Se afișează postările cu eticheta Baneasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Baneasa. Afișați toate postările

duminică, 25 ianuarie 2015

Un răsărit de Soare… pe magistrala feroviară București – Constanța

30 aprilie 2010 -=- Activitate FeRoviaRă București Băneasa

Am condus cu bucurie o bună prietenă la Aeroportul Băneasa, motiv pentru care am zăbovit câteva momente pe linia de tren care leagă Bucureștiul de Constanța. Era mijlocul primăverii, simțeam, pur și simplu, o explozie de viață a mediului înconjurător, toți copacii verzi mă sufocau cu aer curat, cântecelele calde și maiestuoase ale păsărilor abia întoarse din Țările Calde îmi creau o bucurie interioară extraordinară.

Tot aceste imagini plastice și auditive erau decorul din acea dimineață în care așteptam trenurile… Dar nu le așteptam ca să circul cu ele, ci le așteptam să le admir, să le sorb din enorma energie cinetică pe care o emit, trilul naturii luându-se la întrecere cu zgomotele aparent asurzitoare ale roților vagoanelor de marfă sau de călători…

Ora petrecută pe Magistrala 800, de la 06:00 la 07:00, avea să-mi confere ocazia de a filma și fotografia trei trenuri, dintre care două de călători și unul de marfă. Mai jos sunt fotografiile cu pricina, alături de scurtul film calm, relaxant, recomandat a fi urmărit dimineață alături de o ceașcă de cafea… în așteptarea primăverii.




Un tren CFR Marfă cu vagoane Uacs


duminică, 11 ianuarie 2015

Trenuri peste Lacul Herăstrău

aprilie 2010 -=- Activitate FeRoviaRă pe Magistrala 800

Rămânem tot în zona Bucureștiului și revin la un alt loc accesibil și de unde se pot observa trenuri: Podul feroviar peste Lacul Herăstrău de pe Magistrala 800, recent reconstruit. Este un loc relaxant, plăcut, aflat într-o oază de verdeață, plină de culori vii și atrăgătoare. Păcat de cadența rară și foarte rară a trenurilor care nu poate oferi prea multe prilejuri de a fotografia trenuri.

Vă mai spuneam de Băneasa aici (descoperind Gările Bucureștilor), aici (Trenul cu Teatru) și aici (puțină istorie despre Gara Băneasa).


Personalul 8077, București Nord - Pantelimon – București Obor, trecând pe Podul Lacului Herăstrău


Săgeata Albastră nr. 2120 își tura motoarele Diesel MTU


Locomotiva electrică 40-0825-6 cu un tren de marfă compus din vagoane Uacs

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Trenuri de marfă și de călători la Băneasa și P.O. Carpați

martie 2010 -=- Activitate FeRoviaRă în București

Într-o zi de martie a anului 2010 am hotărât să-mi iau cele câteva cursuri de la MAE (Mașini și Acționări Electrice) în vederea studiului individual. Căminul de studenți nu este un loc propice pentru a învăța, mai ales în timpul week-end-ului, așa că am ales să citesc în apropierea căii ferate, la P.O. Carpați. Am profitat de ocazie și am luat cu mine camera foto.

Senzația de a citi despre... ”mașina electrică”, atât în stadiul de motor, cât și în cel de generator, lângă locomotivele electrice de 5100 kW sau locomotivele diesel-electrice de 2100 de cai putere care treceau pe sub racordul Băneasa - București Triaj era... nemaipomenită!


Trenuri în București


Un mărfar militar încărcat cu autovehicule de la armată




duminică, 14 septembrie 2014

Trenuri în amurg la București Băneasa

18 martie 2010 -=- Activitate FeRoviaRă la Podul Miorița de pe Magistrala 800

Se spune că ziua cea mai lungă din an este 21 iunie... însă tind să cred că cele mai lungi zile din an când lumina este prezentă mai mult pe pământ sunt ultimele zile din martie. Astfel că am purces la o plimbare în amurg din Basarab şi până aproape de Gara Băneasa, unde am filmat patru trenuri, Personalul 5010 (Mărăşeşti - Bucureşti Basarab), Acceleratul 1631 (Constanţa - Oradea) şi 2 mărfare cu cisterne cu roţi cu multe locuri plane trase de CFR Marfă, respectiv GFR.

