sâmbătă, 2 aprilie 2022

Trenul Personal sosește în Gara Fălticeni

ianuarie 2008

Capitolul transportului de călători în zona bazinului Șomuzul Mare s-a încheiat subit în 2015 și a rămas în uitare. După ce operatorul privat Regiotrans a performat promițător între martie 2010 și martie 2015, rugina de pe șinele căii ferate Dolhasca – Fălticeni a fost îndepărtată, când și când, doar de către trenuri de marfă.

Târgul Fălticeni a fost conectat la rețeaua firavă a drumurilor de fier din România încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Presa vremii scria: „La 10 octombrie 1887, populaţia din Fălticeni a întâmpinat cu flori şi urale sosirea primului tren în vechiul Târg Moldovenesc.” Ideea construirii a fost lansată de Guvernul Liberal I. C. Brătianu în 1882, urmând ca în toamna anului 1887 linia să fie circulată de trenuri de călători şi de marfă. Calea ferată porneşte din Dolhasca de la o atitudine de 221 de m şi urcă de-a lungul văii Şomuzului până la Gara Fălticeni, situată la 278 de metri.

Conjunctural, în ianuarie 2008 mă aflam în Gara Fălticeni și, având aparatul foto la îndemână am realizat câteva instantanee cu sosirea Trenului Personal 5535, Dolhasca – Fălticeni. În ziua de 14 ianuarie era tractat de locomotiva diesel-electrică 60-0773-6 și avea 3 vagoane.

Se pare că destinul gărilor care deservesc orașe de mici dimensiuni este același în țară și chiar pe mapamond. Exodul populației, lipsa locurilor de muncă, timpii mari de mers, lipsa confortului, costurile mari de exploatare și orarul neatrăgător nu au făcut decât să încline balanța cu mult sub valoarea de ”0”. Operatorii ”regelui asfalt” au văzut o oportunitate în dezvoltarea acestui transport, oferind soluții pentru cererea încă existentă pe ruta Dolhasca – Fălticeni. 

Trenul Personal 5538, Fălticeni - Dolhasca, cu plecare la 15:12



Gara Fălticeni - Strada Matei Millo





Strada Gării, vedere spre Gara Făticeni


Strada Gării, vedere spre oraș


Locomotiva 60-0773-6 cu Trenul Personal 5535, Dolhasca – Fălticeni


DA 773 este dezlegată de la tren în vederea manevrei de rebrusment


Textura peronului gării


Un tren într-o gară


Vedere spre capul X


Clădirea gării


Puțină forfotă în gară


Cele 3 vagoane ale Personalului așteapta manevra locomotivei


Vagonul de călători 20-57 060


Vagonul 20-57 844, Pașcani – Fălticeni


Locomotiva, aflată în capul Y al stației Fălticeni


3 vagoane la Personalul de Fălticeni – Dolhasca


Locomotiva diesel-electrică manevrând pe linia 4


Gara Fălticeni, văzută din mica piațetă cu piatră cubică


Clădirea stației, văzută dinspre oraș


Gara Fălticeni - Strada Matei Millo


LDE venind pe linia 3 ocupată


Pregătindu-se de cuplare la cele 3 vagoane


Prim-plan cu 60-0773-6


Trenul Personal 5538, Fălticeni - Dolhasca, cu plecare la 15:12


Linia spre depozitul de cereale


Între liniile 1 sș 2 ale stației Fălticeni


Față în față cu Personalul Fălticeni – Dolhasca


Liniile 4, 5 și 6


Vedere de ansamblu - Gara Fălticeni


Ne luam la revedere de la tren


Ne luam la revedere de la gară



Într-o altă zi, tot de ianuarie 2008, am purces spre gară pe strada Dimitrie Leonida.

Strada Dimitrie Leonida


Fosta stație de descărcare lichide petroliere


Strada Matei Millo


Racordul de linie dinspre depozitul de cereale spre linia 1


Linia spre depozitul de cereale


Depozitul de cereale



Strada Matei Millo - vedere spre strada Dimitrie Leonida


Cântarul de la linia 1


Linia 2


Linia 3


Linia 4


Coloana hidraulică din Fălticeni


Coloana și cântarul


Coloana și gara


Toaleta


Iluminat modern cu becuri fluorescente


Peronul gării Fălticeni


Mersul Trenurilor din Gara Fălticeni - valabil 2007-2008


Indicator de apă potabilă, dar înghețată


Gara Fălticeni și umbra copacilor


De la firul șinei


Vedere spre capul X


Vedere spre capul Y


58 - Clădirea gării


Sub streașina magaziei de mărfuri


Un tren personal proaspăt garat în Fălticeni


Tren Pașcani - Fălticeni


Boghiu Minden-Deutz cu generator de curent pentru instalația electrică a vagonului




Vă mulțumesc pentru timpul acordat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu