23 mai 2009 -=- Mini-croazieră pe Dunăre în zona Brăilei
De curând am auzit la știri că Portul Brăila de Dunăre este locul unde încă se mai produc nave care circulă prin toată lumea transportând diverse mărfuri.
Am avut și eu ocazia, timp de 2 ore, la data menționată anterior, să fac o plimbare cu vaporașul alături de ceilalți participanți la Festivalul Poeziei Ruse organizat la Brăila. Așadar, având ca limite Insula Arapu și malul drept al fluviului, am explorat cu viteza de câteva noduri, la sfârșit de sâmbătă, Dunărea. Mai făcusem asta o dată, în 2002, când eram participant la Festivalul Dansului și Portului Rușilor Lipoveni din România organizat la Brăila, însă atunci nu dețineam un aparat foto digital și memoria acelor clipe a rămas doar în suflet și în minte.
Croaziere pe Dunăre!
Bistrița, pe Dunăre
Am avut și eu ocazia, timp de 2 ore, la data menționată anterior, să fac o plimbare cu vaporașul alături de ceilalți participanți la Festivalul Poeziei Ruse organizat la Brăila. Așadar, având ca limite Insula Arapu și malul drept al fluviului, am explorat cu viteza de câteva noduri, la sfârșit de sâmbătă, Dunărea. Mai făcusem asta o dată, în 2002, când eram participant la Festivalul Dansului și Portului Rușilor Lipoveni din România organizat la Brăila, însă atunci nu dețineam un aparat foto digital și memoria acelor clipe a rămas doar în suflet și în minte.
Croaziere pe Dunăre!
Bistrița, pe Dunăre
Locomotive diesel pe Faleza Dunării
O șalupă de viteză
Un restaurant pe apă - Swing Cafe
Esplanada Brăilei cu pescărușii ei
Esplanada văzută din Centrul Brăilei
Fântâna arteziană cu îngeri
Echipa din Fălticeni care a participat la Festivalul Poeziei Ruse
Vedere spre Dunăre de pe Esplanada Brăilei
Vedere spre Insula Mare a Brăilei
Dunărea, vedere spre amonte
Ski jet pe fluviu
Barcă cu motor și lada de bere de pe bord
O barjă care împingea o încărcătura de nisip
Barja Conpref
Insula Arapu
Vedere spre Brăila, spre aval
Insula Mare a Brăilei, împădurită
Sub Fluviul Dunărea
Ce se ascunde oare sub...
Vedere spre malul stâng al Dunării
Șantierul Naval Brăila
Vaci și turiști pe plajă
Aici se încărca ceva într-o barcă
Mini-portul de la Plaja Brăilei
Bacul care face legătura între Brăila și Plaja Brăilei
Probabil, un indicator de adâncime
Rânduri simetrice de arbori pe Insula Mare a Brăilei
Am ajuns din urmă barja care împingea o încărcătura de nisip
Vedere spre Șantierul Naval Brăila
Încărcătura de la Tremula Nav Constanta transportată de Barja Conpref
Bistrița, pe Dunăre
Conuri de nisip
Zonă împădurită
Fluviul Dunărea
Trunchiuri de copaci eșuați pe malul drept al Dunării
Se ascundea Soarele de un nor
Viraj la stânga
Bacul care se vedea pe malul drept
Mii de metri cubi de apă pe secundă
Alte nave acostate în Portul Brăila
Cedează trecerea, căpitane!
Grădina zoologică în natură
Echipa de la Fălticeni, câștigătoare la Festivalul Poeziei Ruse din Brăila
Gara Braila
Gara din Braila, vazuta din oras
Trenul Accelerat Galati - Bucuresti Nord intra in statia Braila
E o lume foarte interesantă aceasta a navigației, a navelor și a căpitanilor de vas. Poate că viteza nu este atât de mare ca la transportul feroviar, însă întinderea și accesibilitatea mărilor și oceanelor, cantitățile enorme care se pot transporta pe un vapor și prețul rentabil fac din transportul acvatic unul deosebit de important pentru economia României și a altor țări, de asemenea.
Deși blogul este unul FeRoviaR, sper că nu v-am supărat prezentând câteva fotografii din domeniul fluvial. Deși sunt un fan al transportului FeRoviaR, totuși merită uneori să tragem o privire și să învățăm de la partenerii noștri care folosesc apa ca mediu de transport!
PS: Știați că unele vapoare au motoare de locomotivă? De exemplu, compania Maybach (care fabrică motoare pentru locomotivă: MB 820 Bb, MB 836 Bb) are motoare dedicate propulsiei navelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu