M515: Suceava - Dornesti - Radauti - Nisipitu

2 mai 2008 -=- Excursie FeRoviaRă în verde crud de Bucovina

Într-o zi frumoasă de mai din 2008, am călătorit pe ruta Suceava – Dorneşti - Gura Putnei – Nisipitu. Itinerariul s-a întins pe o distanţă de 91 de kilometri. Timpul de parcurs este de 3 ore şi 13 minute, deci trenul se deplasează cu o viteză medie de 28 km/h. Acesta este compus din două locomotive LDH 1250 şi 6 vagoane de călători, o combinaţie pe care rar o mai găseşti în zilele noastre.

Vitezele de parcurs pe acest traseu sunt: Suceava – Dorneşti – 70 de km/h, Dorneşti – Nisipitu – 40 de km/h. Tonajul maxim acceptat între Halta de Călători Nisipitu şi Dorneşti – 200 de tone, iar între Dorneşti şi Suceava – 300 de tone. Linia ferată se întinde începând din municipiul Suceava şi de-a lungul râului Suceava până la Dorneşti, apoi împarte în două părţi depresiunea Rădăuţi, după care reia cursul râului Suceava, pe care îl urmează până în punctul terminus, Nisipitu.

Vă invit în continuare să vă imaginaţi un scârţâit de vagoane de călători cu frână pe saboţi, vă invit să urmăriţi natura în toată splendoarea ei şi vă reamintesc că acum trenurile nu mai circulă pe această rută. Mi-aş dori ca situaţia să se schimbe şi să primesc de la voi mesaje în jos paginii cum că trenul circulă sau va circula între Nisipitu şi Suceava şi în viitor.


O curbă foarte frumoasă pe linia 515

13:20

În Gara Suceava – Burdujeni staţiona Trenul Internaţional 382-1, Ruse – Vadu Siretului. Avea doar 4 vagoane ruseşti, iar locomotiva diesel-electrică Sulzer 62-0831-8 avea să plece spre graniţa cu Ucraina de pe linia 2 la 13:32. Undeva pe linia 6 staţiona Sulzerul 60-1307-2 de la CFR Marfă, care se îndrepta spre depoul Suceava Nord.

Trenul internaţional Ruse - Vadu Siretului

Locomotiva DA 1307 se îndrepta spre depoul Suceava Nord

13:30

Ploaia care s-a abătut asupra municipiului Suceava m-a speriat niţel, având în vedere că aveam să călătoresc în acea zi pe o rută nouă. Dar mi-am zis că, în eventualitatea unei ploi continue până la Nisipitu, voi rămâne în minte cu peisajele din aceste zone şi voi reveni altă dată să surprind câteva cadre cu una dintre cele mai frumoase linii ferate ale Bucovinei. Apa se scurgea năvalnic de pe vagoanele Trenului Personal 5633, Suceava – Nisipitu. Compus din 6 vagoane şi două locomotive diesel-hidraulice, 80-0383-2 şi 80-0583-7, trenul avea să plece spre Gura Putnei la 13:44.

13:40

Şefii de tren ai trenului fluieră plecarea Trenului Personal 5633 din Gara Burdujeni, iar eu îmi găsesc un compartiment din vagonul unu, rugându-mă, în sinea mea, ca norii să se risipească şi să am parte de o zi FeRoviaRă însorită.

Trenul personal 5633 trage in gară pe linia 1

13:50

La nici 5 minute de plecarea trenului din Burdujeni, am ajuns în Suceava Nord – Iţcani. Dincolo de cele şase linii ale Gării Iţcani, există un triaj unde îşi trăiesc veacul câteva vagoane foarte vechi, printre ele şi un vagon verde militar. Pe linia 3 staţiona un alt tren personal, iar trenul cu care călătoream avea să plece din Iţcani spre Dărmăneşti de la linia 4 la 13:53.

Triajul Gării Suceava Nord Iţcani

O placă ruptă de recunoaştere a locomotivei

Vedere spre Gara Iţcani

Vedere spre direcţia de mers a trenului

După ce trenul părăseşte Gara Iţcani, linia ferată spre Dărmăneşti trece prin faţa depoului de locomotive Suceava Nord. Aici se plictisesc, se trezesc sau se culcă vehiculele feroviare motoare care transportă călătorii prin toate colţurile ţării. Acest depou avea să fie vizitat cu câteva zile mai târziu, când aveam să prind o vreme superbă. După ce am trecut de ultima locomotivă care staţiona pe liniile depoului, am surprins o relicvă a unei locomotive Diesel-Hidraulice de 1250 CP. 50 de metri după aceasta, se zărea, printre buruienele înalte, locomotiva cu aburi 150.1120. Sau, mai bine zis… ce-a mai rămas din ea.

Ieşire din Suceava Nord

Spre Dărmăneşti

O relicvă a unui LDH

Locomotiva cu aburi 150.1120

După ce am făcut cunoştinţă cu fierul vechi care odată reprezenta locul de muncă a zeci de mecanici şi fochişti, trenul în care mă aflam înaintează în ploaie şi vânt spre Dărmăneşti.

