Se afișează postările cu eticheta Falticeni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Falticeni. Afișați toate postările

vineri, 19 august 2016

Locomotiva diesel-hidraulică LDH45-389 părăsește Gara Fălticeni

martie 2011 – Activitate feroviară la Fălticeni

Noroc de fotografi și fotografii (că tot e astăzi Ziua Mondială a Fotografiei), altfel... de întâmplările feroviare din Fălticeni s-ar fi ales praful și iarba crescută în nesimțire printre linii. Era martie 2011 când locomotivei diesel-hidraulice LDH45-389 i s-a acordat o ”nouă șansă” la viață, aceasta fiind relocată din remiza Fălticeni în stația Suceava Burdujeni. Construită la 1986 la Uzinele 23 August București, a efectuat manevre la Combinatul de prelucrare a lemnului din Fălticeni.

Locomotiva a fost cumpărată de către Electrocomp pentru a efectua manevre ușoare în interiorul depozitului de fier vechi de la Suceava Burdujeni. Vehiculul era în perfectă stare, bandajele erau bune, motorul diesel bun, toate instalațiile funcționale. Având în vedere specificul manevrei la Fălticeni și felul cum mecanicii au ”tras” de ea – cu bun simț și simț de răspundere, locomotiva nu a avut nevoie de prea multe reparații pentru a intra în funcție, având în vedere că la Fălticeni nu a mai ieșit la manevre din 2008.

NB: Fotografiile sunt realizate de tatăl meu, care a pus mâna repede pe aparatul foto, iar cu Oltcitul din dotare s-a deplasat la gară și a fost părtaș la scoaterea locomotivei din remiză.


LDH45-389 sau 86-0081-9


Locomotiva diesel-hidraulică într-un convoi de marfă


DA 882 pregătită să plece spre Dolhasca cu un mărfar local

duminică, 7 august 2016

Ciobanul, oile și locomotiva în Gara Fălticeni

februarie 2011 – Locomotiva DA 2100 CP cu vagoane de rumeguș

Scriam acum 5 ani pe diverse forumuri feroviare despre o întâmplare pe cât de ”mioritică”, pe atât de tristă. Pe timp de iarnă ușoară și vacanță, mă perindam pe la gară să-mi iau bilet către București după un week-end scurt petrecut acasă. M-am bucurat când printre liniile ruginii se remarca o siluetă roșu-albastră, o locomotivă diesel-electrică de 2100 de cai putere de la GFR.

Având numărul de înmatriculare 60-1533-3, locomotiva era la Fălticeni pentru a tracta vagoanele încărcate cu rumeguș de la depozitul din zonă. Și cum spuneam, scriam în 2011 că:


Ciobanul, oile și locomotiva


Portret de locomotivă


vineri, 30 octombrie 2015

Garile mele de poveste de pe Magistrala 500

22 septembrie 2010 – Excursie FeRoviaRă Fălticeni – București

Că tot este acum la modă emisiunea ”Gări de poveste”, prezint către dumneavoastră și gările mele de poveste, gări prin care am trecut de fiecare dată în cei 4 ani de zile de studenție. Călătoria de peste 8 ore începea cu trenul Regiotrans de Fălticeni, care mă lăsa apoi la Dolhasca, iar de acolo către București cu Trenul Rapid 652 de la CFR Călători.

În drumul spre capitală am fost martor pentru câteva momente și la lucrările de la podul feroviar de la Putna Seacă, distrus de inundațiile verii din 2005. Forfota dedicată reparației era în plină desfășurare, fiind numeroase utilaje la nivelul albiei râului. Dar… să pornim din:



