M500, M511, M512: Cu trenul, de la Suceava la Dorohoi

1 iunie 2008 -=- Plimbare FeRoviaRă Suceava - Vereşti - Leorda - Dorohoi  

Vara a început atunci în spiritul călătoriei... Am petrecut Ziua Internaţională a Copilului sub semnul soarelui-răsare şi în tumultul contactului roată-şină într-o călătorie pe o distanţă de aproximativ 350 de kilometri.

Am vizitat localităţi ca Suceava, Dorohoi, Iaşi şi Paşcani, trecând prin alte 30 de halte în care călătorii aşteptau trenul sub umbra copacilor. Am călătorit cu 6 trenuri, dintre care un accelerat şi 5 personale, cheltuind prea puţin pentru prea multul simţit.

Mai exact, excursia FeRoviaRă pe care am efectuat-o pe 1 iunie 2008 a vizat plimbarea pe magistrala 500 şi pe submagistralele 511, Vereşti – Leorda, 512, Leorda – Dorohoi, 608, Dorohoi – Iaşi şi 606, Iaşi – Paşcani. Plimbarea a durat de la ora 8 până la ora 21.

Spre Iaşi în prima zi de vară din 2008

07:40

Petrecut de părinţi până la poartă şi urându-mi-se „Drum bun!”, având două perechi de acumulatori neuitaţi acasă (aşa cum am păţit la Moldoviţa), am pornit pe la 7:15 spre Gara Suceava Burdujeni. Ca de obicei, până a ajunge acolo trebuia să călătoresc pe Drumul European 85 cu o maşină de ocazie (Dacia Nova) preţ de 20 de minute şi 25 de kilometri.

Clădirea cu geamuri oglindă de la intrarea în Suceava



07:50

Fiind contra-cronometru, deoarece trenul meu spre Vereşti pleca la 8.11, am coborât în centru din ocazie şi am mers cu autobuzul de pe linia nr. 2 spre Gara Burdujeni. Râul Suceava îmi făcea cu ochiul şi i-am răsplătit atenţia cu... câteva fotografii din partea mea.

Din centrul Sucevei coborâm spre cartierul Burdujeni


Râul Suceava, vedere din autobuzul TPL Suceava


Un gard protector ce ascunde în spatele lui... FeRoviaRe


O veche cale ferată care asigura alimentarea cu combustibil o benzinărie


Strada Jean Bart, în capătul căreia se află Gara Burdujeni



08:00

Iată că ceasul meu deja indicase ora 8, iar autobuzul cu care călătoream, spre fericirea mea, se încadra deja pe strada Jean Bart şi accelera spre capătul de linie – Gara Suceava Burdujeni. Cele 3 minute de dinainte de plecarea trenului meu (atunci când NU se mai eliberează legitimaţii de călătorie) se apropiau şi inima începea să bată tot mai tare. Nu pierdusem niciun tren niciodată... şi nici nu aveam de gând să-mi încep vara cu un eşec. Aşa că i-am întins doamnei de la casierie lista cu cele 4 trenuri pe care aveam să le schimb până la Iaşi, mi-a eliberat rapid bilet şi am pornit accelerat spre peronul 1 unde era garat un tren... personal.

EA1-655, la cârma Trenului Personal, Iaşi - Putna





Un domn impiegat de mişcare, echipat aşa cum scrie la carte, cu costum, caschetă şi discul verde, avea să-i fi dat plecarea Trenului Personal dinspre Iaşi spre Putna. EA1-655 va fi fost schimbată la Suceava Nord pentru un LDH care va duce Trenul până la Putna. Dar noi suntem în Burdujeni şi mai suntem şi cu linia 1 eliberată. „Trenul meu” era garat pe linia 3 şi era deservit de locomotiva electrică EA1-255. Venit tocmai de la Timişoara Nord, pasagerii trenului aveau să mai parcurgă ultimii 136 de kilometri (Suceava - Iaşi) până la destinaţia finală. Eu aveam să călătoresc doar 15 kilometri (până la Vereşti), astfel că m-am urcat în ultimul vagon.