În ploaie şi vânt, spre Dărmăneşti

Liber pentru semnalul luminos de trecere

Nu mai este liber pentru tren

Alt semnal luminos de trecere

14:00

Dintre cele 6 linii ale Gării Dărmăneşti, linia 2 este ocupată de trenul cu două locomotive şi şase vagoane, în timp ce linia 5 adăposteşte două vagoane platformă, care probabil că fac parte din circuitul istoric al traseului „turistic” Suceava – Nisipitu… Revenind la lucruri mai serioase, Dărmăneşti este o staţie care seamănă în dimensiune cu Dolhasca. De aici se desprinde ramura feroviară 513, Dărmăneşti – Cacica – Gura Humorului, care a fost reparată de curând şi pe ale cărei linii circulă vestitul Tren Personal Suceava – Ilva Mică.

Tot înainte, spre Dărmăneşti

Intrare in Gara Dărmăneşti

Două vagoane platformă care se scaldă într-o apă dulce de ploaie

Gara din Dărmăneşti, asediată de ploaie

La plecarea spre Halta de călători Dănila, am zărit pe impiegatul de mişcare din Gara Dărmăneşti care probabil a înmânat o foaie de parcurs, în timp ce alţi călători pleacă în treaba lor cu umbrelele deschise. Păpădiile cu al lor căpşor se bucurau, printre traverse, de ploaia ce se anunţa din ce în ce mai serioasă. Semnalul de ieşire din gara Dărmăneşti a indicat verde pentru direcţia Milişăuţi, al doilea punct de oprire după Dănila.

Ieşire din Gara Dărmăneşti

La revedere, Gara Dărmăneşti!

Semafor luminos de ieşire din gara Dărmăneşti

Submagistrala 513, Dărmăneşti - Cacica - Gura Humorului

14:10

La 6 km de Gara Dărmăneşti, trenul ajunge la 14:13 şi speră ca cineva să coboare sau să urce. Aici nu există o clădire care să semnalizeze existenţa unui loc de aşteptare, însă câţiva copaci înalţi şi plini cu frunze verzi ţin companie acelor călători din Dănila. Mă supără la culme faptul că pe traseele rutiere, orice staţie pentru maxi-taxi/autobuz din comună/sat, are acoperiş şi scaun de aşteptare…, iar o haltă nu.

Spre Dănila

Halta Dănila, cu peronul pe partea dreaptă

2500 de cai putere pentru 6 vagoane

La Milişăuţi se colecţionează cauciucuri

14:20

Înainte de intrarea în Gara Milişăuţi, în partea dreaptă a sensului de mers spre Dorneşti, se afla o curte imensă în care erau depozitate mii şi mii de cauciucuri. Din câte ştiu, aici este o fabrică de anvelope şi sunt curios dacă cei din companie vor implica pe viitor transportul FeRoviaR în afacerile lor. Aşadar, după 4 km de Halta Dănila, am ajuns în Gara Milişăuţi.

Gara din Milişăuţi

Manevranţii barierelor magistralei 500

Semafor de intrare în gara Milişăuţi (dinspre Dorneşti), cu funcţie de prevestire a semaforului de ieşire

După ce trenul a mai parcurs 6 km, am oprit în Ţibeni, unde clădirea gării era dărăpănată. Fontul numelui de gară este specific zonei Bucovinei şi vom vedea mai târziu că în călătoria spre Nisipitu aveam să întâlnesc şi alte gări cu acelaşi font al numelui. Chiar staţia terminus – Nisipitu - are litere de-o şchioapă imprimate pe clădirea gării, folosindu-se acelaşi font şi aceeaşi culoare albastră.

Spre Ţibeni

În drum spre Ţibeni, se vedea norul de fum al unui incendiu dintr-un sat apropiat

În apropiere, se vede clădirea Haltei de călători Ţibeni

Clădirea neîngrijită a Haltei Ţibeni

14:30

Imediat după plecarea din Ţibeni a Trenului Personal, Suceava – Nisipitu, calea ferată trece aproape de albia râului Suceava. Peisajele pe care le-am văzut au fost destul de înfricoşătoare: terenuri care erau acoperite de ape, excavatoare care lucrau la repararea albiei şi o apă tulbure care parcă voia să înghită şi terasamentul căii ferate.

Peisaj catastrofic de-a lungul văii râului Suceava

Râul Suceava a ieşit din matcă

La 6 km de Halta de Călători Ţibeni, un semafor mecanic de intrare în gară anunţă apropierea staţiei Dorneşti. Prin Dorneşti trece Magistrala Feroviară 500 şi calea ferată internaţională Moscova – Sofia, cu trecere prin punctul de frontieră de la Vicşani. Pe 17 octombrie 1889, primul tren a rebrusat la Dorneşti şi a plecat spre Rădăuţi, localitate situată la o distanţă de 8 km. Mai există o ramificaţie, şi anume linia 518, Dorneşti – Siret, despre care puteţi citi aici.

Semaforul mecanic de intrare în Gara Dorneşti

Limitare de viteză la intrarea în Gara Dorneşti

Exemplu negativ de comportament al camerei digitale in faţa ploii

Gara din Dorneşti

14:40

În Dorneşti, cele două locomotive diesel-hidraulice rebrusează, însă păstrându-se ordinea de tracţiune: LDH 383 locomotiva nr. 1 şi LDH 583 locomotiva nr. 2. Din păcate, aşa cum aţi observat şi în ultimele fotografii de mai sus, aparatul foto a luat-o razna datorită gramelor de apă dulce care i-au scăldat circuitele. Imaginea a devenit roz, apoi displayul nu ştia decât să afişeze culoarea neagră. Am încercat s-o readuc la viaţă, însă momentan se părea că viaţa ei luase sfârşit. TRAGIC! Am scos telefonul din dotare şi aşteptam, nervos, plecarea trenului spre Rădăuţi. Pe linia 2, un alt tren personal aştepta să plece spre Suceava…

Vreme urâtă pentru vagoanele cisternă din Dorneşti

Pe linia 2, un alt tren aştepta plecarea spre Suceava

În drum spre Rădăuţi, am stat pe coridorul ultimului vagon şi m-am tot „certat” cu aparatul foto, cerându-i îndurare… Dar trenul înaintează, lasă în urmă tristeţea mea, iar ploaia încă mai spăla pământurile rădăuţene. În continuare, vă prezint câteva fotografii realizate cu un Sony Ericsson K500i, un telefon care m-a ţinut mai bine de 3 ani.

Dacă am vrea să vorbim despre istoricul acestei linii 515, Dorneşti – Nisipitu, am putea spune că a fost dată în funcţiune în 1889. Scopul construirii acestei căi ferate a fost transportul de marfă din inima Bucovinei la linia principală, Bucureşti – Suceava – Cernăuţi. Calea ferată trece prin Rădăuţi, cândva reşedinţa Episcopiei Ortodoxe. Mai apoi, drumul de fier se întinde de-a lungul văii râului Suceava, până ajunge la Nisipitu, aproape de frontiera cu Ucraina. În prezent, trenul circulă cu o viteză maximă de 40 de km/h între Dorneşti şi Nisipitu.

Locomotive Sulzer din depoul Dorneşti

Vagon garat la o firmă din Rădăuţi, având cupla sistem rusesc

La 8 km distanţă pe calea ferată de Dorneşti, se situează municipiul Rădăuţi. Este localizat în mijlocul Depresiunii Rădăuţi, se remarcă prin clădirile vechi din centru, prin Mănăstirea Bogdana, prin Statuia ecvestră a lui Bogdan Vodă. Parcurile acestui oraş sunt pline de verdeaţă, iar străzile sunt înguste şi neaglomerate. Însă merită de aminti că înainte de a intra în oraş, pe partea stângă a căii ferate în sensul de mers Dorneşti – Rădăuţi, se află mai multe linii ferate care se desprind din linia principală. Mai multe informaţii despre cine şi cât a investit în combinatul de PAL de la Rădăuţi, vă invit să citiţi o ştire de la Ziarul Financiar.

Un Rai de linii ferate

Fabrica de PAL de la Rădăuţi, investiţie austriacă marca Egger

După ce am trecut prin cel de-al doilea oraş din Europa în care trenul împarte cimitirul în două (puteţi citi despre acest subiect aici), am ajuns în Halta de călători Horodnic. Situată la 5 km de Rădăuţi, staţia de tren reprezintă acum o căsuţă albă. Mi-ar fi plăcut să o văd văruită într-o culoare cărămiziu-vişinie, la fel ca Gara Suceava Burdujeni.

Halta de călători Horodnic

15:20

După lungi lupte seculare, culorile au revenit pe ecranul display-ului şi am putut surprinde realitatea în adevăratele ei culori. DN 2H este o şosea care se joacă de-a şoarecele şi pisica cu calea ferată. Până la următoarea staţie, trenul are indicaţie să şuiere la fiecare dintre cele 8-9 pasaje peste care trec, rapid, maşini. Peisajele din zonă arată un peisaj de podiş întins, mărginit de dealuri înalte şi ape care scaldă pământurile bogate ale Bucovinei.

Spre Gălăneşti, vedere din vagonul 1

Şosea vs. cale ferată

Ce mai lăsăm în urmă în afară de mult mult verde…?

Copaci stingheri care absorb puţinele emisii toxice de prin zonă

Curbă periculoasă la stânga... dar nu şi pentru trenul nostru

15:30

La 7 km de Halta de călători Horodnic, se află staţia Gălăneşti. Este mărginită de semafoare mecanice în stare perfectă de funcţionare, în timp ce numărul de linii existente să ridică la 3. Norii au dat semnale că se vor răzbuna cât mai curând, vrând să uite parcă tot ce-a fost până acum câteva zeci de minute. Marginea peronului gării este vopsită cu var, iar un impiegat de mişcare voinic îi dă un ordin de circulaţie domnului mecanic al trenului.