Fălticeni

Impiegatul gării și paleta lui verde

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Nopti feroviare la Pascani

septembrie 2010 – Activitate FeRoviaRă în stația Pașcani

Nu știu dacă v-am întrebat până acum: care este gara care v-a mâncat cele mai multe nopți? Având în vedere și titlul acestui articol, deja puteți intui răspunsul meu la întrebare: Gara Pașcani. Așa cum știți, studenții beneficiază de reduceri importante la călătoria cu trenul de până la 50%. Așadar, luam seara trenul accelerat București - Vatra Dornei Băi și ajungeam în jurul orei 3 în Pașcani. Ei, și până venea trenul de Fălticeni întâmpinam tot felul de scenarii: de la adiere plăcută a vântului până la crivăț crunt. Dar scoteam aparatul foto din buzunar și vehiculele feroviare imortalizate mai încălzeau atmosfera…



Călător în noapte cu Trenul Accelerat București - Vatra Dornei Băi





 




duminică, 26 iulie 2015

Trenuri de călători la Dolhasca și Fălticeni

27 iulie 2010 – Excursie cu bicicleta pe linia Fălticeni – Dolhasca

Era o zi din aceea călduroasă, cu nori pufoși, care invita la aventură subconștientul oricărui împătimit de drumeții. Așadar ne-am luat bicicletele și am purces la o plimbare de 60 de kilometri de la Fălticeni la Dolhasca și mai departe până la râul Siret în ideea de a fotografia stațiile și trenurile din parcurs.

Cu această ocazie am realizat și un clip de câteva minute cu câteva trenuri de seară din Dolhasca, printre care și trenul InterCity de Suceava – București Nord, trenul accelerat Iași – Timișoara Nord dar și trenuri personale ca Putna – Iași sau Pașcani – Suceava Nord.


Remarcă românească – Folosiți WC-ul din tren




Trenul Regiotrans Dolhasca - Fălticeni plecând din Dolhasca


duminică, 17 mai 2015

Probabil… cele mai vechi vagoane fotografiate în România

23 iulie 2010 – Trenuri la Gura Humorului - Păltinoasa - Berchișești - Lucăcești

… și dacă n-am dreptate, vă rog să mă contraziceți! Vă invit în continuare la o plimbare cu bicicleta de peste 80 de kilometri în care am avut ca scop fotografierea trenurilor de pe linia 502, Lucăcești – Gura Humorului. Veți observa în instantaneele ce urmează câteva personale, un accelerat și un mărfar, toate filmate în clipul postat mai jos pe Youtube.

Pedalam liber ca păsărea cerului pe DN2E Fălticeni – Gura Humorului, prinsesem o vreme superbă și… încă trafic pe calea ferată. Am imortalizat un vagon relicvă la Berchișești și poate cele mai vechi vagoane încă existente pe teritoriul României – cele două vagoane de călători Ganz și vagonul de bagaje Astra Arad aflate la baza carierei de piatră de la Păltinoasa.


Vagoane istorice la Păltinoasa


Trenul Accelerat 1765, Suceava – Timișoara Nord



sâmbătă, 25 octombrie 2014

Trenul de Fălticeni de la Regiotrans

aprilie 2010 -=- Activitate FeRoviaRă cu trenuri de călători pe linia 510

Târgul Fălticeni a fost conectat la rețeaua firavă a drumurilor de fier din România încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Presa vremii spunea: „La 10 octombrie 1887, populaţia din Fălticeni a întâmpinat cu flori şi urale sosirea primului tren în vechiul Târg Moldovenesc.” Ideea construirii a fost lansată de Guvernul Liberal I. C. Brătianu în 1882, urmând ca în toamna anului 1887 linia să fie circulată de trenuri de călători şi de marfă. Calea ferată porneşte din Dolhasca de la o atitudine de 221 de m şi urcă de-a lungul văii Şomuzului până la Gara Fălticeni, situată la 278 de metri.

