Se afișează postările cu eticheta targu neamt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta targu neamt. Afișați toate postările

sâmbătă, 28 iunie 2014

Cea mai frumoasă vacanță de iarnă – cu trenul prin Moldova!

Februarie 2010 -=- Traficul feroviar pe timp de iarnă în Putna, Botoșani, Iași și Târgu Neamț

Vacanța inter-semestrială este una dintre cele mai așteptate vacanțe din viața unui student. Scapă de examene, de colocvii, de materii și are timp două săptămâni să-și relaxeze mușchii creierului fie în natură, fie la distracții, fie acasă la căldurică. Împreună cu Ionuț și cu aparatele noastre foto am ales să ne petrecem vacanța acasă în Moldova. Am profitat la maximum de iarna frumoasă care se instalase așa cum trebuie pe tărâmurile sucevene.

Timp de câteva zile am realizat excursii cu trenul pe liniile ferate din zona Fălticeniului, și anume: Fălticeni – Dolhasca – Verești – Leorda – Botoșani (94 km); Fălticeni – Dolhasca – Suceava – Dornești – Rădăuți – Putna (137 km) și Fălticeni – Dolhasca – Pașcani – Iași – Ciurea – Târgu Neamț (123 km + 107 km). Dar nu kilometri parcurși, banii cheltuiți, picioarele ude, somnul întrerupt cu noaptea în cap sau ocările primite de la angajații CFR au avut importanță, ci peisajele văzute, varietatea de material rulant observată, voioșia și adrenalina care curgea prin venele noastre. Am imprimat în sufletul nostru unele dintre cele mai frumoase imagini cu trenuri pe care le-am văzut până atunci: Trenul Personal Putna – Iași văzut de pe coasta dealurilor din Putna, automotorul Malaxa demarând în viteză din gara Botoșani sau zecile de locomotive care tractau trenuri de marfă sau de călători.




Trenul Personal Putna - Iași




marți, 20 noiembrie 2012

Vizită în Gara Târgu Neamț

29 noiembrie 2008 -=- Gara Târgu Neamț

Calea ferată Pașcani – Târgu Neamț a fost dată în exploatare pe 28 decembrie 1986 în prezența constructorilor și a oficialilor vremii. Construcția de 32 de kilometri a fost una dintre cele mai tinere realizări în materie de transport feroviar în România. Datorită reliefului, au fost necesare construcția de lucrări de artă, dintre care amintim Tunelul de la Herești – Cristești, pasaje denivelate și poduri de aproape 300 de metri peste râul Moldova și Drumul European 85.

Din bunăvoința prietenului pasionat de trenuri, Robert M., după ce ne-am plimbat cu Mocănița, am făcut un drum de aproape 80 de kilometri între Suceava și Târgu Neamț. Destinația noastră nu a fost Cetatea Neamțului, Casa din Humulești a lui Ion Creangă sau Mănăstirile din zonă, ci vizitarea gării și a liniilor care deservesc tânăra stație din Târgu Neamț.


Gara Târgu Neamț 


UA-11835228-1