Hai sa intrăm în Gălăneşti

Liber pe linie directă, cu viteză stabilită! Semaforul de ieşire ordonă oprirea

Semaforul de ieşire din Gălăneşti spre Rădăuţi

Intrare in Gălăneşti

Peronul de aşteptare al staţiei Gălăneşti

Clădirea Gării Gălăneşti

Un impiegat de mişcare, o rampă uitată de încărcare-descăcare şi un tren care vrea să ajungă la Nisipitu

6 km mai departe de Gălăneşti se află Vicovu de Jos, iar trenul porneşte încet spre următorii kilometri. Cele două locomotive alungă liniştea din Gălăneşti şi vestesc plecarea din staţie, în timp ce impiegatul de mişcare priveşte atent la tren şi ridică discul verde. Drumul de fier spre locul de baştină al Sofiei Vicoveanca se întinde în curbe şi în porţiuni drepte, în timp ce eu îmi iau gândurile şi mă îndrept spre ultimul vagon. Un motociclist şi-o motocicletă accelerează spre est, pe drumul curat şi lucitor în bătăile razelor unui soare învingător.

Simbolul liniei 515 nu este cel al vitezei

...ci este acela al abaterilor lente şi al verdelui crud

Tot înainte, cu mult curaj, spre Vicovu de Jos

Adio, dar ne revedem diseară, Gălăneşti

Natura vie, îngrijită

Spre Halta de Călători Vicovu de Jos

Motoreta ţine pasul cu noi

15:40

Trenul ştie să se facă cunoscut prin natură la fel cum o furtună de vară ştie să sperie vieţuitoarele de pe pământ. Calea ferată de la Vicovu de Jos este reprezentată de două linii, dintre care numai una este folosită în mod curent. Clădirea staţiei este de un farmec aparte. Da, ştiu că starea gării este deplorabilă şi geamurile au ca decoraţiuni gratiile, însă forma acesteia, hornurile şi peronul, precum şi staţia de încărcare/descărcare înseamnă mai mult în visele mele. Natura înconjoară spaţiul căii ferate, încât zici că trenul nu e altceva decât un explorator în Jungla Amazoniană.

Şarpele albastru trece aproape de casele oamenilor

Oare ce vreme ne aşteaptă dincolo de Gura Putnei?

Apa obraznică, un alt duşman feroce al căii ferate

Suntem în Jungla Ama... nu... suntem în Vicovu de Jos

O aparentă escală dintr-un vehicul neaerian

Cale ferată dezmembrată, la 26 de km de Dorneşti

Staţia Vicovu de Jos

Urme firave de fostă industrie

Nu ştiu alte sate cum sunt, dar eu când am văzut că Vicovul are 2 staţii la o distanţă de 2 km una de cealaltă, am rămas plăcut surprins. Vicovenii de sus au gara lor, vicovenii de jos au şi ei gara lor, că n-or fi mai prejos. Câte un râuleţ timid, dar tulbure, îşi face drum de-a lungul terasamentului căii ferate. La trecerea la nivel cu calea ferată, drumurile aveau bariere speciale. De ce speciale? Pentru că fiecare braţ al opreliştei era manevrat de un domn în vârstă, cu pălărie în cap şi îmbibat cu simţul datoriei.

Spre Vicovu de Sus

Peisaj vicovean

Un moş acţionează bariera, iar maşinile îşi urmează cursul vioi spre Rădăuţi

Drumuri paralele, destinaţii diferite

Curbă fotografică spre stânga, la intrare în Statia Vicovu de Sus

Pământuri vicovene, lucrate şi gata-gata de semănat

Complex rezidenţial modern a la Vicov

15:50

Belşugul pământului negru şi prospeţimea culorii verzi din aceste zone îmi confirmă faptul că legumele şi fructele care cresc aici sunt cele mai bune din lume. Linia ferată îşi are locul de-a lungul unui complex rezidenţial (sau motel) foarte frumos construit, cu finisaje moderne şi culori atrăgătoare. Doar oamenii şi ceferiştii mai ştiu că trenul opreşte în Halta de Călători Vicovu de Sus, pentru că nu am văzut pe nicăieri vreo clădire (părăsită) pe care să scrie localitatea.

Trenul se hodineşte oleacă în Gara Vicovu de Sus

Un loc viu prin care curge sânge bucovinean

Din păcate, la ieşirea din Vicovu de Sus spre Bivolăria, exista un semafor mecanic de intrare în gară, însă nu mai funcţiona. „X”-ul specific i-a tăiat, sper că nu definitiv, avântul. Era sezonul păpădiilor aici în inima Bucovinei. Casele oamenilor sunt construite de o parte şi de alta a căii ferate. Ele sunt îngrijite, arătoase, iar unele dintre ele îşi făceau loc nou sub soare. Pomii plantaţi de-a lungul drumului rutier fac o separaţie între drumul de fier şi acesta.