Linia ferată are o declivitate maximă de de 13,62 la mie şi se caracterizează cu o rază minimă de curbură de 200 de metri. Tipul de şină introdus a fost iniţial TIP24, urmând ca după 1985 trenurile să circule pe şină tip 49 SB. Ca fapt divers, în 1899 un tren de persoane care circula pe ruta Dolhasca – Fălticeni parcurgea cei 24,7 de kilometri într-o oră şi 10 minute. Acum, aceeaşi distanţă este parcursă în 44 de minute. Mersul Trenurilor poate fi consultat aici.







vineri, 23 mai 2014

Ultima locomotivă de la CFR Călători la Fălticeni


31 decembrie 2009 -=- Trenul Personal Fălticeni – Dolhasca

În ultima zi a anului 2009, o ultimă locomotivă diesel-electrică de 2100 de cai putere părăsea Gara Fălticeni. Spun o ultimă locomotivă deoarece serviciul pe ruta Fălticeni – Dolhasca a fost asigurat de un automotor Desiro între martie 2008 și martie 2010. După această dată, Regiotrans a închiriat această linie pentru 4 ani, iar mai multe informații despre această stare de fapt o puteți citi într-un articol Monitorul de Suceava. S-a întâmplat ca în ziua de 31 decembrie 2009 să fie prezent, la Fălticeni, un tren format din locomotivă LDE 2100 CP + vagoane de călători deoarece automotorul Desiro nu a fost disponibil.

Dar atunci era iarnă, era duminică, din cele patru perechi de trenuri, circulau doar 3. Pentru oricine din zonă era clar că transportul feroviar de călători pe această rută suferea enorm din cauza orarului care nu era deloc adaptat fluxului de călători. Dar trecând de partea comercială, cei mai bucuroși din zona gării din Fălticeni eram eu și… aparatul de fotografiat. Lumina era perfectă, locomotiva curată, vagoanele înghețate într-un albastru omogen. Această baftă de întâmplări s-a concretizat într-o fotografie acceptată pe site-ul internațional de fotografie, RailPictures.net.




Trenul Personal Fălticeni - Dolhasca, compus dintr-o locomotivă și 2 vagoane

luni, 7 aprilie 2014

Ecouri feroviare nocturne în stația Pașcani

20 noiembrie 2009 -=- Trenuri în noapte la Pașcani

Într-una din zecile de ori în care mă întorceam acasă de la București, iată că eram pregătit cu aparatul foto și cu răbdare pentru a înregistra activitatea feroviară din gara Pașcani. În acest loc stăteam, de obicei, cam 2 ore, timp în care așteptam Trenul Regio Iași – Fălticeni.

Vă prezint în continuare câteva cadre și montaje feroviare care, deși pot părea monotone, descriu fidel compunerea trenurilor și manevrele locomotivelor diesel sau electrice de la sfârșitul anului 2009.


Printre meandrele nopții




miercuri, 8 ianuarie 2014

Nopți pierdute cu trenul pe calea ferată

6-7 septembrie 2009 -=- Paşcani: Trenuri în noapte pe Magistrala 500

9 minute a staţionat Acceleratul 1653, Bucureşti Nord – Vatra Dornei Băi, în Gara Paşcani… Acest tren a avut în componenţa lui 2 vagoane de dormit şi 11 vagoane compartimentate, din care 2 vagoane de clasa I.

Povestea vieţii mele se leagă de acest tren în seara zilei de 6 septembrie 2009, când am plecat din Gara Bucureşti Nord spre Fălticeni, alături de Ionuţ, camaradul meu FeRoviaR de încredere. Am prins loc în vagonul 3, cu seria 20-55 110-2. Am călătorit foarte bine. Vagonul amintit are în compartiment câte 6 locuri şi ai loc să-ţi întinzi picioarele fără nicio problemă. Prezintă loc de bagaje suficient, iar pentru 60 de lei (30 de lei la preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari) poţi ajunge din Bucureşti în Suceava cu garanţia unei călătorii în siguranţă.

