Se afișează postările cu eticheta linie ferata industriala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta linie ferata industriala. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 martie 2015

Trenuri în Lunca Prahovei

1 mai 2010 -=- Activitate FeRoviaRă în stația Prahova, Magistrala 1000

Plănuisem cu câțiva colegi pasionați de trenuri să ieșim la fotografiat în zona stației Prahova, la 45 de kilometri depărtare de București. Ei bine, ieșirea a fost un adevărat succes întrucât lumina perfectă și traficul deloc rar în acea zi de duminică a creat posibilitatea de a imortaliza câteva secvențe feroviare interesante.

Am călătorit până la halta Prahova cu Trenul Personal 5005, București Nord – Mărășești. Am cercetat fiecare unghi de pe peron în care puteam fotografia (cu aparatul Canon A550) trenuri de marfă, de călători, însă am constatat că împrejurimile ar constitui o locație mult mai interesantă. Am luat la pas drumurile din Tinosu și am ajuns într-un loc unde se vedea Ploieștiul, respectiv Magistrala 1000. Flori, câmpuri de grâu înalt, aer curat, liniște, trenuri…


Tren de marfă Servtrans cu vagoane Fals tractate de locomotiva electrică 40-0050-1


Trenul Accelerat 11674, Galați – București Nord




luni, 21 aprilie 2014

Trenuri la Năvodari

28 noiembrie 2009 -=- Activitate FeRoviaRă pe malul lacului Tașaul

După ce am plecat dis-de-dimineață din București, având pe drum parte de artificii, multe-multe locomotive și trenuri de marfă, iată că la mijlocul zilei am ajuns într-un loc în care îmi doream să ajung de mult timp: Năvodari! Aici am fost în câteva tabere de recreație, prilej cu care am descoperit trenurile de marfă care coborau agale sau urcau din greu spre/dinspre Platforma Petromidia.

Linia de cale ferată Dorobanțu – Năvodari – Petromidia – Sitorman a fost inaugurată la 20 decembrie 1951 pentru a facilita construcția canalului Dunăre – Marea Neagră și a obiectivelor industriale din zonă: Rafinăria Petromidia sau Fabrica de acid sulfuric și superfosfați din Năvodari. Linia pornește din stația Dorobanțu (situată pe Valea Carasu) și urmează o orientare de la sud-vest la nord-est. Urcă prin stațiile Nisipari, Nazarcea și Canal, iar apoi coboară spre Marea Neagră (vederea de pe dealul de la carierele de calcar din Canal spre Mare este absolut superbă!) prin Lumina și Năvodari. Imaginile pentru reportajul dedicat acestei linii au fost preluate într-o frumoasă zi de august a anului 2011, imagini pe care vă invit să le vizionați în acest videoclip:




LDE 2100 CP no. 60-1273-6 tractând un mărfar mixt pe ruta Năvodari – Dorobanțu, într-unul din cele mai adânci debleuri din România




joi, 19 aprilie 2012

M510: Manevra cu locomotiva diesel-hidraulica in Falticeni

10 iunie 2008 -=- Fălticeni: Plimbare cu locomotiva diesel-hidraulică LDH45-389

În timp ce 12 ani de şcoală se terminau, pentru mine, într-o sală multimedia din cadrul Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” prin emoţiile şi fotografiile unui curs festiv, undeva la 2 kilometri de liceu începea o zi de manevră obişnuită. Tatăl meu, fiind mecanic de locomotivă „titular” pe LDH45-389, avea să mă cheme să mă plimbe cu locomotiva.

Învăţat cu normele de protecţie a muncii pe vehiculele feroviare, am trăit pe platformele locomotivei la maximum cele 60-70 de minute cât am asistat la manevra a 5 vagoane tip cisternă umplute cu ulei mineral. Acestea au sosit cu mărfarul de Dolhasca – Fălticeni, iar tot în aceeaşi zi trebuiau duse la o platformă de descărcare a uleiului din cadrul societăţii Pirana Trading.

Alături de tatăl meu au participat la manevră şi d-nul mecanic ajutor, d-nul şef de manevră, d-nul manevrant, câinele Petruţ şi, nu în ultimul rând, LDH45-389 cu a sa muzică de MayBACH a unui motor de 6 cilindri în linie capabil să dezvolte 450 de cai putere.


Locomotiva diesel-hidraulică LDH45-389 manevrând vagoane de marfă pe liniile Gării din Fălticeni

UA-11835228-1