EA1-255, la cupla Trenului Accelerat, Timisoara Nord - Iaşi


Locomotiva electrică EA1-255



08:10

Nici bine nu a ajuns Trenul Accelerat, Iaşi – Timişoara Nord, pe linia 2 a Gării Burdujeni, că perechea sa în care mă aflam şi eu se pregătea să fugă spre Sud.

Trenul Accelerat, Iaşi - Timişoara Nord, soseşte în Gara Burdujeni


Romanţă de vară... între două trenuri


Să plecăm spre Vereşti, domnule mecanic!



După părăsirea Gării Suceava Burdujeni, zăresc în direcţia cocoaşei Triajului Suceava rama electrică Z6100, 58-1006-4. Aceasta reprezenta Trenul Personal 5721, Suceava – Câmpulung Moldovenesc, care aştepta plecarea Acceleratului cu care călătoream pentru a putea gara în Burdujeni pe linia 3.

Trenul Personal, Suceava - Câmpulung Moldovenesc



Tot atunci am admirat mişcările de trupe din cadrul Triajului. Acolo era un Sulzer clasic care manevra o garnitură de vagoane frigorifice cu destinaţia Floreni. Momentul poate fi urmărit în videoclipul dedicat Excursiei FeRoviaRe, Suceava – Vereşti – Leorda. Aproape de Halta Văratec, am surprins prezenţa unei locomotive diesel-hidraulice de culoare roşie cu aspect atrăgător.


Stingheră, LDH125-356, aştepta să manevreze vagoane la CET Suceava


Intrare în Halta Văratec



08:20

Înainte de a trece la aspectele dinamice ale excursiei FeRoviaRe care avea să se desfăşoare în faţa simţurilor mele, merită să amintesc că linia Suceava Burdujeni – Roman a fost dată în folosinţă la 15 decembrie 1869, în timp ce primul tren care a circulat pe ruta Vereşti – Botoşani a fost înregistrat pe 1 noiembrie 1871. Deci în 2010 se vor împlini 139 de ani de la primul şuier care a creat emoţii în rândul FeRoviaRilor pe ruta de 44 de kilometri dintre Vereşti – Botoşani.

După 11 minute de la plecarea din Suceava, Trenul Accelerat, Timişoara Nord – Iaşi, soseşte în Gara Vereşti. Trenul pleacă repede, astfel că în Vereşti avea să rămână doar un tren cu trei vagoane şi o locomotivă diesel-electrică. Adică cel de-al doilea tren cu care aveam să călătoresc în acea zi, şi anume Trenul Personal 5563, Vereşti – Botoşani, de-a lungul secţiei 511. Şi ca să îmi iau „La revedere!” într-un mod respectuos de la Trenul Accelerat, închei relatarea despre acesta cu un lucru frumos: distanţa de 15 km a fost parcursă cu o viteză medie de 80 km/h.

Gara Vereşti, încălzită de un soare curajos de vară


Vedere din Vereşti spre Suceava


Gara din Vereşti



Locomotiva diesel-electrică, DA 589, avea să transporte pasagerii Trenului Personal 5563 spre Leorda, respectiv Botoşani. Deşi în Mersul Trenurilor, 5563 ar fi trebuit să plece la 8:30, vom vedea că ora de plecare avea să se amâne. Motivul a fost întârzierea Trenului Accelerat, Constanţa – Suceava. Deci este bine să ţinem minte că un tren de rang inferior aşteaptă trenul de rang superior pentru a-i prelua pasagerii. Însă am auzit cazuri când nu se întâmpla asta.

DA 589, locomotiva trenului Vereşti - Botoşani



08:30

În aşteptarea Trenului Accelerat 1851, Constanţa – Suceava, mecanicul de locomotivă al Trenului Personal 5563, Vereşti – Botoşani, în care mă aflam, îşi pornea maşina DA 589 pentru a fi pregătită pentru plecarea spre celălalt capăt al liniei 511 - Botoşani.

Gara Vereşti, vazută din vagonul Trenului Personal de Botoşani



08:40

Cu o întârziere de 40 de minute soseşte şi trenul aşteptat, având în frunte pe locomotiva electrică EA-663. După încă două minute, vagoanele albastre care au străbătut 558 de kilometri până la Vereşti pleacă spre destinaţia finală, Suceava Nord.

EA 663 vine din Constanţa


Trenul de Constanţa pleacă spre Suceava Nord



După niciun minut, timp în care călătorii veniţi din Dobrogea au urcat în trenul de Botoşani, mecanicul şuiera îndelung şi punea în mişcare trenul pentru direcţia Botoşani. Aşa cum se va vedea şi în fotografii, pe racordul liniei 511 la magistrala feroviară 500 se impune o restricţie de 30 de km/h.

Trenul se înscrie corect în prima curbă de pe linia 511


La revedere, Vereşti! Ne revedem... diseară



08:50

Trenul accelerează constant şi atinge 50-60 km/h pe o linie dreaptă cât vezi cu ochii... Dar după 10 minute de mers, mecanicul frânează trenul pentru a opri în Halta Bursuceni. Aici dăm de o clădire părăsită, cu tencuiala căzută în unele locuri, care totuşi aşteaptă trenul zi de zi... Această haltă oferă acces la tren pentru cei care sunt din comuna Dumbrăveni. Din păcate, se pare că această clădire a fost lăsată în uitare, iar consecinţele se văd în imaginea de mai jos. Mai merită să menţionăm că de aici intrăm pe raza judeţului Botoşani.

Spre prima haltă de pe linia 511, Bursuceni


Bursuceni, o haltă părăsită


Pornim, agale, pe ritmul unui cer senin şi-al unui vânt timid de vară



09:00

Sunt sigur că dacă aţi călătorit pe drumul rutier DN 29 (Suceava - Botoşani) este imposibil să nu fi oprit la fântâna „înzestrată” cu o barză. Iat-o în imaginea de mai jos! Îmi aduc aminte că atunci când am călătorit spre râul Prut cu părinţii mei am făcut un mic popas la această fântână. Barza mi se părea uriaşă pe acele timpuri... ceva de neatins, sus şi aproape de cer. Acum nu mai înseamnă decât un mecanism de tip pârghie care ajută omul să obţină apă din subteran. Noroc de amintiri...

Barza de pe lângă drumul rutier spre Botoşani


Pescari hoinari, în drum spre Siret


Tot înainte, spre Dorohoi



După câţiva kilometri de mers pe linie dreaptă, calea ferată ia curba spre dreapta şi se întâlneşte cu Siretul. Un pod nu prea lung, (cca. 50 de metri) permite trenurilor să-şi continue drumul spre Botoşani, Leorda sau Dorohoi.

Trenul se înscrie în curba de dinainte de podul peste Siret


Trecem Siretul!


Gata! Am lăsat în urmă Siretul cu pescarii săi



Tot mergând, traversăm fie viaducte peste mici prăpăstii, fie poduri peste mlaştini sau lacuri de mici dimensiuni. Stâlpii de telegraf sunt fideli căii ferate şi şerpuiesc la fel cum şerpuieşte linia.

În continuare ne pregătim să trecem peste poduri şi viaducte


Ce vă spuneam?


„M-aşteaptă copiii în Botoşani...”



La 19 kilometri de Vereşti, se află Halta Bucecea, situată în judeţul Botoşani. Oraşul cu acelaşi nume, atestat încă din secolul al XVI-lea, are acum în jur de 5.000 de locuitori şi un punct de oprire. Aici a existat o fabrică de zahăr, însă acum nu au rămas decât ruine.

Mai merită să amintesc aici câteva aspecte care mi-au atras atenţia cu privire la această haltă. Se va observa în imaginile de mai jos un semnal mecanic pentru manevră, precum şi câteva vagoane de marfă, al căror aspect exterior dovedesc lipsa de câţiva ani a unui trafic de marfă în această staţie.

Ne apropiem de Bucecea


Liber la intrare pentru Trenul Personal, Vereşti – Botoşani


Un semafor mecanic şi vagoane de marfă părăsite


Liniile cândva folosite ale Haltei Bucecea



Cel de-al doilea punct care mi-a plăcut la această staţie a fost plasarea bornei kilometrice, care indică exact 19, la câţiva paşi de sediul impiegatului de mişcare. Interesant, nu?

Clădirea gării din Bucecea


Vârstnici şi copii deopotriva aleg să călătorească cu trenul



09:10

Cu câţiva călători în plus, trenul părăseşte Bucecea. Locomotiva trenului accelerează la comanda mecanicului de locomotivă. Totuşi, nu înainte de a lăsa în urmă această staţie, merită să amintim prezenţa unor arbori înalţi de conifere care dădeau o impresie exotică asupra gării. De asemenea, printre pavelele de pe peronul gării s-au găsit pătrate înconjurate cu o dungă de var de-a lungul perimetrului. În centrul acestor spaţii se găseau copaci care ofereau, gratuit şi cu drag, oxigen.

Semafor mecanic de intrare în Bucecea dinspre direcţia Leorda


Falnici arbori au grijă de Bucecea


Flori albe care înveselesc natura şi albinele dornice de polen


Iarba proaspăt cosită reda un miros specific superb



În continuare, călătorim spre următorul punct de oprire – Ramificaţia Belcea – situat la 25 de kilometri depărtare de Vereşti. Din câte am observat atunci, aproape de gară se vedea un racord la o unitate militară din apropiere. Prin presă s-a scris că Belcea are un număr mult prea mic de locuitori (în jur de 10 familii) pentru ca acest sat să merite să aibe o gară unde să oprească trenuri.

Spre ramificaţia Belcea


În caz că aţi uitat cum arăta Trenul Personal, Vereşti – Botoşani, iată o imagine cu el


Să limităm viteza, domnule mecanic!


Am mers cât am mers pe linie dreaptă, dar acu’ mai şi urcăm


Peisaj a la Podişul Moldovei


Spre ramificaţia Belcea



Înainte de a intra în „Ramificaţia Belcea”, aşa cum este trecut acest punct de oprire în Mersul Trenurilor, întâlnim un semnal luminos prevestitor pentru semaforul de intrare. Însă nu în cele din urmă, mai întâlnim şi o gară ascunsă de nişte copaci mici de înălţime, dar pe atât de încărcaţi cu aer curat.

Deşi am cam întârziat cu trenul, suntem totuşi primiţi în Belcea


Cotim la dreapta


... şi dăm de o căprioară


Semafor mecanic de intrare, pe liber, pe directă


Iată ce lăsăm în urmă... eu m-aş fi întors să rămân pe-acolo


Altă limitare de viteză de 40 km/h



09:20

Trenul staţionează câteva secunde, după care şuieră îndelung şi-şi pune în mişcare roţile dornice de zeci de kilometri. Din păcate, la momentul scrierii articolului (23 martie 2010), acest punct de oprire nu mai este trecut în Mersul Trenurilor.

Halta Belcea


Trenul bun şi... stâlpul drept


Cine a fost întâi - calea ferată sau asfaltul???



După ce am plecat din staţia „Ramificaţia Belcea” situată la kilometrul 25, am pornit mai departe spre Leorda, locul unde aveam să schimb şi trenul. Până la Leorda nu am făcut altceva decât să admir peisajul. Şi vi-l prezint, în continuare, şi vouă.

Trecere la nivel cu calea ferată


O barză harnică îşi căuta de lucru pe acasă



Sosit cu o întârziere de 18 minute (cauzată de întârzierea Acceleratului de Constanţa), Trenul Personal 5563, Vereşti – Leorda, ajunge în Leorda la 9:28. Aveam emoţii şi nu ştiam dacă Trenul Personal 5583, Leorda – Dorohoi, va aştepta sosirea Trenului 5563. Însă pe linia 3 am observat un vagon şi o locomotivă care nu era alt tren decât acela în care aveam să mă urc: Leorda – Dorohoi. Înainte de a mă da jos din trenul cu care am venit din Vereşti până la Leorda aş vrea să precizez că pe distanţa de 29 km am călătorit cu o viteză medie de 43 km/h.

Ceva ne spune că ne apropiem de Leorda


Semnal luminos prevestitor la semnalul de intrare


Suntem aşteptaţi în Leorda


Peugeot-ul rămâne pe loc, Sulzer-ul trece pe drum cu prioritate


Semafor repetitor în Leorda, o raritate în România



Despre Gara Leorda se pot spune multe. În primul rând, trebuie să ştiţi că în fotografia de mai jos, baraca aceea albastră reprezenta şi încă reprezintă şi acum „Casa de bilete” din Leorda. Din cauza costului ridicat al întreţinerii clădirii gării, s-a decis strămutarea biroului de mişcare şi al casieriei în acea coşmelie din faţa gării. Cine este de vină pentru această... devalorizare? Lipsa de călători? Sau inexistenţa unui management pentru atragerea călătorilor? Totuşi, în clădirea Gării Leorda locuiesc oameni nevoiaşi, iar un articol care tratează acest sens îl puteţi urmări aici.

Gara Leorda


Trenul Personal de Botoşani pleca din Leorda



09:30

Am mai zăbovit câteva minute pe peronul Gării din Leorda, timp în care Trenul spre Botoşani a trecut de semaforul mecanic de ieşire din Gara Leorda. Bucuros că Trenul spre Dorohoi a aşteptat legătura venită din Vereşti, mă urc în unicul vagon al acestuia, 20-57 760-2. Din câte am văzut pe forumurile de profil, ruta 512, Leorda – Dorohoi, era uneori deservită de un automotor Malaxa. De data aceasta, vagonul 20-57 era tras de locomotiva diesel-hidraulică 89-0068-0.

Vedere din Gara Leorda spre Vereşti


Trenul Personal, Leorda - Dorohoi, în Gara Leorda


Pornim?



Linia spre Dorohoi este orientată spre stânga (Nord), în timp ce spre Botoşani, calea ferată este îndreptată spre dreapta (Est).

Ieşim din Gara Leorda


Trecere la nivel cu drumul judeţean Botoşani – Dorohoi


Linia 511, Leorda – Botoşani


Curbă la stânga, pe lângă semnalul de intrare în Leorda dinspre Dorohoi



Linia 512, privită pe o hartă fizică detaliată, prezintă multe curbe, suişuri şi coborâşuri. Trenul urcă până aproape de Halta Brăieşti, în timp ce după Halta Văculeşti, locomotiva se relaxează, trenul mişcându-se până în Dorohoi pe baza inerţiei.

Şerpuind, la stânga, spre Dorohoi


Şerpuind, la dreapta, spre Dorohoi



09:40

În drumul de 22 de kilometri spre Dorohoi, se poate observa talentul şi priceperea inginerilor şi a muncitorilor care au proiectat şi au construit această cale ferată. Debleurile, rambleurile, curbele strânse şi viaductele prezente de-a lungul liniei dovedesc afirmaţia de mai sus. Dacă nu mă credeţi, vă invit într-o excursie, vara, pe submagistrala 512 să observaţi cum scârţâie roţile care încalecă şinele şi să mai observaţi fumul expulzat prin galeria de evacuare a motorului Sulzer 6LDA 28B cu putere de 1.250 la 750 rot/min.

Trenul trece printr-un debleu mărginit de Dealurile Siretului


Tot înaintând, dăm peste o baltă foarte frumoasă


Un lac de podiş, un ecosistem acvatic incitant


Loc de petrecut duminica



Drumul FeRoviaR şi peisajele aferente secţiunii dintre acel lac şi Halta Brăieşti poate fi urmărit în acest videoclip. Pot spune că variaţia de relief şi amplasarea stânilor, a pădurilor şi a mlaştinilor sau a lacurilor au însemnat momente de relaxare şi de clătire a ochilor mei cu acel „colţ de Rai” prezent în Balada Mioriţa, prezent în această Românie. Natură înverzită alături de trecerea lină a trenului care leagă satele judeţului Botoşani au creat un peisaj tipic de viaţă rurală românească.





Ajungem în Brăieşti, localitate unde se află o biserică foarte frumoasă din lemn, precum şi 4 lacuri pline cu peşte proaspăt. La fel ca în Leorda, Bursuceni sau Bucecea, în Halta Brăieşti o specie înaltă de conifere veghează asupra călătorilor care urcă sau coboară din Trenul Personal 5583, Leorda – Dorohoi. Mai jos am postat şi o imagine cu ambianţa interioară a vagonului cu care am călătorit. Pot spune că am întâlnit unul dintre cele mai frumoase şi îngrijite vagoane de personal cu care am călătorit vreodată.

Halta Brăieşti


Interiorul vagonului Trenului Personal



09:50

La 12 kilometri de Leorda trecem prin Halta Văculeşti. Această localitate are şi o echipă de fotbal, despre a cărei activitate puteţi citi aici. În gara acestui sat, cu o populaţie mică şi care se ocupă cu agricultura, un bătrânel aştepta trenul pentru a ajunge la Dorohoi. Stătea la umbra copacilor din haltă alături de sacoşa de cumpărături şi bastonul de care se folosea să meargă. Este ajutat de nepotul său să urce în vagon, după care mecanicul şuieră şi pune în mişcare trenul.

Spre Văculeşti


O baltă cu multe berze


Ne apropiem de Văculeşti


Halta Văculeşti



10:00

Ne apropiem de Dorohoi, acolo unde linia 512, Leorda – Dorohoi, face casă bună cu linia 608, Dorohoi – Iaşi. Drumul parcurs între Văculeşti şi Dorohoi poate fi vizionat în ultimele minute ale videoclipului dedicat acestei excursii FeRoviaRe.

Dorohoiul, văzut „de sus”


Multe curbe, însă de această dată coborâm


Locomotiva coboară pe 512 cu vagonu-i plin de calatori


Iată şi un viaduct încă neblestemat cu vreo restricţie sau limitare de viteză



Dintotdeauna mi-a plăcut să văd un oraş, nişte munţi sau o apă din perspectiva „bird’s eye” sau, mai pe româneşte, „de sus”, „din avion”. Locul unde am copilărit, precum şi zona de relief a oraşului meu natal mi-a permis să admir oridecâteori am dorit străzile, şcolile sau bisericile pe unde m-au plimbat paşii vieţii. La fel şi atunci, pe 1 iunie 2008, am văzut Dorohoiul ca o panoramă. În prim plan, se poate observa o fabrică racordată la calea ferată. Din cercetările efectuate pe Internet, nu am găsit numele sau destinaţia economică a acestei uzine. Poate mă ajutaţi voi...

Între timp, pasionatul minime mi-a precizat că acea uzină se numea IMUG (Întrerprinderea de Mașini Unelte Grele), care a fost închisă după 1989. Mulţumesc!

Tot mai aproape de destinaţie


Aici, cândva, lucrau sute de oameni



10:10

Intrarea în Gara Dorohoi dinspre Leorda a fost filmată în întregime, aşa că vă invit să o urmăriţi în cele ce urmează în videoclipul dedicat. Trenul circula încet din cauza limitărilor de viteze de 15 km/h.

Racordul cu linia industrială


Intrare în Gara Dorohoi



10:20

Trenul Personal cu o locomotivă şi un vagon soseşte în Gara Dorohoi cu o întârziere de doar 10 minute. O întârziere cauzată, repet, de Acceleratul 1851, Constanţa – Suceava. Trenul 5583 garează pe linia 1. Înainte de a încheia, vreau să precizez că viteza medie pe care trenul cu un vagon a parcurs 22 de kilometri a fost de 28 km/h.

Trenul Personal, Leorda - Dorohoi, în Gara Dorohoi


Gara Dorohoi



Aici se termină prima parte din reportajul dedicat zilei de 1 iunie 2008, când am călătorit pe ruta Suceava – Dorohoi – Iaşi – Paşcani – Suceava. Vă invit, în continuare, să parcurgeţi episodul II: Excursie FeRoviaRă pe ruta 608, Dorohoi – Iaşi. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă doresc experienţe cât mai plăcute în urma călătoriilor pe care le efectuaţi cu trenul!