Locomotiva EA 800, regina convoiului de noapte munteano-moldovenesc
 

Omul dimineţii, LDH 363, aducea pe linia 1 vagoanele Personalului de Adjud




sâmbătă, 28 decembrie 2013

Săgeata Albastră, tren defect, salvată de o locomotivă clasică

13 august 2009 -=- Locomotivă de ajutor pentru Săgeata Albastră

Cu ocazia acestei întâmplări nefericite care s-a întâmplat la Fălticeni prin 2009, am ocazia să menționez despre aparatul de legare, tracțiune și ciocnire de la Săgeata Albastră. Aceste funcții pot fi îndeplinite separat, cum este, de exemplu, la locomotiva diesel-electrică 060-DA, unde avem cuplă de legare, aparatul de tracțiune și tampoanele propriu-zise. Pe de altă parte, toate acestea pot fi reunite și într-un singur aparat, montat în mijlocul traversei frontale și numit aparat central de tracțiune și ciocnire.

”Săgeata Albastră”, așa cum este ea denumită popular în România, este un automotor fabricat de Siemens, face parte din conceptul Desiro și are nume de cod VT 642. Aceste automotoare pot circula în număr de maxim 3 unități legate una de cealaltă. Și acum ajungem la partea care ne interesează și se leagă de evenimentul fotografiat mai jos: cupla de legare. Este de tip Scharfenberg. Această cuplă asigură conectarea mecanică, electrică și pneumatică între două unități de același tip.


Locomotiva diesel-electrică de ajutor pentru Săgeata Albastră


Cuplă de ajutor pentru cupla Scharfenberg (Schaku)

miercuri, 20 martie 2013

Trenuri romanesti 2008 -=- Fotografii

Uitându-mă înapoi către 2008 constat cu bucurie o serie de realizări. Am vizitat și fotografiat linii ferate care acum sunt declarate falimentare și lăsate în paragină. În numai câteva luni am circulat pe rute ca Dornești - Nisipitu, Verești - Dorohoi, Vama - Moldovița. Peisajele de vară-primăvara, care s-au văzut din tren, au fost fotografiate și expuse către dumneavoastră în blogul de față. Acestea și nu numai, în fotografiile de mai jos, clasate pe luni.

PS: În noiembrie n-am fotografiat nimic, eram prea îndrăgostit...
heart


aprilie -=- Malaxa DMU as Regio Vama - Moldovita

sâmbătă, 16 martie 2013

Trenuri romanesti 2008 -=- Amintiri FeRoviaRe

De la 0 la infinit...


Cu toții am început-o de la 0. Prima dată am subt țâță, apoi biberon, apoi păhărele din plastic să nu ne frângem buzele, apoi pahare de șampanie, sticle de bere băute până la 24 și înainte până dimineață. Tot așa și noi, ”pasionații feroviari” sau admiratori ai transportului pe calea ferată, am început de la zero. Nu este o scuză, ci este un adevăr. Alții au început a realiza fotografii cu Smena, unii cu Canon, alții cu Zenit, iar alții poate cu film de ISO100 și aparat no-name. Tehnica moderna a permis înregistrarea de filme. Dacă unul dintre primele filme înregistrate din lume a fost ”Intrarea trenului în gara La Ciotat”, atunci merită să amintim că a fost realizat cu echipamente rudimentare. În prezent se folosesc camere video 3D, cu senzori dedicați pentru fiecare canal de culoare, rezoluții de 4K și cifrele se duc spre... neant. Infinit.





luni, 4 februarie 2013

În vizită la o locomotivă diesel-hidraulică

27 decembrie 2008 -=- LDH45-389 în Remiza Fălticeni





În plină iarnă, când mai toți au concedii și stau la gura sobei, în fața televizorului sau în spatele blocului la un vin fiert, am mers alături de tata la remiza de locomotive din Fălticeni pentru a verifica temperatura ambiantă. Aici era depozitată locomotiva diesel-hidraulică LDH45-389, aka 86-0081-9 după noile reglementări AFER.

