30 aprilie 2008 -=- Excursie FeRoviaRă între Obcinile Bucovinei
După Paşte, elevii iau vacanţă şi merg la bunici, acasă la părinţi sau la rudele cele mai dragi. Şcolar fiind în clasa a XII-a, am beneficiat de vacanţă şi am plecat cu aparatul foto în buzunar spre Moldoviţa. Traseul pe care l-am urmat a fost Suceava (Burdujeni) – Suceava Vest – Gura Humorului – Vama – Moldoviţa şi a durat 2 ore şi 20 de minute. Am traversat dealurile Sucevei, dealul Ciungilor, am trecut prin depresiunea Gura Humorului, peste râul Suha şi am ajuns în Moldoviţa, localitate situată între Obcina Mare şi Obcina Feredeului.
Submagistrala 514, Vama – Moldoviţa, a făcut parte din Căile Ferate Bucovinene. A fost construita de firma austriacă Louis-Ortlieb&Co din Munchen. Linia porneşte de la Vama (situată la o altitudine de 533 m) şi urcă de-a lungul Văii Moldoviţei pe o distanţă de 20 de km, ajungând la Moldoviţa (645 m altitudine).
Calea ferată a fost folosită începând cu 1 august 1889 pe traseul Vama - Dragoşa, iar mai apoi pe traseul Vama - Dragoşa - Vatra Moldoviţei - Moldoviţa, după 15 august 1889. Iniţial, scopul construirii a fost transportul de masă lemnoasă din pădurile bogate ale Bucovinei, ulterior obţinându-se permisiunea traficului de călători. Astfel, în 1904 se înfiinţează haltele de călători de la Dragoşa, Vatra Moldoviţei şi Moldoviţa. Până în 1908 vor fi înfiinţate şi haltele de la Frumoasa şi Valea Stânei. Dintre caracteristicile tehnice ale liniei amintim declivitatea maximă de 25 mm/m, raza de curbură minimă fiind de 150 de m.
Automotor diesel în Gara Moldoviţa