în București Nord
Soarele călduros al lunii aprilie și dorința de a fotografia cât mai multe locomotive m-a ghidat către peroanele Gării de Nord. Aici. Aproape în fiecare zi din această lună ieșeam la diferite ore pentru a observa componența trenurilor personale, accelerate, rapide, InterCity și Internaționale, dar și pentru a cunoaște alți pasionați feroviari cu care orele petrecute în gară treceau repede și frumos.
Vă las să le descoperiți în reportajul de mai jos 73 de locomotive și automotoare (11 din cele 24 de locomotive modernizate cu echipamente Siemens și Softronic, Clasa 45), compunerea a 49 de trenuri de toate rangurile cu destinații în toată țara: Satu Mare, Vatra Dornei Băi, Arad, Timișoara, Mangalia, Suceava, Iași, Urziceni, Târgoviște, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Brașov, Sibiu și așa mai departe.
Trenul Personal 8122, Slobozia Veche - Urziceni - București Nord
80-0152-1 manevrând în Gara de Nord Trenul Internațional 346 Dacia
Locomotiva electrică 41-0242-2 cu Trenul Rapid 832, Brașov - București Nord
aprilie 2010 -=- Cabview Cacica – Părhăuți
Dacă doriți să călătoriți de la București la Cacica și vreți să știți mersul trenurilor, trebuie să accesați Infofer.ro. Însă dacă doriți să călătoriți – măcar virtual – cu locomotiva, vă invit să vizionați filmul de mai jos! Senzația de a fi la bordul bolidului de zeci de tone și mii de kilowați sau cai putere este pe atât de nemaipomenită, pe atât de periculoasă și de responsabilă. De ce? Din simplul fapt pentru că mecanicul de locomotivă este dator să ajungă în siguranță cu oamenii la destinație. Iar el pentru acest lucru își riscă viața, zi de zi, noapte de noapte.
Drept exemplu negativ este tractoristul din videoclip care traversa calea ferată fără ca măcar să se asigure. Noroc de colegul lui care l-a atenționat în timp util să frâneze vehiculul la câțiva centimetri de limita de siguranță. Așadar, dragi cititori, asigurați-vă cu prudență la trecerea la nivel peste calea ferată.
Destul cu sfaturile, să revenim la filmul de prezentare a liniei secundare Cacica – Dărmănești. Traseul sinuos de 21 de kilometri are zeci de curbe și schimbări de declivitate. Dar cu această ocazie se pot observa dealurile și văile prin care constructorii au respectat ordinul dat de Franz Joseph I al Austro-Ungariei de a conecta Dărmăneștiul (Hatna) de Câmpulung-Moldovenesc. 1 mai 1888 a fost data la care a circulat primul tren pe ruta Suceava – Dărmănești – Cacica – Gura Humorului – Câmpulung-Moldovenesc.
Vizionare plăcută! Este primul cabview filmat cu Canon și publicat pe blog !
Postul de conducere din locomotiva trenului de Cacica
Harta traseului de cale ferată Cacica – Dărmănești
UA-11835228-1