În remiză erau în jur de 4-5 grade Celsius, suficient încât florile de la ferestre și apa din… instalația de răcire a locomotivei să nu înghețe. Din păcate, viitorul nu era promițător pentru echipa de manevră de la Combinatul Fălticeni. Ba chiar sumbru. De-a lungul timpului, până în prezent (2013), s-au schimbat multe. Remiza este devastată, aproape că nu mai există, iar locomotiva, nici atât…

Cândva, pe aici se perindau ceferiști cu mândre caschete…



luni, 6 august 2012

Prima locomotivă diesel-hidraulică modernizată la Suceava

23 septembrie 2008 -=- M500: Activitate FeRoviaRă Suceava Nord - Ițcani


Toamna se instala pe tărâmul Sucevei, astfel că am propus o așa-zisă ”ultimă” plimbare pe căile ferate din Suceava. Însoțit de colegul meu de facultate, Ionuț, am parcurs la pas un traseu presărat cu elemente naturale, feroviare și urbane. De la Muzeul ”Ion Irimescu” din Fălticeni și până la Gara Ițcani – Suceava Nord, pe o vreme puțin înnorată, am fotografiat locuri și spații deschise din județul natal.

Din punct de vedere ”FeRoviaR”, merită să amintesc aici despre prima întâlnire cu o locomotivă diesel-hidraulică modernizată la Remarul 16 Februarie. Aspectul ei exterior este fără de cusur, capotele sunt construite de la 0, motorul este nou – Caterpillar 3508C - și furnizează 1360 CP, este dotată cu grup electrogen de 300 kVA dedicat serviciilor auxiliare. Multe alte modernizări și avantaje pe care le aduce noua locomotivă le puteți citi de aici.

Așadar, de la Fălticeni la Ițcani și mai departe către Burdujeni, vă invit să urmăriți reportajul tomnatic, feroviar, melancolic, natural.


Trenul Personal 5602, Putna – Iași, tras de o locomotivă modernizată la Remarul 16 Februarie



duminică, 20 mai 2012

Calatorie FeRoviaRa Falticeni - Bacau

19 august 2008 -=- M510, M500: Excursie FeRoviaRă Fălticeni - Paşcani - Bacău

sâmbătă, 19 mai 2012

De la Falticeni la Iasi, cu Personalul

10 august 2008 -=- M510, M500, M606: Excursie FeRoviaRă Fălticeni - Dolhasca - Paşcani - Iaşi

Într-o prea frumoasă dimineaţă de vară a anului 2008 am pornit într-o călătorie FeRoviaRă până la Iaşi. Am parcurs cu drag la dus 122 de kilometri şi alţi 137 de kilometri la întors. Am simţit în inima mea de viitor pionier in d-ale transportului FeRoviaR fiecare joantă a căii ferate, am înregistrat fiecare semnal luminos văzut şi am privit cu respect pe fiecare dintre acei oameni care şi-au dedicat viaţa în slujba drumului de fier.

Despre aspectele istorice ale locurilor prin care am trecut în 10 august 2008 pe ruta Fălticeni - Dolhasca - Paşcani - Iaşi am mai menţionat şi într-un alt reportaj dedicat liniei M606 Iaşi – Paşcani. De data aceasta însă, mă voi concentra în mare parte mai mult pe fotografii şi mai puţin pe text.

În plus faţă de traseul FeRoviaR care va fi prezentat kilometru cu kilometru, vă invit să urmăriţi şi surpriza de a (re)vedea cea de-a doua gară a Ieşilor care face intrarea în capitala Moldovei din direcţia Magistralei 600. Aşadar, vizionare plăcută la ceea ce va urma şi vă aştept cu drag la sfârşitul reportajului pentru un feed-back din partea dumneavoastră!


Călătorind cu trenul pe lângă „Valea Feerică”, între Costeşti-Iaşi şi Pietrişu

sâmbătă, 12 mai 2012

Locomotiva diesel-hidraulica la manevre in Falticeni

29 iulie 2008 -=- M510: Ultimele vagoane manevrate de locomotiva diesel-hidraulică LDH45-389


Cu mai mulţi nori pe cer decât în ziua precedentă, am scos bicicleta din garaj şi am dat o raită până la Gara Fălticeni. Aici, tatăl meu îşi făcea datoria zilnică de mecanic de locomotivă. În acea zi s-a nimerit să aducă pe linia 2 a gării un convoi de câteva vagoane Eacs încărcate cu buşteni din curtea companiei unde lucra, ForestFalt Fălticeni.

