duminică, 11 august 2013

Plimbare de dimineata prin Gara de Nord

8 iulie 2009 -=- Activitate FeRoviaRă în Gara de Nord


După câteva ore petrecute la Grivița București, am venit în gară împreună cu doi colegi de-ai mei, pasionaţi şi ei la fel ca mine, să admirăm bestiile feroviare de 2.100, peste 6.000 sau 8.000 de cai.

Locomotiva EA-881 cu stemă


Vagon de călători venit din Turcia, 50-40 002 Bcm




11:20

Nu era încă ora amiezii, dar în Gara de Nord erau sosite deja trenuri din Transilvania și Moldova. Locomotivele aflate la tracțiune erau îngrijite și dovedeau cu succes traseul lung dintre orașele României și București.

Clădirea Gării de Nord din București


40-0881-9 în toată splendoarea ei


Locomotiva electrică EA1-926


Locomotiva EA1-209 sosită de la Brașov cu Trenul Personal 3002



11:30

Am surprins vagoane străine, ca de exemplu 51 52 60 80 619 – 2. Acesta a fost un vagon de dormit cu clasa I și a II-a, având viteza maximă de 160 km/h, el venind de pe tărâmuri bulgăreşti. Ceea ce m-a surprins a fost numărul de serie al vagonului, care a ajuns la 619. În rest, am remarcat cuşete, vagoane salon de clasa a II-a şi de clasa I.

EA1-717 cu Trenul InterCity Ștefan cel Mare de la Suceava, IC 552


Vagon de clasa a II-a 21-76 în compunerea Trenului Intercity


Locomotivă diesel-electrică 60-1523-4 care circula și pe la bulgari


Vagon din Bulgaria 60-80 619


Vagon de dormit 71-31 039


Vagon cușetă 40-70 003


Vagon de călători clasa a II-a 21-86 042


Vagon de călători clasa a II-a 21-76 024


Vagon cușetă 44-31 026


Generator de curent de tip Faga pus pe boghiu Minden-Deutz



11:40

O diferenţă, destul de mare, a fost aceea că în Revizie am putut urca pe vagoanele în cauză, în timp ce aici abia le-am putut vedea în defilare. Tot în gară am observat şi un vagon venit din Istanbul, care avea următorul cod: 51 75 50 40 002 – 5. Stăteam în faţa unui vagon venit de pe căile ferate turceşti TCDD, avea 10 compartimente de clasa a II-a şi circula cu o viteză maximă de 140 km/h.

Vagon de călători venit din Turcia, 50-40 002 Bcm


Locomotiva diesel-electrică LDE EGM venită de la Iași cu Intercity 562



Vă mulțumesc pentru atenție și vă invit pe blog la episodul III al Jurnalului de Student de la Facultatea de Transporturi, specializarea ”Vehicule pentru Transport Feroviar”.

6 comentarii:

  1. Ce inseamna sa stii ca sa poti sa vezi... Pt mine, Gara de Nord e doar un loc gri al Bucurestiului, restul "bucuriilor" imi scapa de fiecare data.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... pentru tine și pentru atâtea milioane de oameni care circulă anual cu trenul din Gara de Nord! Este de datoria noastră, a CFR-iștilor, să transformăm acest loc ”gri” într-un loc... măcar ”colorat”, dacă nu ”viu colorat”, ca New York Grand Central Station sau alte gări din lista asta: http://www.jurnal.md/ro/news/top-10-cele-mai-frumoase-gari-din-lume-190643/ .

      Mulțumesc de comentariu! Deși gri, ai citit rândurile și ți-ai exprimat opinia.

      Ștergere
    2. Și totuși, descrețește-mi te rog mintea cu... ”Ce înseamnă să știi ca să poți să vezi”. Nu înțeleg.

      Ștergere
  2. He hee, să mă explic, deci.
    Văzusem poza cu generatorul de mai sus și am dedus că e un "accesoriu" exterior al trenurilor, pe care orice călător obișnuit ar putea să-l remarce și eventual admire. Deși personal nu am făcut-o niciodată. Descrierea mai detaliata îmi dă de înțeles, ca tot blogul, de altfel :), că tu știi despre ce vorbești, știi ce vezi.
    Altfel zis, cuiva care nu e familiarizat cu un domeniu, oricare, îi e posibil să-i scape chestii atât de evidente altora. Ca în exemplul de față.
    Să fii pasionat de locomotive nu e cea mai comună pasiune, nu între cunoscuții mei, oricum. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Okey dokey, mersi de explicație. De aici vei conștientiza că orice lucru/vehicul de pe lumea asta e o știință aparte, cu valori, cu variabile, cu proiecte, cu dezamăgiri, cu producători, cu profit, cu de toate.

      Poate că faptul că am învățat, alături de alți colegi de-ai mei și alți înaintași și alți urmași care o să mai învețe, ne-a făcut să vedem în tren un sistem mecanic complicat, în timp ce, dacă-mi dai voie, voi, călătorii, îl vedeți ca un mijloc de transport plăcut sau mai puțin plăcut, care vă aduce sau nu vă aduce la timp la mama, la tata, la prieteni, la iubită/la iubit...

      De aceea suntem diferiți, să facem lumea asta să evolueze!

      Ștergere
  3. Fiv-ar "bestiile" sa va fie! O masina de 160 de cai putere nu v-ar place...bine ca va plac trenurile. Apucaturi de ciudati...de "nerds" nu de oameni normali.

    RăspundețiȘtergere

UA-11835228-1