Semafor glumeţ (de neluat în seamă)

Tot înainte spre halta de călători Bivolăria

Stâlpi de telegraf, folosiţi cu încredere de Calea Ferată Română

Suceava - Nisipitu şi retur, plăci de destinaţie ale unui tren de colecţie

La doar 3 km de ultima haltă de călători, trenul ajunge şi în Bivolăria. De aici coboară câţiva vârstnici şi urcă vreo 10 persoane, dintre care un bărbat îşi urcă bicicleta în vagon. Probabil dorea să ajungă în Gura Putnei fără să mai pedaleze încă 3 km.

Şedinţă foto în Halta Bivolăria

Nici urmă de dispozitive de ridicare a vagonului pentru vapoare...

Un om îşi urcă bicicleta în trenul de Nisipitu

Spre Gura Putnei, linia are un semafor fix care indică o declivitate de 2 mm/m pe o distanţă de 500 de m. Dealurile şi munţii încep să îngrămădească orizontul şi parcă înţeapă norii cu arborii de pe coastele înalte. Pe această secţiune, Bivolăria – Gura Putnei, aş putea spune că sunt cele mai frumoase curbe din toată secţia 515. Imaginea unui tren compus din două locomotive diesel-hidraulice şi 6 vagoane de călători îmi va rămâne adânc în memoria sufletului meu de FeRoviaR.

Spre Gura Putnei

Trenul şerpiueşte, iarba înverzeşte...

O curbă foarte frumoasă pe linia 515

16:00

Indicatorul hectometric arată 32 + 2, iar semnalul luminos indică galben clipitor, semn că în Gura Putnei suntem aşteptaţi. Nu se poate vorbi aici de întârzieri, pentru că, deşi trenul merge mai lent, ajunge la ora stabilită în staţii. Stâlpii telegrafici aşezaţi pe partea stângă a sensului de mers spre direcţia nord-est încă se ţin bine pe picior, însă sunt curios tare dacă se mai transmit informaţii de-a lungul celor 12 fire. Aceşti stâlpi mi-i imaginez un suport de rândunele aşezate pe fiecare izolator de sticlă verde.

Un semnal prevestitor de intrare în Gara Gura Putnei

Spre Gura Putnei

Iată că Gura Putnei ne primeşte cu braţele deschise... înclinate

Stâlpi telegrafici, drumuri proaste şi un biciclist ambiţios

Un singur semafor de ieşire din gara Gura Putnei spre Rădăuţi

Aici trenul care pleacă din Suceava se desparte simetric în două trenuri. Un tren cu locomotiva diesel-hidraulică 583 şi trei vagoane pleacă spre Putna, iar LDH 383 va călători cu alte trei vagoane până la Nisipitu. Gara cuprinde 4 linii, dintre care liniile 2, 3 şi 4 sunt circulabile.

Ne-am ales o linie şi am intrat pe ea

Trenul staţionează şi fotograful pozează

Vedere spre direcţia Rădăuţi

16:10

După ce trenul îşi invită călătorii să coboare sau să urce, sub atenta supraveghere a celor 2 naşi din trenul de Nisipitu şi a celor 2 doamne-naş din trenul de Putna, locomotiva 383 trece pe linia 4, pentru a lăsa cale liberă trenului de Putna. 7 km mai înainte, „capra cu trei iezi” va ajunge în localitatea unde se găseşte Mormântul domnitorului moldovean, Ştefan cel Mare, din cadrul Mănăstirii de la Putna. De menţionat despre această rută (Gura Putnei - Putna) este că ea a fost construită între 1897 şi 1915 de către societatea Neue Bukowiner-Lokalbahnen. Imediat după ce trenul de Putna iese din gară, un indicator de declivitate anunţă o pantă de 13 mm/m pe o distanţă de 700 de m.

S-a rupt trenul de Putna

Trenul pleacă şi se duce

Cele două capre cu câte trei iezi ale Bucovinei

LDH 383 îşi recapătă poziţia

16:20

După ce trenul a staţionat în Gura Putnei aproximativ 20 de minute, el porneşte spre următoarea staţie – Straja, care se află la 7,5 km depărtare. În drum spre Halta Straja, calea ferată va întâlni peste 10 pasaje cu Crucea Sfântului Andrei de o parte şi de alta a căii ferate.

Staţia Gura Putnei

Nu ne-a mai rămas decât Nisipitu

Ramificaţia Gura Putnei – Putna

Semaforul mecanic de intrare în Gara Gura Putnei dinspre Nisipitu

Nu departe de Gura Putnei, calea ferată calcă peste râul Putna fără să se ude în papuci, mulţumită unui pod metalic. Din câte am înţeles şi am citit prin presă, acest pod a fost rupt în urma inundaţiilor din iulie 2008. Râurile de munte sunt foarte periculoase, ele absorb toată apa de la munte care cade sub formă de precipitaţii, urmând ca la gura de vărsare în alte râuri să rupă poduri, drumuri şi să inunde casele oamenilor. Natura este frumoasă, ruta 515, Gura Putnei – Nisipitu poate închide gura multor oameni care zic că România nu este frumoasă. Însă tot natura, deranjată de tăierea masivă a pădurilor, nu mai poate absorbi volumul imens de apă din precipitaţii şi se răzvrăteşte împotriva noastră, a tuturor.

Podul peste râul Putna, care se varsă în râul Suceava în imediata apropiere a căii ferate

Un râu cu intenţii ucigaşe pentru calea ferată

De aici, peisajul începe să nu mai aibă nevoie de comentarii

Momente de călătorie…

Ce avem înainte...

Şi ce am lăsat în urmă

Natura virgină

Spre Straja

Fumul locomotivei este absorbit imediat de pădurea verde

16:30

Am călătorit, pentru prima dată, cu trenul, la o distanţă atât de aproape de graniţa cu Ucraina - doar 3 km. După ce am plecat din Gura Putnei, verdele pădurii pur şi simplu invadează vederea, ecranul şi mintea, astfel că nu-mi rămâne decât să vă invit să urmăriţi curgerea fotografiilor.

Mulţi mulţi brazi în cale

Vecini buni sau vecini răi - râul Suceava şi calea ferată

Copacii se întorc în timp şi devin din ce în ce mai primăvărateci

Un podeţ uitat de lume, dar care înseamnă o verigă importantă în calea ferată

N.A.T.U.R.E.

N.A.T.U.R.E. no. 2

N.A.T.U.R.E. no. 3

Trenul... şi el pe acolo

Un râu liniştit la prima vedere

Oxigen

Ne apropiem de Halta de Călători Straja

Straja văzută din tren

Locomotiva înaintează, trenul şi el după ea

N.A.T.U.R.E. no. 4

N.A.T.U.R.E. no. 5

N.A.T.U.R.E. no. 6

Un albastru infinit de mic, un verde infinit de mare

Un podeţ, şi el pe acolo

Borna hectometrică 39 + 6

Un pârâiaş care hrăneşte cu apa terasamentul căii ferate

Culori arse de frumuseţea naturii

Straja, o localitate care se întinde de-a lungul căii ferate şi de-a lungul drumului judeţean 209C. Din păcate, în urma inundaţiilor din 2008, aluviunile venite de pe versanţi au măturat calea ferată, făcând astfel impracticabilă calea ferată. Din fericire, oamenii au la dispoziţie microbuze care pleacă din oră în oră spre Rădăuţi / Suceava. Pentru mai multe informaţii despre această localitate, vă invit călduros să accesaţi acest link.

1000 de metri pana in Straja

Natura înconjurată de albastrul trenului

Curbă la dreapta, aproape de luciul apei

Captură proaspătă adusă din pădure

Domnul biciclist coboară la Straja, aşa cum anticipam

Clădirea din imagine nu este o gară CFR, ci se zice că ar fi aparţinut controversatului şef de oaste al CFR-ului, Mihai Necolaiciuc

N.A.T.U.R.E. of Straja

Plecarea Trenului Personal din Straja

16:40

5 kilometri după Halta de Călători Straja se află Halta Falcău. Altitudinea medie a amplasării căii ferate este între 500 şi 600 de metri.

Destinaţia următoare – Falcău

Un pârâiaş care vine de la 800 de metri altitudine

Tot înainte, spre Nisipitu

Tren de 3 vagoane, făcându-şi loc prin zona verde

Locomotiva îmi face cu ochiul, însă mecanicul se tot mira... se tot mira...

Râul şi cu calea ferată... vecini de mai bine de un veac

O altă curbă la stânga

O alta curbă la dreapta

Urme de reparaţii efectuate datorită inundaţiilor din 2002

O cascadă simpatică, dar vicleană pe timp de vară

Mult mult muuult verde

Hai să dăm o raită prin pădurice

Prefer să prind copaci în faţă decât stâlpi din beton

Ne apropiem de Halta Falcău

N.A.T.U.R.E. of Falcău

16:50

Iată că la Falcău trenul ajunge la ora stabilită, lăsând vreo 20 de călători să ajungă la casele lor. Din câte am observat în zonă, staţia are 3 linii, dintre care una este folosită pentru trenul personal, iar una are sabotul roşu pus, semn că pe aici se auzeau des motoarele locomotivelor dedicate tractării trenurilor de marfă. Vis-a-vis de clădirea gării, se află o fabrică de prelucrare a lemnului, care deţine deschidere la calea ferată. Despre această fabrică am citit pe wikipedia că producea aproximativ 7% din cheresteaua României şi munceau aproape 700 de muncitori. De asemenea, merită amintit că înainte de a intra în gară am zărit un semafor prevestitor.

Staţia Falcău

Intrare în curbă în staţia Falcău

Sabotul roşu care aminteşte de vremuri calde

Părăsim Halta Falcău

Semaforul îi şopteşte mecanicului şi numai lui să accelereze trenul

Semaforul mecanic de intrare în Gara Falcău, dinspre Nisipitu

Un zâmbet sincer de copil care râde la pozat

Hai să mergem spre Brodina

Semafor prevestitor pentru Gara Falcău, venind dinspre Nisipitu

Fotografii din Poiana Frasinului

La 48 km de Dorneşti, trenul se încadrează în curbe succesive

Să admirăm priveliştea

17:00

La 3,5 km de Falcău, se află staţia Brodina. Am auzit de prin lume că în apropiere de această localitate există cabana Sadău, care oferă turiştilor o privelişte excepţională. De asemenea, pasionaţii de pescuit îşi pot odihni undiţele la o păstrăvărie nemediatizată. Ceea ce m-a surprins prin această zonă au fost copacii care încă mai aveau floarea albă, stare pe care o veţi observa şi voi mai târziu în fotografii. Aşadar, ne îndreptăm spre Brodina.

