luni, 21 aprilie 2014

Trenuri la Năvodari

28 noiembrie 2009 -=- Activitate FeRoviaRă pe malul lacului Tașaul

După ce am plecat dis-de-dimineață din București, având pe drum parte de artificii, multe-multe locomotive și trenuri de marfă, iată că la mijlocul zilei am ajuns într-un loc în care îmi doream să ajung de mult timp: Năvodari! Aici am fost în câteva tabere de recreație, prilej cu care am descoperit trenurile de marfă care coborau agale sau urcau din greu spre/dinspre Platforma Petromidia.

Linia de cale ferată Dorobanțu – Năvodari – Petromidia – Sitorman a fost inaugurată la 20 decembrie 1951 pentru a facilita construcția canalului Dunăre – Marea Neagră și a obiectivelor industriale din zonă: Rafinăria Petromidia sau Fabrica de acid sulfuric și superfosfați din Năvodari. Linia pornește din stația Dorobanțu (situată pe Valea Carasu) și urmează o orientare de la sud-vest la nord-est. Urcă prin stațiile Nisipari, Nazarcea și Canal, iar apoi coboară spre Marea Neagră (vederea de pe dealul de la carierele de calcar din Canal spre Mare este absolut superbă!) prin Lumina și Năvodari. Imaginile pentru reportajul dedicat acestei linii au fost preluate într-o frumoasă zi de august a anului 2011, imagini pe care vă invit să le vizionați în acest videoclip:




LDE 2100 CP no. 60-1273-6 tractând un mărfar mixt pe ruta Năvodari – Dorobanțu, într-unul din cele mai adânci debleuri din România









12:20

Ne-am început călătoria spre Năvodari din gara Constanța, acolo unde era capătul multor linii de transport urban deservite de autobuze MAZ.

Autobuz MAZ 203 pe linia 40 în Constanța



13:10

Cei 19 kilometri care despart Constanța de Năvodari au fost parcurși cu maxi-taxi în nici 30 de minute.

Năvodariul, pregătit pentru ziua de 1 Decembrie


Centrul orașului Năvodari


Vedere pe Strada Nuferilor


Spre pasajul de cale ferată



13:30

Locul de plecare al excursiei noastre feroviare începea de la pasajul de cale ferată peste strada Nuferilor. Un loc care nu prea este agreat de către locuitorii din zonă din cauză poluării fonice pe care o produc trenurile din Năvodari. Probabil că primarul din Năvodari ar trebui să caute pasionați feroviari pentru a-i pune să locuiască în acele blocuri și case de lângă linia Dorobanțu – Năvodari, nu?

Vedere spre Platforma industrială Petromidia


Biserica creștin-ortodoxă de rit vechi lipovenească ”Sfântul Gheorghe”




Semnal luminos prevestitor


Semnale luminoase contradictorii la Năvodari


Semnalul de avarie la trecerile la nivel


Calea ferată și biserica lipovenească din Năvodari


Punct oprire Kilometrul 27



13:40

Urcam tot mai mult spre ”vârful” momentului pentru care am străbătut câteva sute de kilometri. Locurile pe care le tranzitam nu erau tocmai destinat turiștilor, dar… înaintam cu pași grijulii.

Kilometrul 27 al liniei Dorobanțu – Năvodari


Calea ferată vis-a-vis de strada Ceferistului


Curba de dinainte de stația Năvodari


Linie ferată pe care trenurile circulă cu 15 km/h



13:50

”Evadam” din Tabăra Delfinul situată la câțiva kilometri de municipiul Năvodari și mergeam cu pas grăbit spre locul unde tranzitau trenurile de marfă. Le așteptam ore în șir, le observam cu o sete în ochi și în urechi asemenea unui copilandru care vede pe cer o ploaie de stele căzătoare. Eram fascinat când, dimineață fiind, urmăream dragonul negru sau galben care se năștea din mare, urca pe linia orizontului și se pierdea dincolo de clădirile din Năvodari. Unde mai pui că briza de uscat care bătea noaptea dinspre oraș spre mare aducea o dată cu ea și zgomotele repetitive ale joantelor care încercau să pună piedică vagoanelor încărcate ochi cu motorină și benzină…

Calea ferată din Năvodari


Cupon de cale ferată Reșița SM 1963 49 STAS


Indicatoare de fluier și semnale luminoase de intrare în stația Năvodari


Racord de cale ferată spre Combinatul de Îngrășăminte Chimice de la Năvodari


Trecere la nivel cu calea ferată cu strada Constanței


Pe linia care nu se circulă


Linia racordului industrial de la Combinat


Linia circulată de la Petromidia la Năvodari



14:00

Din păcate, n-am zărit nici urmă de activitate feroviară în Năvodari, cu excepția unor vagoane de marfă pentru transport traverse care staționau pe linia 1.

