joi, 19 aprilie 2012

M510: Manevra cu locomotiva diesel-hidraulica in Falticeni

10 iunie 2008 -=- Fălticeni: Plimbare cu locomotiva diesel-hidraulică LDH45-389

În timp ce 12 ani de şcoală se terminau, pentru mine, într-o sală multimedia din cadrul Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” prin emoţiile şi fotografiile unui curs festiv, undeva la 2 kilometri de liceu începea o zi de manevră obişnuită. Tatăl meu, fiind mecanic de locomotivă „titular” pe LDH45-389, avea să mă cheme să mă plimbe cu locomotiva.

Învăţat cu normele de protecţie a muncii pe vehiculele feroviare, am trăit pe platformele locomotivei la maximum cele 60-70 de minute cât am asistat la manevra a 5 vagoane tip cisternă umplute cu ulei mineral. Acestea au sosit cu mărfarul de Dolhasca – Fălticeni, iar tot în aceeaşi zi trebuiau duse la o platformă de descărcare a uleiului din cadrul societăţii Pirana Trading.

Alături de tatăl meu au participat la manevră şi d-nul mecanic ajutor, d-nul şef de manevră, d-nul manevrant, câinele Petruţ şi, nu în ultimul rând, LDH45-389 cu a sa muzică de MayBACH a unui motor de 6 cilindri în linie capabil să dezvolte 450 de cai putere.


Locomotiva diesel-hidraulică LDH45-389 manevrând vagoane de marfă pe liniile Gării din Fălticeni



15:10

Trenul Personal 5538, Fălticeni – Dolhasca, compus dintr-un automotor diesel Siemens 642 (SR 20 D), pleca la 15:12 de pe linia 3 a Gării Fălticeni. Pe linia 2, în capătul X al staţiei staţiona locomotiva diesel-electrică DA 1081, în timp ce aproape de Gara Fălticeni (capătul Y şi sfârşitul liniei de cale ferată 510, Dolhasca - Fălticeni) staţiona, răbdătoare, locomotiva diesel-hidraulică LDH45-389.

Locomotiva de sorginte românească aştepta plecarea spre Dolhasca a Trenului Personal Fălticeni – Dolhasca


Drum bun spre Dolhasca, domnule mecanic de automotor!



Îmi aduc şi acum aminte cum este să stai cu motorul rece şi să vezi un LDE cu 10-15 vagoane că se îndreaptă spre locomotiva în care staţionezi. Şocul lin care este imprimat de cele câteva zeci de tone forţă tampoanelor de 620 de mm lungime ale locomotivei DHA îl simt şi acum… în memorie… în neantul amintirilor…

După ce Trenul Personal a părăsit Gara Fălticeni, DA-ul venit de la Paşcani şi LDH-ul venit din remiza Fălticeni se apucau de manevră.

Pornim locomotiva...


Şi trecem la treabă!


La post!



15:20

Problema în Gara Fălticeni era în felul următor: mai multe vagoane cisternă umplute cu ulei mineral trebuiau să ajungă pe linia industrială a unei companii de îmbuteliat şi distribuit ulei de motor. Aceste cisterne au fost manevrate pe linia 2 de locomotiva diesel-electrică cu motor Sulzer de 2100 CP. De aici, locomotiva diesel-hidraulică cu motor Maybach de 450 CP a preluat 3 din cele 5 cisterne şi le-a transportat până la destinatar. Geografia, fizica şi muzica întâmplate sunt prezentate în clipul de mai jos. Veţi putea urmări o echipă de manevră care-şi face treaba. Veţi putea urmări o locomotivă roşie care-şi face treaba.


LDH45-389



După ce DA-ul a adus pe linia 2 vagoanele cisternă, s-a retras cu alte câteva, care erau goale, pe linia 6. Momentul a fost înregistrat în imaginile care urmează.

Cisterne descărcate manevrate de locomotiva diesel-electrică pe linia 6




Zas-uri prin Gara Fălticeni


Locomotiva de manevră a CFR-ului


DA 1081



Trenul de marfă manevrat de LDH45-389 cobora pe linia industrială a Fălticenilor spre platforma de descărcare care aştepta vagoanele de marfă spre a fi descărcate. Imaginile motrice pot fi urmărite în clipul amintit sau în cele câteva imagini de mai jos.

LDH-ul cobora spre destinaţie, LDE-ul gara în staţie


DA 1081, locomotiva diesel-electrică cu... fluier


Activitate CFR Marfă în Gara Fălticeni


Trenul de marfă circula prin împingere până la destinaţie


Cuplaj între locomotivă şi primul vagon al convoiului de marfă


Semaforul mecanic de intrare în Gara Fălticeni, pe oprire





15:30

Aşa cum s-a văzut şi în film, datorită ierbii care a crescut foarte înaltă în apropierea şinelor de cale ferată, la manevrarea vagoanelor au apărut probleme la… „mişcarea locomotivei”. De ce? Iarba presată pe şina ferată a condus la apariţia efectului de scădere a coeficientului de frecare dintre şină şi roată, rezultând… patinarea. Echipa de manevră a plasat manual nisip pe calea ferată pentru a facilita activitatea de manevră.

Ei bine, ajungând în apropierea punctului final de oprire a acestor vagoane manevrate, locomotiva dă de o mică pantă, mecanicul accelerează progresiv, însă cele 8 roţi ale locomotivei încep să patineze. Numai după ce şina a fost acoperită, în mare parte, cu nisip, trenul a putut să-şi continue mersul.

Detaliu cu suspensia boghiului LDH


Hai cu vagoanele spre Pirana!