În film am vrut să apară şi Rapidul 685 HISTRIA (București Nord - Constanța), însă nici că a vrut să dea ochii cu mine în acea seară de 18 martie 2010. Deşi trecut în Mersul Trenurilor că părăsește Gara capitalei la 19:37, ora se făcuse 20:15 şi Rapidul nu trecuse încă prin Băneasa.

De ce am filmat aici? Îmi place că în fundal se poate observa Casa Presei Libere. Altă dată era luminată cu o nuanţă galbenă, însă acum nu era luminată decât de birourile presei.


Locomotive diesel-hidraulice așteptând de lucru în Revizia Grivița



duminică, 1 iunie 2014

Descoperind Gările Bucureștiului

ianuarie 2010 -=- Trenuri la București Băneasa, București Est - Obor și București Nord

În drumul meu spre cursurile facultății, plecam mai timpuriu din casă și făceam acele ”ture” de oraș în care încercam să-mi limpezesc gândurile și să-mi așez noțiunile acumulate prin studiu individual. Uneori, ieșirile în aer liber așează și încheagă mai bine zecile de ore de citit. O arteră importantă din București, Barbu Văcărescu, ascundea la intersecția cu Șoseaua Pipera o linie ferată pe care staționa o locomotivă LDH45.

Din zona Băneasa am făcut cale întoarsă spre București Obor, unde cu excepția unei drezine pantograf de la Geismar, nu era altă activitate feroviară. După cursurile de Mecanică, am poposit pentru câteva minute în Gara de Nord, unde am fixat în obiectivul aparatului foto Trenul ”Bulgaria Express”, Moscova – Sofia (parcurge o distanță de 2708 kilometri în 54 de ore, deci o viteză medie de 50 km/h).


Trenul Accelerat Tulcea – București Nord la Băneasa

duminică, 9 iunie 2013

La plimbare printre linii între gările Bucureștilor

28 mai 2009 -=- Excursie FeRoviaRă București Basarab – București Băneasa


Anii de facultate s-au dus, mă gândesc cu drag la ei, la libertatea și la câte puteam să fac într-o singură zi. Uneori, leneveală 99%, alteori, sute de kilometri parcurși pe tren, pe jos sau pe bicicletă. Chiar dăunezi îmi povestea un coleg de muncă, absolvent de Material Rulant pentru Calea Ferată, despre un profesor din catedră care le zicea studenților certați cu învățătura: ”Mai mergeți, măi, în gară!”

Tot așa am făcut și noi, (deși nu eram certați, cu învățătura, ba din contră,), am pornit alături de Ionuț, Mihai și Dragoș într-o plimbare de câțiva kilometri între stația Basarab și stația Băneasa. Punctul final și scopul excursiei era vizitarea Trenului cu Teatru ”Orient Express” garat pe linia 1 din Gara București Băneasa. Dar până acolo, ne-am întâlnit cu trenuri de marfă, dar chiar și cu Trenul-vedetă, prins într-un film care poate fi urmărit mai jos.

 

LDE 1140 cu vagoane refrigerente pe 2 osii
 


LDH de la GFR cu vagoane de GPL trecând prin stația București Băneasa

sâmbătă, 12 mai 2012

Bucuresti: Trenurile si garile Bucurestiului

iulie 2008 -=- Plimbări FeRoviaRe prin Gările bucureştene

Timpul tace şi nu spune, iar anii copilăriei, adolescenţei se întâlnesc, la un moment dat, cu anii tinereţii. 2008 a fost pentru mine un an în care m-am despărţit de „acasă” şi am îmbrăţişat viaţa de student. Vrând-nevrând şi mai mult vrând decât nevrând, am hotărât să mă înscriu la Facultatea de Transporturi de la Universitatea „Politehnică” din Bucureşti. 

Citând din „Mica monografie a căilor ferate din România – Regionalele de cale ferată Bucureşti şi Craiova”, aflăm că la 13 septembrie 1872 a fost inaugurat traseul: Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Galaţi – Tecuci. Astfel, Gara Târgovişte (actuala Gara de Nord Bucureşti) era loc de plecare şi de sosire pentru călătorii veniţi de la Iaşi, Galaţi sau Piteşti încă de la data amintită mai sus.

Aici aveam să fiu faţă-n faţă cu traficul dens feroviar din Gara de Nord şi cu una dintre cele mai noi căi ferate din România – linia Bucureşti – Constanţa.


Locomotive alb-albastre în Gara de Nord Bucureşti


UA-11835228-1