sâmbătă, 12 mai 2012

M500: Trenuri internationale in Gara Suceava Burdujeni

14 iulie 2008 -=- Gara Suceava Burdujeni - o gară internaţională


După un examen de Bacalaureat promovat la Colegiul Naţional „Mihai Băcescu” din Fălticeni, am venit la Universitatea din Suceava „Ştefan cel Mare” pentru a mă înscrie la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Şi cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg, înscrierea s-a soldat cu o nereuşită din cauză că… nu avusem la mine diploma de BAC. Asta pe de o parte, iar pe de alta… visul meu era să învăţ despre Transporturile şi vehiculele FeRoviaRe, aşa că am păstrat diploma pentru… Bucureşti!

Dar cum orice vizită în Suceava trebuie să înceapă sau să se termine cu Gara Burdujeni, după ce am încheiat conturile cu Universitatea din Suceava am coborât din centru spre cartierul unde Gara-i măiastră tronează de zeci de ani. Dată în folosinţă în 1869 şi renovată recent, edificiul constituie, şi astăzi, un subiect râvnit pentru pasionaţii de trenuri. Alături de Ionuţ, coleg de liceu şi viitor student, am pribegit – cum spun unii – pe liniile Gării Suceava Burdujeni pentru a mai muşca câteva clipe electrizante din peisajul FeRoviaR sucevean.


Trenul Rapid 383, pregătit de plecare spre Bucureşti Nord



12:20

Aşa cum v-am obişnuit şi în povestirile anterioare, vă prezint câteva zeci de minute de activitate FeRoviaRă, aşa cum am văzut-o eu şi camera mea de fotografiat.

Vedere de pe Magistrala 500 către direcţia Bucureşti


În depărtare, un punct roşu colora zarea electrizantă



12:30

EA1-431 cu sigla SNCFR staţiona pe una dintre liniile Gării Suceava Burdujeni în aşteptarea Trenului Rapid 383 – Bulgaria Express, Moscova – Sofia. Acest tren internaţional pleacă din capitala Rusiei, Moscova, trece prin Kiev, capitala Ucrainei, ajunge în Suceava, opreşte în Bucureşti Nord, după care îşi schimbă direcţia de mers şi ajunge pe tărâm bulgar, în Sofia. În plus, preia vagoane din Minsk, capitala Belarusului, şi din Lvov, un important centru economic din Ucraina. Un drum de peste 2.500 de kilometri, parcurs în aproape 56 de ore şi cu trecere prin 4 ţări.

O mândră locomotivă electrică ce aştepta un job de onoare





După ce am făcut cunoştinţă – ce-i drept, de la distanţă – cu locomotiva ce urma să ducă trenul Rapid 383 în Bucureşti Nord, ne-am deplasat către peroanele gării. De aici am observat locomotiva diesel-electrică DA-1077 ce aluneca pe linia 5 către Triajul Suceava. Era de la CFR Marfă şi… era dotată cu fluier!

Aspect lateral al Gării Suceava Burdujeni


DA-1077 de la CFR Marfă tranzita Gara Burdujeni



12:40

Pe linia 2 sosea din direcţia Vereşti Trenul Personal 5505, Paşcani – Suceava Nord. Acesta a fost tractat de EA1-121 şi se pregătea să-şi ducă vagoanele cu călători până în Suceava Nord – Iţcani.

Locomotiva Trenului Personal Paşcani - Suceava Nord



Trenul internaţional Moscova – Sofia a fost tractat de la Vicşani la Suceava Burdujeni cu o locomotivă diesel-electrică de 2100 de CP, DA-589. Întrucât între Vicşani şi Dărmăneşti nu există linie electrificată, tracţiunea diesel este impetuoasă pe traseul Suceava - Vicşani. De aici, Trenul Rapid 383 este preluat de o locomotivă electrică – de această dată, EA1-431 – şi este dus până în Bucureşti Nord. De acolo… ia drumul Bulgariei.

Iată un tren internaţional demn de o gară internaţională


Vagoane ruseşti în Gara Burdujeni






DA-589 staţiona pe linia 4



12:50

Trenul Rapid 383, despre care v-am tot spus până acum, pleca din Gara Burdujeni cu o întârziere de 25 de minute, timp care urma să fie cu siguranţă recuperat până la Bucureşti Nord. Nu înainte de a pleca, însă, Trenul Accelerat 1934/1931, Galaţi – Cluj-Napoca, sosea în Gara Burdujeni pe linia 2. Plecarea Trenul Rapid 383 poate fi urmărită şi în clipul din galeria de videoclipuri personală.

Întâlnire de gradul 0 între EA-urile României


Trenul Rapid 383, pregătit de plecare spre Bucureşti Nord


Prim-plan cu locomotiva SNCFR



13:00

Între timp, linişte prin Gara Burdujeni. DA-ul 589 aştepta Trenul Rapid 382 pentru a-l duce până la graniţă, la Vicşani, în timp ce la 13 fix sosea, de la Cacica, Rama electrică Z6100 ca Tren 5734, Cacica – Suceava.