Ne apropiem de Brodina

Intrăm în staţia Brodina

După plecarea din staţia Brodina, am traversat pentru penultima oară râul Suceava pe un viaduct frumos şi îngrijit. Cei 9,3 km (Brodina - Nisipitu) i-am parcurs în aproximativ 20 de km, însă fiecare secundă a fost trăită la maxim.

Viaductul de la Brodina peste râul obraznic al râului Suceava

Viaductul de la Brodina

Trenul Personal 5633, la 9 km de Nisipitu

În urmă lăsăm viaductul rotund

Spre Nisipitu!!!

N.A.T.U.R.E. by Brodina

Kilometru cu kilometru, tot mai aproape de destinaţia finală

Pure wonderful nature

Gospodăriile oamenilor salută cu respect trecerea trenului

„Când pe stânga, când pe dreapta, aşa te vedeam în ultimul vagon” – mecanic LDH

Copaci cu floare albă pe crengi în luna lui mai

Ne pregătim să traversăm râul Suceava pentru ultima dată

Podul de peste râul Suceava

În urmă, podul ne aşteaptă să trecem peste el şi la întoarcere

17:10

Mi-am dat seama, odată cu parcurgerea acestei rute, Suceava – Nisipitu, că 515 nu înseamnă doar o înşiruire de staţii, unele cu hc, altele cu hcv. Natura, podurile, oamenii, copacii, peisajele insistent de verzi şi un tren compus dintr-o locomotivă diesel-hidraulică şi alte trei vagoane înţesate cu niscaiva călători fac din 515 o plimbare FeRoviaRă care se va termina în şirul de poze care urmează să se termine în curând.

Atenţie, urmează limitare de viteză peste 175 de metri

Lemnul şi trenul, moment fotografic

Continuăm să înaintăm, deşi peisajul ne invită să oprim pentru un moment de linişte

Secretele României, dezvăluite de-a lungul căii ferate

Ce lăsăm în urmă nu este deloc de ignorat

N.A.T.U.R.E. by Nisipitu

Până şi drumul a rămas neasfaltat

Peisaj de primăvară autentic românesc

Să mulţumim austriecilor pentru ceea ce au construit

Râul Suceava încă ne urmăreşte

Un Aro îşi face bine treaba prin zonă

Ne apropiem, încet-încet, de Nisipitu

Trenul, telefonul şi electricitatea, poştaşii localităţii Nisipitu

Deşi a fost ora 17, lumina încă mai ajungea printre dealurile Bucovinei

Această linie 515 are multe pasaje care necesită atenţie din partea agenţilor CFR… sau cel puţin necesita

Apa curgătoare de munte, care ajunge să se verse abia în Siret, peste 100 de km

Hai că mai avem puţin

Copaci surprinşi în diferite nuanţe

17:20

Desigur că poeţii României au ştiut să zugrăvească în nuanţe mult mai frumoase codrul nostru verde, însă ţin să vă mulţumesc dacă aţi ajuns până aici în urmărirea povestirii FeRoviaRe. Scârţâitul şinelor, aerul proaspăt de deal-munte, înfiripat cu câteva nuanţe de fum de locomotivă se pot observa şi simţi doar în direct…

Paleta care semnalizează existenţa unui semafor prevestitor

Nu luaţi în considerare semaforul mecanic

Apropierea amurgului înceţoşează fotografiile

O ultimă curbă spre stânga înainte de a intra în Nisipitu

  

La 17 şi 20 ajungem în Nisipitu, unde LDH 383 întoarce locomotiva pentru ca mai apoi să plece spre Suceava. De menţionat ar fi că această staţie deţine sau, mai bine zis, a deţinut o placă de întoarcere pentru locomotive. Când întoarce, locomotiva aproape că ajunge de drum, nu îl traversează, întoarce pe linia 2 şi revine în capul trenului. Cândva, conform unei hărţi din 1925, calea ferată trecea de Ulma, Seletin şi ajungea până în Izvoarele Sucevei.


Semaforul mecanic de ieşire din Nisipitu, pe liber

Locomotiva rebrusează într-un loc în care înainte locomotivele cu aburi întorceau cu ajutorul plăcii de întoarcere



Cândva, trenurile mergeau pe aici şi ajungeau în Ulma şi chiar în Izvoarele Sucevei





17:30


În timp ce am fost până la aprozarul din apropiere să-mi iau câte ceva de-ale gurii, naşii îşi anunţau pasagerii că trenul pleacă la 17:39. Deşi am purtat o discuţie mai aprigă pe parcursul călătoriei, la Nisipitu domnul controlor a înţeles că scopul meu de a face fotografii se rezumă numai şi numai la o tentă turistică şi recreativă.




Trenul este gata de plecare



Placa de întoarcere din Nisipitu



Trenul Personal Nisipitu - Gura Putnei - Dărmăneşti – Suceava



Placa turnantă de la Nisipitu





17:40


Ora de plecare a sosit, astfel că mecanicul şuieră prelung o dată şi vagonul în care stăteam începe să se mişte. Mă aşez liniştit într-un compartiment, bucuros că norii de ploaie din Suceava nu au ajuns şi până în Nisipitu. De aici, calea ferată este într-o continuă coborâre, astfel că trenul alunecă parcă mai uşor. Lumina solară dispare din ce în ce mai mult.




La revedere, Nisipitu!





17:50




Din staţiile prin care am trecut, Brodina, Falcău, Straja, Gura Putnei şi tot aşa mai departe, câţiva călători se urcă într-un tren de seară care va ajunge la 20:52 în Gara Suceava – Burdujeni.




Podul FeRoviaR peste râul Suceava din apropierea staţiei Brodina



Curbă bruscă la dreapta, înainte de a intra în Staţia Brodina





18:30


Semaforul de intrare în Gara Gura Putnei





19:30


Trenul Personal P5634, Nisipitu – Suceava, soseşte în staţia Rădăuţi la ora 19:30 şi aşteaptă crucea cu Trenul Personal P5623, Suceava – Putna. Îmi fac timp să pozez tot trenul, după care mă urc înapoi în el.


Îmi amintesc că acest tren, în 2006, intra ca un adevărat ren al lui Moş Crăciun în Gara Rădăuţi, scotea aburi din toate părţile locomotivei şi a vagonului şi crea o imagine de vis. Zăpada pe care călcam atunci era sub semnul dragostei, însă trenul de atunci m-a adus spre casă şi îmi amintesc bine că a fost ultima şansă de a mă întoarce în Fălticeni cu batista curată. Nu mai exista nicio legătură (autocar sau tren) care să mă întoarcă în Suceava. Ultimul maxi-taxi pleca la 19, iar autocarele Rădăuţi – Bucureşti la 19:15.


Oricum, ceea ce este de remarcat este că în 2006 încă se mai foloseau locomotive cu generatoare de abur pentru cele 3-4 vagoane Dimitrov, cu câte venea trenul de la Nisipitu. Imaginea unei locomotive cu 3 faruri şi cu mult abur împrejur, intrând în Gara Rădăuţi îmi va stărui în memorie multă multă vreme. Despre vagoane Dimitrov şi trenuri mai vechi, vă invit să vizionaţi o galerie de imagini de pe railfaneurope şi de pe railclub.ru.




La Rădăuţi



La Rădăuţi, LDH 383 se pregăteşte să plece cu P5634 spre Suceava





19:40


Pe drumul Rădăuţi – Dorneşti am reuşit să fotografiez o reclivă a unei locomotive diesel-electrice care a aparţinut combinatului de PAL austriac. Spun a aparţinut deoarece în zilele noastre acum ea nu mai există, decât boghiurile Co-Co.




Una dintre locomotivele de manevră ale fabricii de PAL austriece



O fantomă neinvizibilă a unei LDE de clasa muncitoare





19:50


La Dorneşti, LDH 383 rebrusează. Aici, triajul gării este umplut cu multe vagoane de marfă, pe care le-am văzut şi în timpul după-amiezii. Ca fapt divers, merită de amintit că Dorneştiul este reprezentat în ziarele dedicate fotbalului de Clubul Sportiv Locomotiva Dorneşti.




Locomotiva rebrusează la Dorneşti




20:30


Dărmăneşti




20:40


În Iţcani, Trenul Personal Nisipitu – Suceava intră pe linia 1. De aici, primeşte liber pe abătută pe sensul stâng de mers spre Burdujeni, drept pentru care va circula cu 10 km/h datorită unui macaz pe care abia… îl mai ţin şalele.




Trenul personal ajunge în Iţcani la 20:47


Gara Suceava Burdujeni, sub luminile-i de noapte




Şi astfel, călătoria mea FeRoviaRă din mai 2008 se încheie cu fotografia unei gări Suceava Burdujeni de seară, când trenul ajunge în staţie şi îşi coboară călătorii veniţi de la 91 de km distanţă. Apoi, locomotiva duce vagoanele de călători în revizia tehnică, după care LDH 383 merge să se odihnească în depoul Suceava Nord după un drum de aproape 200 de km.

Dacă vă întrebaţi de ce în zilele noastre trenul nu mai ajunge până la Nisipitu, răspunsul îl veţi descoperi singuri după ce veţi urmări acest clip. Totodată, despre dezastrul care a avut loc pe această secţie, vă invit să citiţi articolele din presa vremii: Monitorul de Suceava, comunicat CFR.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi sper ca incursiunea în natura liniei 515, Suceava – Nisipitu, să vă aducă în suflet numai sentimente frumoase. De asemenea, vă invit să urmăriţi mai jos filmul dedicat acestei călătorii FeRoviaRe.