Tot atunci, în jurul orei 13, în Gara Fălticeni staţiona Automotorul Desiro. Acesta avea să plece ca Tren de Călători nr. 5538 abia la 15:12 spre Dolhasca, celălalt capăt al liniei 510. Astfel, manevra era permisă pe teritoriul staţiei Fălticeni, iar trenul mărfar pe care tata-l conducea avea liberă trecere după sabotul roşu. După această manevră, o LDE de 2100 CP venea în Gara Fălticeni, prelua convoiul de marfă şi-l ducea spre Dolhasca şi mai departe în Paşcani.

Nu-mi rămâne decât să vă prezint câteva fotografii în care am surprins locomotive diesel-hidraulică LDH45-389 într-o ipostază… într-una din ultimele ipostaze ca vehicul feroviar motor. De pe la mijlocul anului 2008, activitatea de manevră a echipei de lucru în care tatăl meu avea rolul de mecanic de locomotivă era tot mai rară. Marfa produsă de combinatul fălticenean era transportată pe cale rutieră, iar consecinţa acestei opţiuni a fost şomajul... cruntul şomaj.


Gigantul roşcat manevrând pe linia 2 din Gara Fălticeni


O Sageata Albastra la Falticeni

28 iulie 2008 -=- M510: Inundaţii prin apropierea liniei de cale ferată Fălticeni - Dolhasca

În vara anului 2008, Căile Ferate din România au avut foarte mult de suferit în urma inundaţiilor. Numeroase linii din Moldova şi nu numai au fost afectate grav sau mai puţin grav, producând închideri temporare de linii. Spre exemplu, linia 510, Fălticeni – Dolhasca, a fost închisă pentru câteva zile datorită colmatării unor poduri şi podeţe de-a lungul liniei. Din fericire, cei 26 de kilometri de cale ferată au fost redaţi circulaţiei după câteva zeci de ore de la punerea în pericol a siguranţei circulaţiei. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre linia 515, Gura Putnei – Nisipitu, care şi acum – 2010 – rugineşte fără ca peste ea să mai circule vreun tren.


În fine, revenind la oraşul de pe Şomuz, vă reamintesc că Fălticeniul a fost legat feroviar de Dolhasca şi mai departe de restul ţării la 10 octombrie 1887. În Mica Monografie a Căilor Ferate din România, găsim scris cu litere italice: „La 10 octombrie 1887, populaţia din Fălticeni a întâmpinat cu flori şi urale sosirea primului tren în vechiul Târg Moldovenesc.” Poate că în prezent fălticenenii nu mai întâmpină cu flori şi urale trenul care vine şi pleacă zilnic din gară, dar cu siguranţă îl aşteaptă pentru a se deplasa rapid, sigur şi ieftin spre Dolhasca sau spre staţiile de pe parcurs: Vămeni, Dolheşti, Arghira sau Preuteşti.


Trenul Personal Dolhasca – Fălticeni


Trenuri de jucarie

iulie 2008 -=- Prima mea locomotivă de jucărie, de la Piko Junior


Aşa cum fiecare lucru îşi are originea sa în lume, aşa fiecare pasionat de cale ferată are o amintire din frageda-i pruncie despre acest hobby. În continuare, o să vă spun povestea mea despre cum am luat contact prima dată cu vreun tren, cu vreo locomotivă sau cu vreo cale ferată.

Aveam 3 sau 4 anişori când, în seara zilei de 24 decembrie, aşteptam cu emoţie pe Moş Crăciun. Îmi aduc aminte cum făceam repetiţii la cântecelele, la poeziile şi la rugăciunile ce trebuia să le rostesc pentru a primi cadouri. Într-un final, venise Moş Crăciun cu un sac plin de jucării, de unde a ieşit, printre altele, şi un set PIKO Junior H0 ModellBahn.









UA-11835228-1