Trenul Personal Cacica - Suceava sosea în staţie pe linia 1


DA-589, aşteptând perechea Trenului Rapid 383, Rapidul 382



13:10

La 13:15, în Mersul Trenurilor apare că Trenul Rapid 754, Suceava Nord (Botoşani) – Bucureşti Nord, pleacă din Gara Burdujeni către direcţia Vereşti. Acolo mai preia 3 vagoane de la Botoşani pentru a le duce, împreună, spre capitala României.

EA1-170 intra în forţă în Burdujeni cu Trenul Rapid Suceava Nord - Bucureşti Nord








Trenul Rapid pleca spre Vereşti pentru a prelua vagoane de la Botoşani


EA1-829, o locomotivă proaspăt modernizată, a adus Trenul Internaţional Sofia - Moscova în Gara Burdujeni


Fără pic de întârziere, Trenul Rapid 382 era în Gara Burdujeni la ora stabilită



13:20

Aşa cum am spus mai devreme, Trenul Rapid 382, Sofia – Moscova, sosea în Gara Burdujeni la 13 şi 17 minute, niciun minut în minus, niciun minut în plus. Convoiul avea în jur de 10 vagoane ruseşti tip cuşetă. La ora 13:20, DA-ul 589 era cuplat deja la tren, urmând ca Internaţionalul să plece spre graniţa cu Ucraina – Vicşani – la ora 13:32.

Un boghiu de vagon cuşetă rusesc


Trenul 382, gata de plecare spre Vicşani, graniţa cu Ucraina



Vă mai aduceţi aminte că ne-am întâlnit pe la ora 12 cu DA-1077? Ei, iată că acum venea din Triaj cu un mărfar lung pe linia 6. Printre vagoanele Eacs, Gbs sau Rils, am remarcat şi un vagon platformă tip Res care era încărcat cu două boghiuri şi două osii motoare. Tare mi-ar plăcea să ştiu ce provenienţă au avut aceste… „oase şi ulcele”, întrucât tipul de boghiu din imagine nu mi se pare cunoscut. Primele patru cifre de înmatriculare ale vagonului erau 31 87, dovadă că acesta aparţinea Franţei.

DA-1077, de aceasta dată nu singură, ci tractând vagoane de marfă încărcate


DA-ul harnic de la CFR Marfă


Cozi de trenuri în Gara Burdujeni


Capete de trenuri în Gara Burdujeni


Un vagon platformă încărcat cu nişte componente de locomotivă





DA-168 de la CFR Infrastructură îşi făcea apariţia pe linia 4, având în spate 3 vagoane, dintre care 2 tip platformă şi 1-ul dedicat operatorilor însărcinaţi cu întreţinerea şi reparaţia căii ferate.

O locomotivă diesel-electrică de la CFR Infrastructură gonea pe linia 4 spre Suceava Nord


Utilajul hibrid (cale-ferată --- rutier) căţărat pe unul dintre cele 3 vagoane ale trenului de serviciu


O ultimă fotografie cu Gara şi liniile din Burdujeni



13:30

După ce ne-am luat rămas-bun de la Trenul Internaţional, cât şi de la mărfarul de pe linia 6, ne îndreptam spre casele noastre din Fălticeni. Dar când să trecem şi de ultima linie de cale ferată ce leagă „triajul” Gării Suceava Burdujeni despre care am vorbit într-un reportaj FeRoviaR anterior, semnale luminoase şi acustice iau calea afirmării şi atenţionau zona.

Alb-lunar către Triajul Suceava


Crucea Sfântului Andrei





Când colo… cin’ să fie? DA-ul 1077, care manevrase mărfarul de pe linia 6. Primea alb-lunar către Triajul Suceava, dator cu cine ştie încă câte treburi… FeRoviaRe.

Harnică-i locomotiva asta, dom`le!


STOP! Şi de la capăt...



Cu acestea fiind spuse, dragi pasionaţi ai lumii FeRoviaRe, închei scurta relatare despre plimbarea efectuată pe 14 iulie 2008 în Gara Suceava Burdujeni. Deşi au fost câţiva nori plumburii pe cer, totuşi am putut realiza fotografii care să evoce locomotive electrice, diesel-electrice şi un automotor francez în plină activitate. Zi şi noapte, neîncetat, sute de mii de osii sunt frânate, accelerate sau se rostogolesc pe liniile Căilor Ferate Române! Vivat Transportul FeRoviar!

2 comentarii:

  1. Imi plac aceste vagoane rusesti. Chiar daca sunt mai patratoase mie imi plac cat de cat. Banuiesc ca se schimba boghiurile vagoanelor la un momentdat.. O postare frumoasa pe care am citit-o cu drag! Imi voi face timp si pentru restul :). Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, se schimbă în Ucraina la ”Vadu Siret”. Am vrut vara aceasta să explorez linia până aproape de graniță, dar n-am mai avut timp.

      Ștergere