duminică, 29 martie 2015

Inundațiile de pe râul Putna și podul de cale ferată dărâmat


Inundațiile din iulie/august 2005 au afectat podul feroviar peste cursul râului Putna, afluent al Siretului, situat la Kilometrul 209 de pe Magistrala 500, între stațiile Focșani și Putna Seacă. Acesta a fost reconstruit la standarde înalte care permit circulația trenurilor cu 160 km/h și a fost dat în circulație în iulie 2012.

În clipul de mai jos se poate observa debitul și viteza caracteristice râului Putna, precum și colmatarea firului I de cale ferată de pe Magistrala 500 înainte de stația Bacău. Pe lângă pericolul de a distruge infrastructura și suprastructura căii ferate, cursul apelor care subtraversează calea ferată trebuie să fie decolmatate de vegetație, material lemnos, gunoi în ideea de a asigura un debit limitat de albia respectivului curs de apă.

De cele mai multe ori, angajații de la linii își fac treaba și curăță zona podețelor / podurilor, însă rămâne și în sarcina autorităților locale să decolmateze cursul apei de pe raza localității în cauză.







Filmare postată de Ziarul de Vrancea cu redarea circulației pe pod pe ambele fire în 2012.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

UA-11835228-1