Treapta a 8-a a locomotivei



Aşa cum am spus şi puţin mai devreme, echipa de manevră răsfira nisip pe şinele de cale ferată pentru a permite trenului să înainteze. Poate vă întrebaţi de ce nu au funcţionat nisiparele? Atmosfera de podiş în care este Fălticeniul se caracterizează printr-o umiditate ridicată. Deşi în rezervorul nisiparelor s-a pus nisip uscat la vremea potrivită, iată că umezeala şi-a făcut efectul, nisipul umezindu-se în timp şi înfundând diuza de admisie. Uite-aşa s-a lucrat manual!

Trenul, în pană, din cauza condiţiilor naturale


Locomotiva Diesel-Hidraulică construită la Uzinele 23 August din Bucureşti


Iată factorii care influenţează coeficientul de frecare: iarba şi nisipul


Un vagon Eacs de legătură între cisterne şi locomotivă


În cele din urmă, trenul înaintează victorios



15:40

În urma creşterii coeficientului de frecare dintre şină şi roată cu ajutorul amplasării de nisip pe calea ferată, trenul care manevra prin împingere avea să parcurgă şi ultimele sute de metri înainte de a ajunge la rampa de descărcare.

Acum se-nvârte roata!


Printre intimităţile LDH-ului fălticenean


Cârlig pentru posibilitatea transportării pe vapor


Ansamblu „Bandaj-obadă” cu fixare prin fretare


Iată că vagoanele au ajuns la destinaţie!



15:50

În următorul videoclip v-am prezentat drumul locomotivei din incinta societăţii comerciale şi până în gară pe linia industrială a localităţii Fălticeni. Muzica motorului şi scrâşnitul „din dinţi” al căii ferate o să vă acompanieze timp de 10 minute prin peisajele specifice Fălticeniului: iazul Şomuz, verdele livezilor şi cerul albastru şi curat.



16:00

Ajunsă în Gara Fălticeni, locomotiva manevrată de tatăl meu s-a cuplat la ultimele două vagoane încărcate care aveau să aibă acelaşi drum – spre compania de îmbuteliere a uleiurilor. De data aceasta nu am mai filmat, ci am realizat câteva imortalizări. Imortalizări care, din păcate, s-au dovedit a fi printre ultimele care să fi avut ca personaj principal pe LDH45-389.

Urcam spre Gara Fălticeni


În dreptul cabinei acarului Gării Falticeni


Vagoanele care aveau să fie manevrate


S-a schimbat macazul...




Ne-am apropiat de vagoane...




S-a asigurat cârligul


S-a pus la aer


Şi le-am dus la descărcat


Fără cuvinte



16:10

Aşa cum poate aţi avut curiozitatea să urmăriţi şi filmul propus mai devreme, transportul ultimelor două vagoane s-a desfăşurat fără alte incidente, linia ferată fiind acoperită, în mare parte, cu nisip.

Spre Pirana




Locomotiva LDH45-389 în vremea ei de glorie



La drumul de întoarcere, vă invit să urmăriţi mai multe fotografii făcute din locomotiva care nu permitea ruginii să se aşeze pe linia ferată industrială fălticeneană.

Călătorind pe linia industrială care aparţine companiei de îmbuteliat uleiuri










Racordul cu linia industrială care ducea la depozitul de fier vechi




Spre Gara Fălticeni




Curbă la stânga, printre vegetaţie şi linii ferate








Căile ferate din Gara Fălticeni


DA-ul singuratic aştepta sa plece spre Dolhasca



16:20

Dragi cititori, mă apropii de finalul relatării despre una dintre ultimele ieşiri la manevră a locomotivei diesel-hidraulice LDH45-389. Nu-mi rămâne decât să vă prezint câteva imagini în care locomotiva merge spre remiza în care şi acum apără de vânt şi ploaie ultimul vehicul FeRoviaR fălticenean. Echipa de manevră încă mai speră la eventualitatea unui contract de transport pentru agenţii economici care, deşi au deschidere la calea ferată, optează pentru transportul rutier.

Echipa de manevră


Tatăl meu...




Cu jaluzelele deschise, locomotiva înaintează domol către remiză






Iată-l şi pe Petrut, urmând mastodontul roşiatic lângă care a trăit peste 10 ani











Vă mulţumesc pentru atenţie!

2 comentarii:

  1. Salut Mihai,

    De ce a fost impartit transportul celor 5 vagoane in doua drumuri, 3 vagoane intai, apoi ultimele doua? Nu avea Pirana lungime suficienta a liniei de descarcare, sau nu exista linie paralela de garare?

    Sint interesat de scenarii realiste de manevra in Romania; nu sint multe surse pe la noi. Eu sint modelist feroviar incepator, railfan pasionat ca si tine, si pana acum citeam doar bloguri americane sau englezesti cu acest subiect. Blogul tau e descoperirea saptamanii.

    Mersi pentru ca impartasesti din hobby-ul tau.

    Emi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, Emanuel!

      Multumesc, in primul rand, pentru comentariul tau. Motivul pentru care s-au facut 2 drumuri a fost acela al sigurantei feroviare. Intrucat linia ferata era construita din traverse din lemn destul de vechi si unele-putrede. Primul motiv, al doilea motiv a fost ca, avand in vedere ca vagoanele erau incarcate, vegetatia nu era curatata in totalitate si provoca probleme la tractiune. Iarba pe calea ferata face ca forta de tractiune sa fie mica, deci nu era putere de impingere a vagoanelor in statia de descarcare.

      In ce program de simulare lucrezi? Era pe train-sim statia Falticeni / gara din Falticeni.

      Toate cele bune, multumesc inca o data pentru citire!

      Ștergere