Linii ferate la Năvodari


Bretelă de circulație


Cale ferată pe care se circulă cu 30 km/h


Semnale luminoase de ieșire din stația Năvodari spre Petromidia


O ciupercă printre căile ferate


Vagoane transport șine și Gara Năvodari


O cutie de vagon părăsită



14:10

Haideți cu mine să numărăm câte linii sunt în stația Năvodari. De acord? Să începem!

Linia 1


Linia 2


Linia 3 (directă)


Linia 4 (circulată, și ea)


Linia 5


Linia 6


Linia 7


Linia 8


Linia 9


Linia 10


Liniile ferate din Năvodari


Interrupted railway


Stația Năvodari


Semnale luminoase de ieșire din stația Năvodari spre Lumina



14:30

Liniștea după-amiezii a fost întreruptă de prezența unui mărfar mixt tractat de o locomotivă diesel-electrică de la CFR Marfă. Imaginea trenului în debleul stației Năvodari a fost ”premiul” nostru pentru acea zi.

Aceleași semnale, altă perspectivă


Momentul X - Tren de marfă la Năvodari


LDE 2100 CP no. 60-1273-6 tractând un marfar mixt pe ruta Năvodari – Dorobanțu, într-unul din cele mai adânci debleuri din România


Trenul mărfar părăsind stația Năvodari


Cisterne cu gaz părăsind stația Năvodari


Și a plecat trenul spre Dorobanțu


Vedere spre Lumina

Mareste aceasta imagine



15:00

După trecerea trenului prin stația Năvodari, am coborât de pe flancurile debelului și am făcut câțiva pași spre stația Lumina. Dar avântul nostru ne-a fost oprit atât de venirea nopții, dar și de schimbarea din indicația roșie în galben-galben a semnalului de intrare în Năvodari – semn că venea un tren. Ne-am luat din nou poziția de ”trainspotter” și am așteptat ”captura”.

Me, happy


Un păianjen cu membrele despuiate (probabil că se bucura de briza mării)


Vedere din capul X al stației Năvodari


O cabină dezafectată


Linie ferată de rezervă


Tot înainte spre Lumina


Îmbinări ferate

Mareste aceasta imagine


Ieșim din Năvodari




Verde de noiembrie lângă malul Mării Negre


Linie dezafectată


Kilometrul 24 de pe linia Dorobanțu – Năvodari


Vedere spre Năvodari


Macaz blocat


Cupon de cale ferată

Mareste aceasta imagine


Fotografiem starea liniei


Defect de exploatare la linia de cale ferată


Semnal luminos de intrare în gara Năvodari


Vine trenul, semnalul de intrare s-a pus pe liber


Semnal repetitor al semnalului luminos de intrare în Năvodari


Balize de avertizare, urmează zona cu linie slăbită


O curbă largă


Semnal luminos de intrare în Navodari dinspre linia Ovidiu - Constanța


Noaptea se lasă, dar luam poziție să pozăm trenuri





16:10

Construită și inaugurată la 1949, gara din Năvodari a servit atât traficului de călători (mai ales pentru călătorii tineri care doreau să ajungă la tabăra din Năvodari), dar în special traficului de marfă (Complexul petrolier Petromidia, dar și carierele de piatră de la Sitorman sau Piatra).

Tren de marfă cu cazane goale la Năvodari


Trenul pleca agale spre Petromidia


Gara Năvodari



16:20

Plecam de la Năvodari promițându-mi strașnic că mă voi întoarce cât mai curând în aceste locuri unde Briza Mării nu-ți dă pace în orice timp al zilei…

Semnal mobil pentru indicarea începutului zonei cu linie slăbită


Șină de tren deteriorată


Se poate circula cu viteză stabilită


Semnal luminos dezafectat

Mareste aceasta imagine



16:50

Deși noaptea ne-a alungat de pe terasamentul căii ferate Dorobanțu – Năvodari, ne-am bucurat de clădirile luminate din Năvodari.

Biserica ortodoxă de rit vechi ”Sfântul Gheorghe” din Năvodari


Casa de Cultură Pontus Euxinus din Năvodari


Moscheea din Năvodari

Mareste aceasta imagine


Strada Constanței


Bine ați venit în Năvodari


Stadionul Năvodari


Petromidia – vedere de noapte


Ecluzele din Năvodari



18:50

După un drum cu maxi-taxi de la Năvodari la Constanța, iacă-tă că am ajuns în Gara Constanța. Aici ne-au așteptat câțiva ”colegi de breaslă” cu care am împărțit câteva minute pe peronul stației Constanța.

Automotoare Malaxa pe ruta Constanța – Mangalia


DMU Malaxa nr. 756 și 764


Trenul Accelerat 1821, Constanța – București - Arad, tractat de locomotiva electrică 45-0343-9


Vagonul 20-49 060-8 cu care am călătorit de la Constanța la București



Închei aici reportajele despre călătoria feroviară dintre București și Năvodari, unul dintre cele mai frumoase momente care s-au întâmplat în 2009 din punct de vedere al pasiunii mele pentru transportul feroviar. Vă mulțumesc că m-ați urmărit până aici!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

UA-11835228-1