vineri, 30 mai 2014

Tramvaie la Pod Lacuri Titan și Piața Iancului

ianuarie 2010 -=- Tramvaie V3A-93, V3A-93M, V3A-93-CH-PPC și V2A în București

Fiind iarnă în toată regula în București, călătoriile feroviare cu trenul erau anevoios de întreprins, astfel că atenția mea a fost îndreptată, temporar, spre vehiculele feroviare urbane (tramvaie și metrouri) din timpul acele zile friguroase din ianuarie 2010.

Așa cum scrie în cursurile de la Facultatea de Transporturi din București, tramvaiul este un vehicul urban pe șine dedicat transportului de călători în interiorul orașelor. Acest sistem tehnic se deplasează pe șinele înglobate în carosabilul străzii sau pe o rețea separată de căi ferate, care asigură și ghidarea tramvaiului prin intermediul buzei roților care pătrunde într-un canal destinat acestui scop.


Tramvai V3A-93M 293 al depoului Dudești în stația Pod Lacuri






Tramvaiul este un mijloc de transport complex care se caracterizează printr-o capacitate foarte mare de transport călători la o viteză ridicată. Mai mult, tramvaiele conectează zonele de centru ale orașelor cu zonele periferice rezidențiale. Pentru a se asigura o viteză comercială cât mai ridicată, aceasta impune ca vehiculele de transport să realizeze accelerații și decelerații mari, astfel că sunt supuse la un regim greu de funcționare.

Construcția vehiculelor trebuie să răspundă unor cerințe ridicate de confort, performanță și exploatare. De exemplu, vehiculele feroviare urbane trebuie să poată asigura un flux de urcare-coborâre al pasagerilor relativ mare, în timp ce viteza de circulație este ridicată. Fluxul de urcare-coborâre al pasagerilor este mare, iar numărul de uși și suprafața de deschidere trebuie să fie proiectată în consecință.


Utilaje de deszăpezire de la SuperCom în Piața Iancului


Un tramvai V3A 93M EPC fabricat la Electroputere Craiova, blocat în intersecția din Piața Iancului


Iarnă în toată regula în Sectorul 2


Tramvai pe linia lui 55


Tramvaie la Pod Lacuri Titan


Vă prezint un tramvai V2A 4019 la stația Pod Lacuri, zona Titan


Tramvai rar pe rețeaua RAT București


Tramvai V3A-93 no. 185


Căldurica bucureștenilor în curs de preparare la CET Grozăvești


Tramvai V3A-93-CH-PPC (Choppere, podea parțial coborâtă) în Piața Iancului


Tramvai V3A-93 pe linia lui 55


Tramvai V3A-93 no. 030 pe linia lui 55


În București au fost demarate mai multe proiecte de modernizare a tramvaielor V3A și V2A construite în trecut. Un exemplu de tramvai modernizat (Bucur V2A-T) l-ați putut viziona într-un articol precedent publicat pe blog. Un altul este V3A-93-CH-PPC cu comanda motoarelor îmbunătățită și cu acces facil în tramvai realizat printr-o podea joasă dedicată persoanele în vârstă sau cu dizabilități.

Vă mulțumesc pentru atenție!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu